Educația sexuală în școli, episodul 2021

Din nou s-a aprins discuția despre educația sexuală în școli. Nu mă interesează foarte tare subiectul - pentru o părere mai avizată, îi dau cuvântul lui Horia Marchean, care atrage atenția asupra unor probleme:

• progresiștii folosesc educația sexuală ca pe o armă politică
• conservatorii au un discurs complet deconectat de la realitate
• există deja o materie de educație pentru sănătate, care e opțională dar ar trebui să fie făcută obligatorie
• UNESCO face niște experimente progresiste prin care bagă în programa școlară diverse lucruri nu neapărat utile

Cum rezolvăm dilema asta groaznică? Păi, simplu, trăzni-o-ar. Din același motiv pentru care educația sexuală e o non-problemă. Există în țara asta un opțional numit „Educație pentru Sănătate”, care, să mă trăznească dacă-nțeleg de ce-i opțional, dar ok. […] for your convenience: link. Na. Faceți asta materie obligatorie și pace. Are, în majoritate, chestii non-sexuale, dar are câte un capitol de sănătatea reproducerii care e ok.

A mai scris și Ovidiu o postare pe blogul lui Vali, și acolo sunt niște lucruri pe care vreau să le comentez. Ovidiu are în principiu cam aceleași argumente ca Horia, doar că nu le prezintă coerent, dar e un exemplu bun de cum să eviți dialogul pe o temă importantă. Dar vreau să iau punctele pe care le discută și să le recuperez - o dată pentru că mi se pare că deși sunt prost argumentate, sunt puncte valide ce ar merita discutate.

De unde a început discuția? De la faptul că Barna a discutat cu Ludovic Orban despre posibilitatea de a introduce educația sexuală în școli. Nu știm ce înseamnă asta, avem doar o declarație de-a lui Dan Barna, care este complet deconectat de subiect, fiind, probabil, un punct din lucrurile pe care le avea de discutat cu Orban: „poate facem și ceva educație sexuală în școală”. Declarația lui e un „think of the children” fără prea multă substanță în care aruncă cuvântul „medieval” în mod superficial. Bine, USR-ul are un istoric al jignirilor adresate propriului electorat pe care nu îl înțelege și nici nu-și dorește să o facă.

Hai să luăm lucrurile în ordine. Ovidiu ne invită la o discuție despre sex „Let’s talk about sex, baby”, iar acest articol e un răspuns la această invitație. De fapt, Ovidiu are o diatribă prelungă, dezlânată, în care atinge câteva puncte interesante, dar pe care le argumentează superficial. Nu înțeleg de unde a scos treaba cu „labagiu” pe care o asociază cu ce a zis Barna (dacă există un citat direct nu l-am găsit), dar își structurează discursul în mai multe tematici. O să le iau pe fiecare în parte, pentru că mi se pare că am înțeles ce vrea să spună, deși suspectez că modul în care transmite informația e deficitar (ceea ce a stârnit răspunsuri dezaprobatoare din partea celor care au citit articolul).

Cine face educația

Prima critică a lui Ovidiu se referă la „cine face educația”. Argumentul lui principal aici este că educația ar fi făcută de „profesorii ăia care reușesc să scoată 42% analfabeți funcțional”. Printre punctele negative pe care le mai atinge se află și faptul că educația economică făcută de școală nu îi apără pe copii de bitcoin, păcănele și luatul de plasmă în rate?!, dar și că faptul că Klaus Iohannis (presupun că el e personajul enigmatic pe care uită să-l numească) a fost inspector școlar la fizică și a blocat postul. După care se contrazice singur explicând că da, și dacă ratezi jumătate din obiectiv, tot e mai mult decât să-l ratezi complet.

Tema e însă mult mai interesantă de atât, doar că simt că e ratată complet. E important cine va preda această materie, ce va conține și cum se va face pregătirea acestei materii. Vom avea ca până acum echipe de marketing de la Colgate, Libresse, sau Always făcând excursii de „educare” prin școli? Sau o să avem profesori dedicați? Dacă da, acești profesori de cine vor fi pregătiți? O să le mai arate fetelor filme cu fetuși omorâți pe post de educație sexuală? Am doar întrebări, nu răspunsuri, pentru că nimeni nu vrea de fapt să discute concret ce anume s-ar întâmpla diferit dacă legea ar fi schimbată. Treaba asta pare să fie nervul zilei, și cam atât.

O să iau un exemplu înainte de a trece la următorul subiect. Gimnastica, sau educația fizică. Nu am găsit încă o analiză mai inteligentă asupra subiectului, deși avem o țară de experți în sporturi. Din păcate, însă, educația fizică așa cum e practicată în școlile românești este o relicvă inutilă, care mai mult încurcă. În primul rând pentru că o oră sau cel mult două pe săptămână de educație fizică nu ajută cu aproape nimic. Ora de educație fizică e inconvenabilă: în învățământul primar este susținută de învățător, care foarte des nu are pregătirea necesară pentru a ține această oră, și nici pregătirea fizică necesară. În gimnaziu și liceu există profesor dedicat care (din experiența personală) foarte des e incapabil să gestioneze baza sportivă din jurul școlii și nici calitățile sportive inegale ale copiilor. Copiii trebuie să-și aducă haine diferite pentru o singură oră care foarte des pică în interiorul programului de școală, program care nu le permite elevilor să se schimbe, iar baza sportivă a școlii foarte des nu are dependințele necesare (dușuri, vestiare) pentru a le permite elevilor să reia programul de școală într-un regim normal. (Notă: aparent și la școala primară e profesor specializat mai nou, deci e totuși un pic mai bine).

Educația fizică este o relicvă a unor vremuri cu mai puțini copii și mai puține școli, o rămășiță a unui sistem de învățământ tip „descurcă-te”, o formă fără fond - și deși îi înțeleg utilitatea și necesitatea, îi văd și eșecul. Ceea ce cred că sugerează Ovidiu este că aducând educația sexuală în școală vom fi la fel de nepregătiți, o materie care e prezentă acolo pentru statistici, dar care își ratează fondul. Ca și alte materii „secundare”, materia „educație sexuală” va fi tratată cu superficialitate, așa cum educația fizică, desenul, lucrul manual și cam orice materie care nu e direct utilă pentru examenele de la finalul ciclurilor școlare.

Există o discrepanță majoră între ideea de a comunica niște informații, niște cunoștințe, sau exersa niște calități (fizice sau artistice), și ceea ce face învățământul românesc în mod real. Învățământul românesc dorește să dea note, să marcheze cât de bine s-au transmis cunoștințele, și în cele din urmă orice materie adăugată sistemului de învățământ doar adaugă un set de cunoștințe care trebuie repetat verbatim de către elevii care sunt deja prea încărcați. Chiar vrem să educăm, sau vrem să educăm educatori? Cum verifici „educația sexuală”, sau „educația spre sănătate”? Îl verifici dacă poate repeta poliloghia profesorului, sau te uiți la copil în pantaloni să vezi dacă s-a spălat la cuc sau s-a șters la fund înainte de a veni la școală?

Școala nu are capacitatea de a verifica dacă copilul chiar își însușește cunoștințele, poate verifica doar dacă copilul poate repeta o succesiune de cuvinte în ordinea corectă. Ăsta e motivul pentru care aș spune că demersul e inutil. În cazul educației fizice există posibilitatea de a cronometra, măsura. În cazul desenului, Picasso e repetent. În cazul educației sexuale însă ce facem? Îl scoatem pe copil în fața clasei să ne arate că stăpânește tehnici specifice? Mă gândesc că asta dorea să transmită și Ovidiu: că școala nu e panaceu.

Cine vrea educația sexuală?

În viziunea lui Ovidiu, Cioloș și Barna nu au de ce să vorbească despre asta, neavând copii. Am mai auzit argumentul ăsta, și e un argument superficial (l-aș fi adăugat oricum și pe Iohannis pe listă, dar probabil că Ovidiu n-a vrut să meargă full-Firea). Cunosc argumentul: n-ai copii, nu poți exprima o părere. N-ai mașină, nu ar trebui să vorbești despre problemele de trafic auto, etc. etc. etc. În primul rând să ne fie clar: copularea și ducerea la capăt a unei sarcini nu te face expert în nimic, și mai ales nu te face un expert în educație, așa cum achiziția unei mașini nu te face un expert al traficului urban. Chiar și dacă, să zicem, printr-o magie neștiută de nimeni, un copil te face automat un expert în ceea ce privește educația, probabil că bărbații n-ar trebui să vorbească prea mult despre lucrul ăsta pe principiile înțelepților noștri strămoși: „mater semper certa est / pater semper incertus est”.

Argumentul cu „n-ai, cum îți permiți să vorbești” e ușor de demontat și pe altă filieră, cea a taxelor: dacă părinții plătesc niște taxe unde văd un „return of investment” de care profită în mod direct (grădinițe, școli, licee, facultăți) cei care nu au copii plătesc pentru a educa copiii altora. Cu alte cuvinte, punctul meu (care n-am copii) de vedere e mai important, pentru că eu investesc în educația copiilor lor fără să văd un rezultat direct al acelor bani. Dar știu ce o să zică în apărarea lui oricine invocă argumentul ăsta: o s-o ardă libertarian, ceea ce e superb dar inutil pentru că nu trăim în raiul lui Ayn Rand aici.

Desigur, acesta este un punct pus acolo doar pentru fentă. Cioloș și Barna sunt lideri ai unui partid politic - ei prezintă temele de interes ale membrilor partidului, nu vin acolo pentru că li s-a năzărit lor că copiii de 9 ani trebuie să afle tehnici de masturbare. Îmi permit să afirm că niciunul din cei doi nu stăpânește subiectul, și e evident din toate declarațiile lor publice.

„E o discuție dificilă, s-o facă statul, zice părintele fricos și se ascunde în scorbura lui de șobolan.” spune Ovidiu. Cu alte cuvinte, teza lui este că de fapt părintele se teme să-i facă educația sexuală, și problema nu ar fi, de fapt, faptul că părintele ignoră complet aceasta nevoie a copiilor lor. Cum ziceam mai sus, și așa cum accentua și Horia, părinții de fapt pretind că vor să-și educe copiii dar prea puțini o fac. Este marea minciună conservatoare: „lăsați-ne pe noi că ne descurcăm mai bine, dar stai, că n-o s-o facem deloc”.

Din nou, însă, e important ce anume se dorește să se predea la școală. În absența acestui „ce”, cu o programă bine definită și structurată pe ani, discuția este inutilă. Continui așadar acest demers inutil cu următorul punct al lui Ovidiu, pe care lumea care îi comentează iarăși îl ratează, și suspectez că îl ratează pentru că nu e foarte bine exprimat sau argumentat.

Și ne prefacem că nu vedem chestii

Argumentul legat de faptul că feministele există în același univers în care există studiourile de videochat mi se pare un pic prea complicat pentru mintea mea simplă - recunosc că nu știu ce a vrut să zică acolo, dar nu știu cât ar schimba educația sexuală această problemă. Ca și prostituția, este o formă de exploatare a propriilor calități, într-o formă potențial periculoasă pentru corpul, intimitatea, și psihicul persoanei care o exploatează. În mod normal prostituția e un fenomen marginal, nu de masă, o soluție care cere un sacrificiu personal enorm, pentru un public relativ mic procentual din populație. Videochatul este de fapt o scalare a prostituției - e mai sigură (nu există în mod direct posibilitatea unor sarcini nedorite sau a violurilor, și e destul de mult descurajată implicarea minorilor), și are un public mai mare și mai accesibil: mai mulți clienți pot fi deserviți simultan. Este Prostituție 2.0 - mai curată, mai scalabilă, mai profitabilă. Înțeleg de ce a luat viteză videochatul într-o țară care până acum era sursă pentru traficul de ființe umane și sursă de lucrătoare sexuale (și probabil încă mai e). Ce nu pricep e care e legătura cu materia „educație sexuală”, în orice formă ar fi discutată ea.

„Se întâmplă chestii rele legate de sexualitate, pe care nu le va rezolva o materie la școală” nu e un argument bun. Sigur, e o temă generoasă, importantă, pe care ar trebui s-o discutăm ca societate, dar nu simt că e un argument bun pro sau contra educației sexuale în școli.

Dar e un subiect pe care ar merita să-l abordăm. Ca o țară care urăște statisticile și știința, am vrea să știm niște lucruri precum impactul acestui fenomen asupra societății. Aparent nu avem decât economiști, pentru că singurul lucru pe care îl aflăm e cât de mulți bani fac, nicidecum de care e efectul asupra sănătății fizice și psihice a lor, care e impactul la nivel de societate, sau alte lucruri de genul ăsta.

Nici nu avem capacitatea de a porni un dialog. Vocile cele mai ascultate nu sunt cele care să invite dialogul, așa cum demonstrează și acea postare. Vocile sunt ascultate dacă invită scandalul - de-asta lumea o să se enerveze la Ovidiu care spune lucruri neconvenabile, chiar dacă n-au noimă, sau Laura Belecciu care se lăuda că copilul ei de un an se masturbează. Ok, înțeleg punctele lor de vedere, dar e evident că nimeni nu dorește să aibă dialog pe tema asta. Expunem câteva informații menite creșterii tensiunii în societate, că suntem dependenți de nervul pe care ni-l dau opiniile astea diferite. Dar dialog între nespecialiști, dialog între specialiști, nu prea văd de niciunele.

Cine ar trebui să primească educație sexuală?

Probabil că cei care au citit articolul ăla au cam ratat punctul ăsta. Doctorii și asistentele care iau la trei-păzește femeile care au o problemă de natură sexuală. Pudicii care s-au trezit să se simtă amenințați de o țâță de femeie care alăptează. Aproape nimic de comentat aici. E neclar de ce e deranjantă existența unei legi care să codifice clar ce se întâmplă în momentul în care cineva agresează o femeie pentru că alăptează, și Ovidiu nu a binevoit să explice de ce, doar că e jenant. O fi jenant, dar legea aia e acolo ca să educe organele de poliție, ca să le explice cum să acționeze. La fel cum codul penal are și pedeapsă pentru crimă, deși știm cu toții că crima nu e ok.

Și nu se vorbește de hipersexualizare

Aici sunt super-de-acord cu ce zice. În titlu. Pentru că nu am priceput argumentul, mai ales că nu doar că nu l-a argumentat, dar ne-a făcut o trimitere științifică către Google, unde putem căuta „science of nofap”. Ca să îmi citez un amic: „excuse me Sir, has the nofap science been peer reviewed?”.

Intuitiv, înțeleg ce vrea să zică. Argumentele, din păcate, sunt străvezii, și mi-aș fi dorit să văd mai multe lucruri de la această secțiune. De exemplu, niște link-uri la ceva articole mai competente pe tema asta. Poate o demonstrație a legăturii între educația sexuală și numărul de mame minore din Statele Unite (țara magică pe care bănuiesc că o referențiază, dar uită să o numească). Vreau să înțeleg cum educația sexuală hipersexualizează copiii, dacă există studii în acest sens, sau… în fine. Sunt răutăcios, pentru că nici eu nu am pus aici prea multe link-uri către informație brută.

În rest, sunt de acord cu faptul că în general conversația publică e hipersexualizată. Că presa sexualizează minori cu titluri de genul „ce bună a devenit X!”. Că justiția română, dominată profesional de femei, insistă să elibereze pedofili dovediți și chiar să recomande să locuiască în continuare cu fetele abuzate. Că într-adevăr feminismul românesc e prea ocupat să-și copieze temele după ce se discută în SUA și Vestul Europei, și prea puțin ocupat de ce se întâmplă aici, dând vina pe patriarhie și încercând să modifice limba română pentru că s-au trezit peste noapte că sunt Asterix și Obelix. E un reproș pe care l-am adus deja de 20 de ani feminismului românesc, și nu merită reiterat.

Conversăm, sau…?

Cred că de fiecare dată când apar teme importante reușim să facem slalom printre obiective, amintind prea multe și evitându-le pe toate. Din păcate, în discuția asta doar s-a repetat același procedeu - s-au mai vărsat câțiva nervi pe Facebook, s-a mai supărat lumea, și-a mai dat unfriend, s-au mai separat bulele, și cam atât.

Horia a încercat să fie un pic mai împăciuitor - a luat cele două tabere, le-a dat câte-o palmă înainte să le zică, în principiu: „băi, nu e treaba școlii să facă educație, dar educația pentru sănătate ar trebui să fie obligatorie și să conțină mai mult decât chestiile care țin de organele sexuale”. Sintetizez, el a zis-o mult mai bine, și chiar a și argumentat ceva acolo.

Părerea mea sinceră e că nu prea poți să le vorbești unor copii în formare despre identitate, pentru că sunt prea imaturi. La 10 ani e cam devreme să spui că „tu nu ești fată, tu te simți în mintea ta un băiat”, și e și cam devreme să discuți despre atracție sexuală față de persoanele de același sex sau de cele de sex opus. Sau să le legitimizezi niște disforii și afecțiuni psihice, așa cum nu le prezinți un îndrumar complet cu toate posibilele boli și afecțiuni fizice pe care le pot suferi de-a lungul vieții.

Da, poți să te întrebi de ce ca societate a devenit atât de opresiv „rolul” de femeie și cel de bărbat. De ce tinerii vor să scape din tiparele pe care societatea prea conservatoare le impune aproape sufocant. Că nu ar trebui să ne sperie diversitatea sexuală. Sunt discuții interesante și importante pe care trebuie să le avem. Dar nu știu dacă trebuie să le avem cu oameni de 10 ani; și nu prin intermediul școlii. Așa cum nu ar trebui nici să le spunem ce sistem moral ar trebui să își însușească. Dar dacă avem religie în școli, cred că e ok să-i învățăm pe copii să se spele la organele sexuale, că ele există, și să n-aibă șocul vieții lor când o să vadă că le apare păr pe-acolo, sau când le vine ciclul.

Problema cu educația sexuală nu e, neapărat, demersul de a pregăti copiii pentru o viață sexuală sănătoasă, ci ceea ce vor să bage oamenii pe lângă. Și în momentul în care te uiți la ceea ce UNESCO numește „comprehensive sexuality education”, începi să dai un pic din nas. Acum, nu sunt un expert în educație; poate că e ok să le explici copiilor cum e cu masturbarea la 9-12 ani, sau poate că e nevoie de un cadru mult mai intim pentru o astfel de discuție. Din păcate, experții în materie de educație, oamenii cu copii, sunt incapabili să vorbească despre subiect fără să se bâlbâie, și în mod sigur mulți sunt incapabili să vorbească cu copiii lor fără să se scandalizeze și isterizeze.

E clar că e o problemă de comunicare. Barna vorbește prostii, dar asta nu îi împiedică pe detractorii lui să vorbească prostii la rândul lui. E un dialog al surzilor, despre niște eventualități care probabil că nu ajung niciodată să se împlinească, pentru că nimeni nu a pregătit ceva concret de discutat pe tema acestei materii.

Altfel, poate ar trebui să fim mai puțin rușinoși când vorbim de sexualitate, normalitate, plăcere, extaz. Ca și în cazul discuției despre droguri, când argumentele pe care le folosești sunt bazate pe anecdote inventate, tot ce faci e să-ți subminezi poziția și punctele de vedere. Cam atât aveam de zis. Cred.