Dreptul la o opinie diferită

Zilele astea, ca niciodată, mi-au demonstrat un lucru pe care nu îl credeam posibil, mai ales într-o cultură dinamică precum este cea generată de Internet. În Internet suntem mulţi, şi avem opinii diferite. Cel puţin aşa credem. Dar cînd una din opinii aparent deviază de la opiniile personale ne dăm seama de faptul că nu oricine are dreptul la opinie, ci numai cei care au aceeaşi opinie ca şi noi.

Exemplul numărul 1: suspendarea lui Traian Băsescu. Nu am fost împotriva lui. Nici pentru el. Am stat şi am aşteptat – nu mi-am format o opinie pînă cînd nu am văzut desfăşurarea de forţe ce a avut loc. Efectul: instantaneu, zeci de mii de voci s-au ridicat în sprijinul lui Băsescu: “cei 332 de parlamentari care nu ne reprezintă!” şi alte schelălăieli similare. Dar ce e cel mai important: blogurile. O majoritate covîrşitoare sprijineau Băsescul, ridiculizîndu-i pe cei care se gîndeau: “dar, ok, lucrurile astea sunt permise şi noi ne punem nişte întrebări în legătură cu individul Băsescu”. Printre ei, cel pe care Băsescu l-a plîns de ochii presei, adică Octavian Paler.

Dar vocile contra demitere au prins ecou, s-au răspîndit mai repede, pentru că, nu, marinelul are carismă, şi în cele din urmă au sufocat celelalte voci. Nu comentez rezultatul, doar mă întrebam atunci dacă nu am dat-o cu toţii într-o formă de fascism sau de comunism numit ‘dreptul la opinie atîta timp cît eşti de acord cu mine’.

Atunci am tăcut. Părerea mea nu am prea exprimat-o, decît cu ocazia votului – atunci era prea tîrziu ca să mai conteze. Timpul a trecut, nu avem încă vot uninominal, şi în curînd vom fi reprezentaţi tot de nişte 322. Dar nimeni nu mai consideră subiectul important. Acum toată lumea tace şi toarce.

Pentru că avem un alt subiect mult mai important. În ziua în care citeam despre raportul UNICEF pentru România pe 2006 primesc un link către o petiţie. Şocat de procentul acum celebru ( 73% ) de care ştim cu toţii acum (ups, nu ştim, mai citiţi ce am scris mai devreme), am crezut, în mod sigur, că e o petiţie pentru protecţia copilului.

Dar nu, era o petiţie care cerea o Poliţie a Animalelor. Nu contează că era redactată în stilul unui manifest comunist din filmele cu Sergiu Nicolaescu. Ideea, în acel context, frizează absurdul.

Aşa că am scris opinia mea. Nu contează că deja postasem o opinie şi aşteptam un feedback pe ea. Pentru mine, textul despre viaţa cyberpunk e mult mai important ca toate aceste nebuneli. Pentru că cu sau fără pisici protejate, ne îndreptăm spre un coşmar social de proporţii. Opinia mea o ştiţi. Am pus-o în post-ul despre ‘Petiţii’. Eram nervos şi frustrat.

Şi pentru că reacţia a fost absolut negativă (cu remarci personale care m-au făcut ‘fără inimă’) am căutat să văd care e treaba cu pisica? Şi am văzut. Nişte dobitoci au omorît o pisică, aşa e, dar problema cea mai mare a fost că au dat clipul cu pisica omorîtă pe ProTv, probabil la ora 5. Cel mai penibil jurnal, cu cele mai îngrozitoare reportaje. Probabil au făcut treaba cu petiţia ca să nu fie închişi de CNA. Ce a însemnat pentru ProTv clipul acela? Mai mult snuff, mai mare rating-ul.

Şi am vorbit despre exact acelaşi lucru. Chiar am spus foarte clar: “nu am nimic cu treaba aia, e o iniţiativă necesară chiar dacă eu o văd diferit”. Şi atunci toţi amatorii de animale mi-au sărit în cap.

Ce înseamnă asta? În primul rînd că oamenii nu ştiu să citească. În al doilea rînd, că oamenii acceptă dreptul tău la opinie atîta timp cît opinia ta e identică cu a lor. Acest aspect mi se pare absolut natural, e o treabă primară, pe care o întîlnim peste tot.

Dar cea mai importantă treabă care rezultă este că oamenii se tem să ia decizii în ideea problemelor mai grele. Care e de fapt problema cu copiii? Pentru că din cei 150000 de oameni care au semnat petiţia, statistic vorbind, 73% din ei sunt maltrataţi (ca copii) sau maltratează copiii (ca părinţi). Statisticile merită luate în seamă. Ori cei 73% dintre părinţi vor avea o opinie diferită în problema maltratării copiilor, pentru că întotdeauna cineva îşi poate justifica faptele. Cu alte cuvinte e mult mai lejer să-ţi pese de animale decît de propriul tău copil.

Şi este natural să se întîmple treaba asta. De ce? Pentru că pentru propriul comportament ne găsim întotdeauna scuze: “Aşa-i trebuie” zic cei care îşi bat copiii, “Lasă-l bă că e prost”, aşa zic cei care îşi bat calul, sau “Şi-o merită” au zis cei care au luat pisica la şuturi. Toţi şi-au justificat interior gestul făcut. Cînd vine vorba de copil însă: “Eu l-am făcut, eu îl omor” e o treabă mai uşor de justificat ca orice.

Din punctul meu de vedere, adunînd 1 cu 1 mi-a dat 2: Normal şi natural, violenţa îndreptată spre animale e MAI PUŢIN RĂSPÎNDITĂ decît cea îndreptată împotriva omului, de către om. Şi se găsesc mai mulţi oameni să o găsească reprobabilă. Aşa că nici nu miră faptul că vezi pe sute şi mii de bloguri apeluri patetice pentru salvarea pisicilor şi cîinilor. Sunt absolut naturale. Pisicile sunt ‘cute’ (simpatice, pentru cei ce nu ştiu engleză), oamenii nu.

Iată de ce gestul ProTv-ului este irelevant din punct de vedere social şi uman. În schimb, va trebui să analizăm restul de efecte ale petiţiei. Şi pentru a analiza o televiziune comercială nu avem decît un indicator. RATING-ul. Toate ca toate, pînă la rating. Şi trebuie să recunoaşteţi mişcarea dibace a televiziunii amintite. Pentru că acum are şi o temă – toamna asta salvăm animale, vă intoxicăm cu Lassie şi alte asemenea, şi vom avea rating mai mare, deci vom cere bani mai mulţi pentru publicitate. Şi scopurile electorale – să nu uităm şi a cui era iniţiativa parlamentară, pentru că a fost un lucru foarte important în jurnalul acela de ştiri. Toată lumea e mulţumită.

Numai eu nu. Mi-am pierdut dreptul la o opinie contrară, pentru că lumea nu înţelege. Sau se face că nu înţelege. În orice caz, am fost blamat de lucruri pe care oamenii au crezut că le-au înţeles din substrat. Şi nu, nu le-au înţeles. Ori eu sunt băţul care intră în ochiul vostru, şi vi-l scoate: Aţi greşit în privinţa mea, nu aţi înţeles nimic. Sunt curios dacă o să înţelegeţi vreodată ce s-a întîmplat.

Unii oameni au semnat petiţia pentru că au crezut în ea. Felicitări lor. Nu cu ei am treabă. Am treabă cu peste 100 de mii de oameni care au semnat instinctiv. Pe ei i-am numit lobotomizaţi. Pentru că au avut nevoie de o pisică moartă să îi sensibilizeze, altfel n-ar fi dat nici doi lei pe idee.

Dar trebuie să ne păstrăm un cap limpede şi dreptul la opinie. Drept pe care se pare că îl pierdem – şi ne întoarcem la un nou comunism – dictatura proletariatului şi a ‘poporului’, partea a II-a. Am mai avut d-astea. Iar poporul, să nu uităm, nu sunt sutele de mii. Ci cei care îi manipulează ca să-i reprezinte.

Adică cei 322.

Mai gîndiţi-vă la drepturile voastre înainte să i le interziceţi altora.

Comments

Dreptul la o opinie diferită — 14 Comments

  1. “Pe ei i-am numit lobotomizaţi. Pentru că au avut nevoie de o pisică moartă să îi sensibilizeze, altfel n-ar fi dat nici doi lei pe idee.”

    A fost nevoie de un om sa spuna “I have a dream”.

    Intotdeauna e nevoie de ceva. Si indraznesc chiar sa pun problema invers.

    De ce a fost nevoie de acea pisica daca tu constientizai deja aceasta problema? De ce a fost nevoie de “I have a dream” daca erau altii care realizau problema? Lobotomizatii, asa cum ii numesti tu, au macar o scuza… dar ceilalti?

    PS: Nici nu stiam ca pisica a murit, am crezut ca doar au lovit-o… trist, foarte trist.

  2. PS: Sunt de acord cu tine cu faptul ca dreptul la opinie e incalcat in multe cazuri, dar cred ca asta se intampla mai ales intre romani.

    Romanii au nevoie sa uniformizeze lumea, sa ii faca pe ceilalti ca ei, nu pot aprecia diferitul asa de mult ca alte natii, probabil din motive istorice. Nu toti binenteles, dar exista in noi aceasta pornire.

  3. Sunt foarte de acord cu tine, Raul, cu o singură excepţie. Mă îndoiesc că e neapărat o meteahnă pur românească. Cred, mai degrabă, într-o meteahnă universală, care se manifestă puternic în România, iar în ţările ‘mai de la vest’ mai puţin. Dacă am şti să ne uităm cu un ochi mai circumspect la noi înşine ne-am da seama de ce se întîmplă asta. Dar aşa… cam greu…

  4. În România mass-media este o putere. Dintre mijloacele mass-media cel mai mare impact îl are televizorul. Ca aparat, televizorul este o inventie a mintii omenesti – care în sine nu este nocivă; însă modul în care el este folosit, l-a transformat în cea mai distructivă armă din lume – pentru suflet. Televiziunea are o tendintă tot mai accelerată si mai accentuată de a nu mai îndeplini functia de divertisment, informatie, cultură, etc., ci pe aceea de a forma un om nou, spălat de tot ce e bun. Omul devine pur si simplu un material care se lasă, fără să-si dea seama, prelucrat în duhul tovarăsului său, care treptat îi devine chiar si stăpân. Este televizorul vinovat de toate relele din lume? Oare el le-a adus? Nu. Dar el amplifică la maxim răul în lume, îl rafinează, îl generalizează, îi dă o putere pe care acesta nu a mai avut-o până astăzi. Răul exista si fără televizor, dar nu avea forta si întinderea pe care le are în prezent.

  5. “Este televizorul vinovat de toate relele din lume? Oare el le-a adus? Nu.”

    Pai normal ca nu, televizorul e instrumentul. Asa cum multe alte lucruri din univers sunt instrumente ale “lobotomizarii” despre care se scrie mai sus.

  6. omule fara inima, sunt si nu sunt de acord cu tine. Lasand pisica si politia animalelor, eu cred ca Basescu e manipulatorul, cei 322 sunt doar niste prosti care au facut mai mult rau decat bine. Acum, la drept vorbind, pe mine marinarul nu m-a reprezentat niciodata. Eu am plecat din PD tocmai pentru ca l-au dat jos pe Roman ca sa-l puna pe Base. Dar asta e opinia mea, nu?
    Cat despre pisica… Traiasca pisele! 🙂 si cainii, si toate animalele.
    Si nu cred ca ti-a incalact cineva dreptul la opinie, pur si simplu nu au fost de acord cu opinia ta. Ceea ce inseamna ca au avut opinii diferite. Doamne, ce imi plac jocurile astea de cuvinte. Nu-i asa ca sunt cea mai buna?
    Si e foarte bine sa ai opinii personale, altfel nu ai mai fi om.

  7. 😛 De bună seamă cunoşti diferenţa dintre o dezaprobare argumentată şi una agresivă. Îţi garantez că mulţi nu o ştiu.
    Nu mi s-a încălcat dreptul la opinie, pentru că nu a putut nimeni să cenzureze ceva din ce am scris. A funcţionat mai bine decît orice altceva autocenzura. Însă garantez că foarte mulţi ar fi preferat să-mi taie dreptul de a cuvînta.
    Aşa cum a fost cazul cu Băsescu. Cei ce vorbeau contra lui erau tăiaţi din scurt, cît se poate de agresiv. Dar acolo erau interese politice, bine subvenţionate pe alocuri.
    Despre partea cu tine plăcîndu-l sau nu pe Băsescu, nu mă pronunţ pentru că aici nu e vorba de Băsescu, ci de situaţie.

  8. Situatie sau nu, eu tot nu il plac pe Basescu si acest sentiment e mai puternic decat ala cu politia animalelor. Nu stiu daca ma intelegei. Cand zice cineva Basescu mi se scoala parul in cap 🙂

  9. Va inteleg frustrarea de a nu fi inteles cand aveti alta parere decat marea majoritate spalata pe creier de stirile protv… Este normal… traim unde si cand nu trebuie, mai trebuia sa asteptam vreo 1000 de ani poate ca sa ne gasim poate intr-o democratie sanatoasa a mintii nu doar sociala.