Durerea de cap numită Jordan Peterson

Nu se poate să nu fiți activi pe Internet în ultimul an și să nu dați peste ceva legat de Jordan Peterson. Despre Jordan Peterson scrisesem acum 4 ani, era un psiholog care sugera că o viață virtuoasă e o viață mai împlinită, printre altele. Nu sunt idei foarte rele – de fapt, dacă iei discuțiile de acum patru ani și le asculți vezi că ai un motivational speaker decent cu idei conservatoare, unele împrumutate din budism, din stoicism sau alte isme care dăinuiesc de secole.

E bine uneori să auzi niște idei vechi reîmpachetate și puse într-un discurs atractiv, și ăsta e motivul pentru care l-am urmărit pe Peterson de când l-am descoperit. Știam de el când a fost discuția cu Bill C-16 în Ontario. I-am urmărit parcursul de la un profesor la una din cele mai importante universități din Canada la vedetă youtube. Problema? E peste tot, și vorbește prea mult.

Și orice om care vorbește prea mult va face din ce în ce mai multe greșeli. Din fericire pentru el și nefericire pentru toți ceilalți, acum are o sumedenie de oameni care-l urmăresc și care îi iau apărarea în mod agresiv. Atât de tare încât începi să crezi că ai dat peste un cult, nu peste un profesor de psihologie care ține discursuri relativ decente.

Și sunt multe probleme pe care le pune discursul lui Peterson. În primul rând pentru că își folosește statutul de specialist în psihologie pentru a împinge niște idei speculative cu niște conexiuni cel puțin dubioase. Teoria cu homarii a fost criticată și răs-criticată, dar nicio critică nu poate scutura credința fanilor lui Peterson, pe care o să-i numesc homari mai departe pentru că mi-e mai simplu. No, homarii devin foarte defensivi((agresivitatea și defensivitatea nu sunt complementare, defensivitatea e agresivitate din poziții de siguranță, mult mai greu de combătut decât agresivitatea simplă, deschisă)) și atacă de fiecare dată când prind ocazia. Și nu e o problemă că anumite idei sunt dezbătute (chiar și viguros sau mult prea viguros decât merită problemele puse în discuție). E o problemă că în ciuda demonstrației științifice, cu dovezi clare, în fața cărora orice sceptic și-ar pune un minimum de întrebări, homarii continuă să-l apere pe Peterson. Și omul greșește mult.

De exemplu extinde principiul Pareto într-un așa mod încât spune că o corporație de 1000 de oameni funcționează doar pe munca a 20 de oameni. E o aserțiune uluitoare dacă nu ar fi idioată de-a dreptul, mai ales că promovează mitul lucrătorului genial care a fost demontat în nenumărate feluri. Nu, corporațiile nu funcționează pe munca a 20 de oameni, ci pe munca a 95%((cifrele pe care le citez aici, ca toate procentele pe care le voi propune, sunt scoase din burtă)) din efectiv, oameni în general mediocri.

Apoi e obsesia față de ierarhii. Pentru homari e o chestie naturală, ceea ce uită Peterson e că nu toată lumea trăiește în relație de subordonare și, cel mai important, nu există o ierarhie unică. Sau poate nu uită, dar uită să precizeze în discursul lui. De fapt e foarte greu să-ți dai seama ce anume știe și ce anume nu precizează, ce e de la sine înțeles și ce nu. Și un homar vine de obicei cu un pachet complet de scuze pentru toate chestiile pe care le zice Peterson. Și sunt multe. Mult prea multe – și eu unul m-am săturat să i le tot găsesc.

Ultima bâlbă e legată de „enforced monogamy” – „monogamie forțată” în traducere directă. Și nu e problema că omul a lăsat să scape un concept care aparent în spirit antropologic se referă la o societate conservatoare, ceva mai conservatoare ca acum. Dar omul nu încearcă să dea explicația asta, îi lasă pe homari să o dea, pentru că el nu se mai obosește cu detaliile. Și când începi să ataci discursurile lui îți dai seama că uneori îi lipsește proprietatea termenilor, o mai dă de gard cu câteva statistici prost interpretate, și deși mesajul de bază, conservator, e bun ca idee, argumentația e sub orice critică. Adică sigur, ideile de bază sunt generoase. Dacă citești titlul capitolelor cărții lui nu poți să nu fii de acord cu ele – sunt idei de bun simț, nici măcar nu mai vorbim de conservatorism sau progresism. Dar argumentația? Ah, argumentația e abisal de slabă.

În discuțiile mele legate de Peterson m-am simțit de prea multe ori nevoit să explic că omul crede X și crede Y și zice Z în contextul lui T. Dar dacă elimini contextul și subtextul și cele o mie de ore de conținut video pe care omul le are în spate, și îl asculți doar ce zice îți dai seama că omul nu e coerent și foarte puțin capabil să susțină o idee – foarte des se pierde în propriile lui argumentații, face paranteze de jumătate de oră și nu-ți mai dai seama că paranteza lui nu a explicat deloc problema pe care o deschisese, că n-are nicio legătură, de fapt. Peterson îmi amintește foarte mult de un teolog coreean cu care am avut ocazia să interacționez acum un an, care îmi explica că secretul vieții lungi e în biblie, și de fapt noi trăim puțin că ne-am îndepărtat de la Dumnezeu și căruia i-am explicat în baza teoriei lui că știința ne face să trăim mai mult, deci Dumnezeu e știința.

Cel mai dureros e să vezi felul în care interpretează comunismul (mai ales pe cel sovietic). Nu pentru că nu are câteva idei și puncte acceptabile pe-acolo, ci pentru simplificarea abuzivă. După ce l-am auzit vorbind de mai multe ori aproape obsesiv despre Soljenițîn am înțeles că omul a fost șocat de realitatea gulagului, dar interpretarea rămâne superficială. Omul colecționează cu oareșice mândrie postere de propagandă comuniste fără să-și dea seama care era valoarea propagandei respective. Dar e bine, cred că propaganda aia era făcută oricum pentru ochii occidentalilor.

Și dacă ar fi doar omul ar fi totuși ok – simplificarea e în regulă, pot eu să vin cu material „de acasă” ca să înțeleg un mesaj sau altul, și pot să selectez din mesajul lui chestiile pozitive pentru mine. Și deși m-am săturat să dau ochii peste cap la fiecare prostie pe care o zice sau care îi e rău interpretată, cel mai tare mă deranjează în discuția asta fanii. Homarii, adică. Oamenii care devin foarte agresivi apărători de Peterson, doar pentru că omul le-a dat două idei bune despre viață. E aproape imposibil să comentezi negativ la adresa lui Peterson că homarii vin să te linșeze. Nu zic lucrul ăsta ușor – aproape orice postare legată de Peterson are cel puțin un homar spălat pe creier care vine să comenteze, care explică că idolul lui nu a fost bine înțeles, cel mai des ei înșiși((cel mai des vorbim de masculi)) dând dovadă că nu și-au însușit regulile pe care le propune fix Peterson: să presupui că ăla cu care vorbești știe ceva în plus față de tine, fă-ți curat la tine în ogradă înainte să rezolvi problemele altora, chestii de genul ăsta. Bine, că Peterson însuși a purces la vindecat lumea înainte să-și rezolve el problemele e o altă discuție pe care nu vreau să o pornesc.

Pentru cei care doresc să regăsească ideile pe care le pune Peterson, e mult mai util să citească ceva filosofi stoici, niște filosofie creștină și un pic despre budism. Dar și mai important e să încerce să-și construiască propriul sistem filozofic, fără să îi datoreze ceva lui Peterson. Singura lui contribuție sunt niște idei pseudo-științifice care sunt foarte ușor de scuturat – cel mai sănătos e să iei ideile pozitive de-acolo și să-ți construiești propriul tău sistem, cu propriile argumente și cu propriile principii de viață. Vei fi mult mai câștigat pe termen lung, și nu o să trebuiască să eviți discuțiile despre cum monogamia forțată nu înseamnă ceea ce crede orice om cu minime abilități de a citi o definiție dintr-un dicționar.

Ah, și cel mai deranjant? Dacă vei căuta vreodată „Jordan Peterson” pe Google, Google te va condamna la o eternitate de sugestii de video-uri cu Jordan Peterson pe Youtube. Și și mai deranjant? Că deși e considerat idolul dreptei, Jordan Peterson n-ar fi putut exista fără o extremă stânga de o cretinătate abisală.