Editurile flutură interesul elevilor pe la nasul nostru

De ceva vreme tot primesc mailuri disperate de la diversele asociații de căpușari de la stat (sau, cum le zice, edituri de carte școlară). E grav de tot, 10.000 potențiali autori de manuale sunt văduviți de ocazia de a pune prostii în capul copiilor.

E un semn că România nu se mai face bine. Că corupția e generalizată și că toți românii protestează pentru marea șansă de a mai fura. Singurul lucru de care se plâng oamenii de la editurile de carte școlară este că nu pot să facă bani de pe urma copiilor, deși o investigație atentă (pe care nu am resursele să o fac) ar releva probabil faptul că editurile astea de carte școlară vând mai mult decât manuale printr-o rețea ilegală de distribuție de carte. Profesorul vine în clasă și le spune: „vai, copii, nu vreți voi să citiți ceva fascinant? Ia puneți-vă pe listă să cumpărați Dragonelul ics și igrec” – după care merge cu listuța la editură, editura tipărește la cineva care închide ochii că i-au ieșit 5000 de exemplare în loc de 500, și tadam! bani negri pentru zile albe. Mai rămâne un pic la profesor, fără să trebuiască să taie chitanță, și parcă merită să rămâi în învățământ când ai copii cu părinți potenți financiar, și care citesc Dragonelul ics și igrec.

Așa că am zero simpatie față de editurile care vând cărți copiilor prin profesori, fie că se numesc manuale, fie că se numesc beletristică. Că de fapt protestul lor vehement este pentru un mic act de corupție statalizat. Practic, este vorba de niște bani siguri – și mă interesează foarte puțin faptul că, așa cum zice Sorin Bărariu într-un mail de-ăsta plângăcios:

au acceptat, de cele mai multe ori, termene-limită aproape imposibile, alocând resurse umane și materiale considerabile, la prețuri de achiziție mai degrabă ridicole (o medie de 1,5 – 2 euro/exemplar, în timp ce media europeană este de aproximativ 10 ori mai mare!);

Păi de ce le-au acceptat? Pentru că și la banii ăia se fac o groază de bani – cam o treime din întreaga piață de carte. Pentru că așa se fac banii într-un sistem corupt, în care se profită de pe urma unei categorii sociale defavorizate – și anume părinții de copii de vârstă școlară. Nici nu pot să exprim în cuvinte cât de tare îi urăsc pe ăștia care te prind la colț și te storc de bani când nu ai puterea emoțională de a spune „nu”.

Sigur, nimeni nu vorbește despre treaba asta – și te întrebi cum o țară întreagă nu vorbește despre acest gen de acte de corupție. Și e normal să nu vorbească, pentru că din ce văd în jurul meu, românii nu doresc să se facă lucrurile cinstit. Românii vor să se fure mai mult, să aibă și ei de unde fura. Ei nu vor să se oprească lumea din furat, ci să aibă și ei acces la o parte din furt. De-aia suntem încă campioni la piraterie, de-aia citim știri despre cum oamenii au furat din materialele de la construcția autostrăzii deși ne plânge toți că nu avem drumuri. Un neam de hoți, cu excepțiile prea rare. Noi ăștia care nu am fost învățați de mici să furăm sau să mințim trăim cu un mare dezavantaj.

Așa că nu ne interesează că șefii unor edituri mint de îngheață apele pentru că li se duce o parte considerabilă din venituri. Faptul că cleptocrația PSD s-a instalat și nu mai vrea să le dea bani editurilor mi se pare mai degrabă o simplă fractură internă – o simplă gâlceavă între hoți. Dar hai să vorbim un pic de argumentele editurilor, că acolo îmi fierbe sângele.

La câți bani s-au dat pe manuale era mult mai ieftin să se cumpere anual câte o tabletă pentru fiecare copil – ba chiar să se reutilizeze tabletele și să se dea manualele în format digital. Oamenii ăia de la edituri n-ar mai fi suferit cu termene limită imposibile, cu resurse umane și materiale alocate – atât trebuie făcut, cumpărat o tabletă. Nu mai ai nevoie decât de ceva soft – și ăla se poate da la hoții de stat să se facă în condiții execrabile. Nu trebuie să mânjești editurile și cu această formă de a fura de la copii.

Apoi, editurile de carte școlară au îndrăzneala să vorbească despre calitatea manualelor lor. Toate pozele alea hazlii cu manuale care tot circulă pe Facebook sunt din manuale alternative, dar asta nu se explică în clar. Hai să vă zic eu alte lucruri: mi-am luat și eu un set de manuale de matematică de liceu, și nu am văzut în viața mea dezastru intelectual mai mare ca în manualele alea alternative. O bătaie de joc față de o materie care, altfel, a produs genii ca Nicușor Dan. Fraza favorită pe care am găsit-o acolo este „se observă că”. Serios, mă, așa se face matematica, cu „se observă că”? Se observă că sunteți niște hoți, domnilor.

Vă rog, dacă le țineți isonul ăstora cu editurile de carte școlară, ocoliți-mă. Nu am chef să discut despre treburile astea, și nici nu am capacitatea necesară de a face o investigație, cu dovezi, cu poze, cu bilețele trimise de la profesori părinților cu cărțile pe care le pot achiziționa. Puteți considera că ceea ce am spus aici e o fabulație, nu mă interesează. Ce vă rog e să nu mai pledați pro-edituri în cazul ăsta. Învățământul este o afacere exclusiv etatistă în România, și așa trebuie să rămână – cu cât sunt implicați mai puțini privați cu atât mai bine. Este un semn nu al capitalismului, ci al socialismului corupt – faptul că cei mai mulți bani îi faci prin relația ta cu o instituție de stat căreia îi vinzi niște produse de calitate inferioară nu se numește capitalism.

Sunt scârbit pe zi ce trece, când îi văd pe unii pledând pentru dreptul ăstora de a băga pe gâtul copiilor produse de calitate inferioară la prețuri mari. Și da, vreau manual standardizat pentru toți elevii. Și da, vreau ca copiii să nu se ducă cu auxiliare la școală – Gazeta Matematică nu are ce căuta la școală. Dacă faci la clasă probleme din Gazeta Matematică ai niște probleme de deviație de la programă. Dacă consideră unii că e ok să facă un cerc de matematică, se poate face separat, cu materialul organizatorului.

Un sistem care vreme de 10+ ani a produs cea mai mare rație de analfabeți funcțional din Europa nu funcționează. Manualele auxiliare nu oferă niciun fel de calitate în plus – măcar generația mea, cu manuale unice, și-a format analfabeții funcțional la locul de muncă, s-au tâmpit în timp, nu direct din școală. Așadar, vă rog, nicio lacrimă. Și treceți odată pe manualele digitale, că Ponta avea dreptate.

Știi câte resurse materiale și umane sunt necesare pentru a face un upload pe o tabletă? Nici măcar juma’ de hoț.


Comments

Editurile flutură interesul elevilor pe la nasul nostru — 3 Comments

  1. Ai perfectă dreptate în ce scrii mai puțin partea cu tableta. Probabil nu ai copil, încă, altfel nu îmi explic. Motivul pentru care îți spun acest lucru este că dacă ai fi văzut cât de ușor pierde/strică lucruri un copil ai fi realizat că este o utopie.
    Asta nu înseamnă că manualul digital nu este soluția la multe probleme, de exemplu să nu mai care copii ghiozdane de multe kg. în fiecare zi. Manualul digital se poate folosi fără tabletă dar cu concursul profesorilor care să predea folosind proiector iar părinții să se implice acasă în realizarea temelor. Numai că e mult prea complicat de educat și profesori și părinți, așa a apărut ideea lui Ponta cu tabletele. Eu cred că Ponta a văzut doar posiblitatea să cumpere de la Microsoft sute de mii de tablete deci o șpagă colosală.

  2. în secolul trecut am copiat constituția belgiană
    la urma urmei am putea să copiem frumos manualele pentru științele exacte din țări cu învățământ mai ok – Finlanda, etc.
    dar problema nu-s manualele în sine, ci cine umflă banii pe ele
     
    e ultra, mega, super penibil să citești cum respectabili comentatori de dreapta jelesc “ni se barează accesul la informație” sau “știe ministrul ce fain e să faci exerciții din Gazetă?”
     
    dacă ministrul Pop n-ar fi fost de partea întunecată ar fi fost lăudat ca un Sfântu’ Gheorghe ce se luptă cu balaurul auxiliarelor
    departe de mine ideea că omul ar avea intenții bune – pur și simplu PSD-ul a văzut niște bani strânși de alții și s-a gândit că foarte bine ar putea să-i strângă el sau măcar să smulgă o halcă
     
    dar poate să rezulte ceva bun – dacă părinții scot cu o sută de lei mai puțin, ghiozdanul e mai ușor cu un kil, iar copiii au o oră liberă în plus pe săptămână și tot ar fi ceva
     
    în fine, poate-s prea optimistă, ar fi minunat, dar puțin probabil să se termine cu spolierea continuă a părinților și încărcarea epuizantă și inutilă a copiilor care se practică acum în școli
     

  3. Pingback: Articole interesante 17 – 33 – Economie 101

Comentariul tău