Durerea de cap numită Jordan Peterson

Nu se poate să nu fiți activi pe Internet în ultimul an și să nu dați peste ceva legat de Jordan Peterson. Despre Jordan Peterson scrisesem acum 4 ani, era un psiholog care sugera că o viață virtuoasă e o viață mai împlinită, printre altele. Nu sunt idei foarte rele – de fapt, dacă iei discuțiile de acum patru ani și le asculți vezi că ai un motivational speaker decent cu idei conservatoare, unele împrumutate din budism, din stoicism sau alte isme care dăinuiesc de secole.

E bine uneori să auzi niște idei vechi reîmpachetate și puse într-un discurs atractiv, și ăsta e motivul pentru care l-am urmărit pe Peterson de când l-am descoperit. Știam de el când a fost discuția cu Bill C-16 în Ontario. I-am urmărit parcursul de la un profesor la una din cele mai importante universități din Canada la vedetă youtube. Problema? E peste tot, și vorbește prea mult.

Și orice om care vorbește prea mult va face din ce în ce mai multe greșeli. Din fericire pentru el și nefericire pentru toți ceilalți, acum are o sumedenie de oameni care-l urmăresc și care îi iau apărarea în mod agresiv. Atât de tare încât începi să crezi că ai dat peste un cult, nu peste un profesor de psihologie care ține discursuri relativ decente.

Și sunt multe probleme pe care le pune discursul lui Peterson. În primul rând pentru că își folosește statutul de specialist în psihologie pentru a împinge niște idei speculative cu niște conexiuni cel puțin dubioase. Teoria cu homarii a fost criticată și răs-criticată, dar nicio critică nu poate scutura credința fanilor lui Peterson, pe care o să-i numesc homari mai departe pentru că mi-e mai simplu. No, homarii devin foarte defensivi1)agresivitatea și defensivitatea nu sunt complementare, defensivitatea e agresivitate din poziții de siguranță, mult mai greu de combătut decât agresivitatea simplă, deschisă și atacă de fiecare dată când prind ocazia. Și nu e o problemă că anumite idei sunt dezbătute (chiar și viguros sau mult prea viguros decât merită problemele puse în discuție). E o problemă că în ciuda demonstrației științifice, cu dovezi clare, în fața cărora orice sceptic și-ar pune un minimum de întrebări, homarii continuă să-l apere pe Peterson. Și omul greșește mult.

De exemplu extinde principiul Pareto într-un așa mod încât spune că o corporație de 1000 de oameni funcționează doar pe munca a 20 de oameni. E o aserțiune uluitoare dacă nu ar fi idioată de-a dreptul, mai ales că promovează mitul lucrătorului genial care a fost demontat în nenumărate feluri. Nu, corporațiile nu funcționează pe munca a 20 de oameni, ci pe munca a 95%2)cifrele pe care le citez aici, ca toate procentele pe care le voi propune, sunt scoase din burtă din efectiv, oameni în general mediocri.

Apoi e obsesia față de ierarhii. Pentru homari e o chestie naturală, ceea ce uită Peterson e că nu toată lumea trăiește în relație de subordonare și, cel mai important, nu există o ierarhie unică. Sau poate nu uită, dar uită să precizeze în discursul lui. De fapt e foarte greu să-ți dai seama ce anume știe și ce anume nu precizează, ce e de la sine înțeles și ce nu. Și un homar vine de obicei cu un pachet complet de scuze pentru toate chestiile pe care le zice Peterson. Și sunt multe. Mult prea multe – și eu unul m-am săturat să i le tot găsesc.

Ultima bâlbă e legată de „enforced monogamy” – „monogamie forțată” în traducere directă. Și nu e problema că omul a lăsat să scape un concept care aparent în spirit antropologic se referă la o societate conservatoare, ceva mai conservatoare ca acum. Dar omul nu încearcă să dea explicația asta, îi lasă pe homari să o dea, pentru că el nu se mai obosește cu detaliile. Și când începi să ataci discursurile lui îți dai seama că uneori îi lipsește proprietatea termenilor, o mai dă de gard cu câteva statistici prost interpretate, și deși mesajul de bază, conservator, e bun ca idee, argumentația e sub orice critică. Adică sigur, ideile de bază sunt generoase. Dacă citești titlul capitolelor cărții lui nu poți să nu fii de acord cu ele – sunt idei de bun simț, nici măcar nu mai vorbim de conservatorism sau progresism. Dar argumentația? Ah, argumentația e abisal de slabă.

În discuțiile mele legate de Peterson m-am simțit de prea multe ori nevoit să explic că omul crede X și crede Y și zice Z în contextul lui T. Dar dacă elimini contextul și subtextul și cele o mie de ore de conținut video pe care omul le are în spate, și îl asculți doar ce zice îți dai seama că omul nu e coerent și foarte puțin capabil să susțină o idee – foarte des se pierde în propriile lui argumentații, face paranteze de jumătate de oră și nu-ți mai dai seama că paranteza lui nu a explicat deloc problema pe care o deschisese, că n-are nicio legătură, de fapt. Peterson îmi amintește foarte mult de un teolog coreean cu care am avut ocazia să interacționez acum un an, care îmi explica că secretul vieții lungi e în biblie, și de fapt noi trăim puțin că ne-am îndepărtat de la Dumnezeu și căruia i-am explicat în baza teoriei lui că știința ne face să trăim mai mult, deci Dumnezeu e știința.

Cel mai dureros e să vezi felul în care interpretează comunismul (mai ales pe cel sovietic). Nu pentru că nu are câteva idei și puncte acceptabile pe-acolo, ci pentru simplificarea abuzivă. După ce l-am auzit vorbind de mai multe ori aproape obsesiv despre Soljenițîn am înțeles că omul a fost șocat de realitatea gulagului, dar interpretarea rămâne superficială. Omul colecționează cu oareșice mândrie postere de propagandă comuniste fără să-și dea seama care era valoarea propagandei respective. Dar e bine, cred că propaganda aia era făcută oricum pentru ochii occidentalilor.

Și dacă ar fi doar omul ar fi totuși ok – simplificarea e în regulă, pot eu să vin cu material „de acasă” ca să înțeleg un mesaj sau altul, și pot să selectez din mesajul lui chestiile pozitive pentru mine. Și deși m-am săturat să dau ochii peste cap la fiecare prostie pe care o zice sau care îi e rău interpretată, cel mai tare mă deranjează în discuția asta fanii. Homarii, adică. Oamenii care devin foarte agresivi apărători de Peterson, doar pentru că omul le-a dat două idei bune despre viață. E aproape imposibil să comentezi negativ la adresa lui Peterson că homarii vin să te linșeze. Nu zic lucrul ăsta ușor – aproape orice postare legată de Peterson are cel puțin un homar spălat pe creier care vine să comenteze, care explică că idolul lui nu a fost bine înțeles, cel mai des ei înșiși3)cel mai des vorbim de masculi dând dovadă că nu și-au însușit regulile pe care le propune fix Peterson: să presupui că ăla cu care vorbești știe ceva în plus față de tine, fă-ți curat la tine în ogradă înainte să rezolvi problemele altora, chestii de genul ăsta. Bine, că Peterson însuși a purces la vindecat lumea înainte să-și rezolve el problemele e o altă discuție pe care nu vreau să o pornesc.

Pentru cei care doresc să regăsească ideile pe care le pune Peterson, e mult mai util să citească ceva filosofi stoici, niște filosofie creștină și un pic despre budism. Dar și mai important e să încerce să-și construiască propriul sistem filozofic, fără să îi datoreze ceva lui Peterson. Singura lui contribuție sunt niște idei pseudo-științifice care sunt foarte ușor de scuturat – cel mai sănătos e să iei ideile pozitive de-acolo și să-ți construiești propriul tău sistem, cu propriile argumente și cu propriile principii de viață. Vei fi mult mai câștigat pe termen lung, și nu o să trebuiască să eviți discuțiile despre cum monogamia forțată nu înseamnă ceea ce crede orice om cu minime abilități de a citi o definiție dintr-un dicționar.

Ah, și cel mai deranjant? Dacă vei căuta vreodată „Jordan Peterson” pe Google, Google te va condamna la o eternitate de sugestii de video-uri cu Jordan Peterson pe Youtube. Și și mai deranjant? Că deși e considerat idolul dreptei, Jordan Peterson n-ar fi putut exista fără o extremă stânga de o cretinătate abisală.

Intelligent being looking awesome

NOTES   [ + ]

1. agresivitatea și defensivitatea nu sunt complementare, defensivitatea e agresivitate din poziții de siguranță, mult mai greu de combătut decât agresivitatea simplă, deschisă
2. cifrele pe care le citez aici, ca toate procentele pe care le voi propune, sunt scoase din burtă
3. cel mai des vorbim de masculi

25 Replies to “Durerea de cap numită Jordan Peterson”

  1. krossfire

    Da, tot planuiesc un articol monstru pe tema lui. In ultima vreme a alunecat dubios in sindromul Puric dar, omul e in continuare necesar tocmai pentru a perturba puternic discursul stangist de la nivelul opiniei publice. Sa vedem unde duce si unde se duce. Cum spuneam, am scris o tona si n-am publicat…

  2. Dorin Lazăr

    Păi problema e că omul emite mult prea multe chestii. Și eu am scris articolul ăsta și mai am încă o mie de chestii de zis, dar am zis să încep de undeva.

  3. Roxana

    @krossfire

    La nivelul opiniei publice, da. Dar totul e la un nivel foarte neclar – adică, exact, ce anume combate? A menționat statistici despre ce locuri de muncă au femeile în Scandinavia, dar nu l-am prins dând și exemple gen, „Codul de conduită de la Google e așa și pe dincolo, normele Facebook sunt cutare”. Combate mai degrabă imaginea publică a stângii. Când pomenește nume clare, gen Derrida, e clar că nu e la curent cu subiectul.

    Nu cred că asta e cea mai bună metodă de a aduce o schimbare.

  4. cantrem

    “With great power comes great corruption” – sau cum era?
    Tipul a ajuns să se adreseaze unei mulțimi politice, și o face cum trebuie: spunând ce vor homarii să audă.
    E și chestia cu efortul minim: dacă discursul lui are nițel mai mult sens decât discursul adversarului, de ce să riște cu o argumentație mai greu de digerat pentru majoritatea mulțimii?

    Problema pe care am reținut-o din postul ăsta, și din multe altele, e că “oamenii e nașpa”. Mi-ar plăcea să văd mai mult conținut pe partea de alternative. În cazul ăsta, niște exemple de de filozofie stoică, creștină sau budistă, puse cu asemănări și diferențe față de discursul lui Peterson poate ar fi pornit o discuție mai interesantă. But I’m getting quite subjective.

  5. Dorin Lazăr

    @cantrem: înțeleg ce zici și mă gândesc că ar fi util un astfel de exercițiu. O să mă gândesc dacă pot contribui cu o astfel de listă care să fie cu adevărat utilă și valoroasă. Cel mai probabil nu cred, dar din fericire suntem la niște cuvinte cheie distanță de niște căutări inspirate pe Google. Dar dacă strâng suficient cât să pot recomanda, sigur.

  6. cantrem

    @Dorin: Google din păcate nu funcționează pentru homari sau pentru oameni prinși în bule

  7. ZuZu

    “Așadar, ce zic eu: oamenii care nu văd lucrurile ca noi trebuie ajutați să le vadă ca noi. Nu obligați, nu persiflați, ci sprijiniți.”

    Inteleg ca ai scris asta in alt context, dar nu cred ca era necesar sa-i faci homari pe fanii lui Peterson pe tot parcursul articolului.

  8. Dorin Lazăr

    Ei se fac homari, nu eu. Cât timp cineva își asumă un comportament social bazându-se pe comportamentul homarilor, poate că nu ar trebui să fie considerat un apelativ jignitor

  9. Pyuric

    Eu l-am descoperit recent, de abia anul ăsta, de când cu isteria cu “12 rules for life – an antidote to chaos”, noua lui carte, prin care tocmai încerc să trec. Îmbină niște idei ft mișto cu unele la care stau și mă întreb “what the f*ck am I reading?”, cum e cea cu monogamia, pe care o menționezi și tu, plus diverse alte recomandări patriarhalo-creștino-extremiste (e un mister pentru mine cum de are printre fani și femei). O să o duc până la capăt cartea, în încercarea de a înțelege cum a ajuns atât de populară peste tot în lume.

  10. ZuZu

    La fel aș putea spune și despre votanții PSD. Ei se fac idioți pentru că aleg în fruntea lor niște idioți. Iar dacă ei decid că în fruntea țării merită să fie niște idioți, poate că idiot n-ar mai trebui să fie considerat un apelativ jignitor. Dar cred că pot mai bine de atât și la fel și tu.

  11. Dorin Lazăr

    @Pyuric: știu că tu ești mai obișnuită cu niște idei din zona stoicilor, de-asta mă gândesc că nu ai surprize. Șarmul omului vine din prezentări, și din plasarea fără echivoc contra stângii (cel puțin) extreme. În talks omul e fascinant – greu de urmărit, dar seducător. Are un stil deosebit care îți rămâne în minte. E un speaker bun, captivant, și vine și spune niște lucruri pe care multă lume simțea nevoia să le audă spuse. Cât despre ce părere au femeile – „patriarhatul” ar fi imposibil fără sprijinul femeilor. Cum ziceai tu sunt multe idei mișto cu multe wtf-uri. 🙁

  12. Roxana

    @ZuZu

    Ai ratat partea în care Dorin zice că fanii lui Peterson își zic singuri homari. Serios. Există pe Reddit un grup dedicat lui Jordan Peterson. Intră acolo. Intră pe un subiect mai discutat. O să vezi titluri ca „top lobster” și „lobstertarian” pe acolo.

  13. ZuZu

    @Dorin Ăsta e răspunsul tău la ce ți-am scris? Că eu sunt fan Peterson și mă simt cu musca pe căciulă? Și că poți spune mai multe despre ei? Really?

    Mă dezamăgești, pentru că te citesc de ceva timp și unul dintre chestiile care-mi plac la tine e că ești foarte logic în articolele tale. Iar când ți-am arătat că te contrazici în ceea ce scrii și ceea ce faci, răspunzi într-un fel la care nu mă așteptam. În fine.

    Legat de Peterson, nu pot spune că-i sunt fan pentru că la fel cum zici tu, el spune multe. Sunt de acord cu unele chestii, cu unele nu. Altele precum povestea cu homarii mă plictisesc la culme. E păcat unele mesaje foarte bune se pierd într-o mare de prea mult zgomot.

    Celor care le-a plăcut măcar 50% din carte le recomand:

    Man’s Search for Meaning, Viktor Frankl
    A Guide to the Good Life: The Ancient Art of Stoic Joy
    Letters from a Stoic, Seneca
    Musonius Rufus: Lectures and Sayings
    Discourses, Fragments, Handbook, Epictetus

    Da, mai mult stoicism, că mare fan al poveștilor biblice nu sunt. Deși e interesant să vezi ce semnificație le găsește Peterson(de ex. aici https://www.youtube.com/watch?v=MLp7vWB0TeY unde printre altele vorbește despre Cain și Abel)

  14. ZuZu

    @Roxana Ai dreptate. Nu știam că își spun ei singuri asta. Nici nu știu dacă Dorin s-a referit și el la asta pentru că din articol am înțeles complet diferit “pe care o să-i numesc homari mai departe pentru că mi-e mai simplu”

  15. Daniel Cornea

    Sunt foarte intrigat de teoria cu homarii, ai putea te rog lasa un link care sa combata teoria cu homarii continuta in capitolul 1 din 12 rules for life ?

  16. Iulian-Nicu Serbanoiu

    “Jordan Peterson n-ar fi putut exista fără o extremă stânga de o cretinătate abisală.”

    Asta e seva lui. Si, chiar si pentru asta, merita furate multe idei ale lui. Nu spun sa fii orb dar multe idei sunt de bun simt si pot ajuta.

    Incepand cu C-16 si continuand cu cateva interviuri pe care le-am vazut tot discursul sau este impotriva extremei de stanga, un lucru bun din punctul meu de vedere.

  17. Marian

    Nu văd de ce ar trebui să fie diferite între ele fancluburile unei persoane publice sau ale unui brand. Fanii Apple îți sunt preferabili homarilor ?
    Cine nu e fanboy nu poate înghiți ce se rumegă într-o astfel de bulă .
    Din moment ce tocmai “teoria” homarilor ai identificat-o ca un argument slab al său de ce te-ai aștepta să găsești răspunsuri satisfăcătoare la cei deja autointitulați homari ?
    Te-a șocat șocul cultural https://youtu.be/FdXAND9HEZ4 .

    Popularitatea lui vine din faptul că le dă peste nas cu duma asta ălora care se plăng de ierarhiile sociale din vremea noastră și de meritocrație în general . Ăia n-au replică și lumea îl aplaudă .
    Un argument similar acestuia, folosit de Peterson dar nu la fel de des, este cel cu privire la atribuirea războaielor ca fenomen exclusiv uman . Jordan desființează constructiviștii sociali ai acelei perioade ( proponenți ai teoriei ) la fel ca pe progresiștii de astăzi cu un argument destul de alunecos : https://en.wikipedia.org/wiki/Gombe_Chimpanzee_War#Effects_on_Goodall
    Experiența observată și documentată de un antropolog reputat nu constituie o teorie în sine dar se dovedește suficientă pentru a demola în opinia publică idea că războaiele sunt un flagel exclusiv uman și că nu poți răspunde ca agent moral la violență tot cu violență .

  18. krossfire

    Pyuric: Fix asa m-am simtit si eu citind-o.

    Altfel, sa nu uitam ca Peterson va avea o dezbatere cu Sam Harris la Arena O2 din Londra. Serios, trei ore de dezbatere clasica intre un ateu convins (Harris) si un crestin deghizat in agnostic (Peterson)… pentru care oamenii vor plati. Iti dai seama ce a facut faima omului astuia pentru spatiul public, un spatiu dominat de delirul stangist conform caruia ”unele teme nu trebuie dezbatute”? Chiar daca nu esti de acord cu el, cum nici eu nu sunt in multe puncte, e greu de negat impactul lui la nivelul discursului public.

    P.S: La enforced monogamy omul a explicat la ce se referea ulterior (mai ales ca reporterita nu a intrebat nimic de genul asta, ci doar a presupus ca Peterson vrea sa infiinteze un fel de Gilead): https://jordanbpeterson.com/media/on-the-new-york-times-and-enforced-monogamy/

Comentariul tău

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Sprijină dorinlazar.ro

GDPR

Uniunea Europeană vrea să vă informez că nu vă folosesc datele personale pentru nimic. Și o fac aici.