Elită lipsă, declar nulă

După o estimare optimistă, mai avem vreo 10-15 ani până la coagularea unei elite intelectuale reale, care să aibă un impact real în societate. După o estimare pesimistă, nu se va mai întâmpla niciodată, pentru că emigrarea va fi mai ușoară decât cultivarea unui spirit elitist local. Elita intelectuală, cea care poate modifica traseul haotic al unei țări, e prin definiție o structură de tip aristocratic – un grup privilegiat care își poate asuma schimbări și progres (dar și conservare sau regres). Pe graiul nostru simplu, elita intelectuală sunt cei care pot decide care e „mai binele” și să ne ajute să mergem în direcția respectivă.

Aspirațional, această elită intelectuală e formatoare, nu executorie. Sunt „înțelepții de serviciu”, oamenii pe care îi auzi vorbind și care te inspiră sau te ghidează să faci. Această elită este cea care ne lipsește.

România ideilor e, astăzi, în mâinile intelectualilor educați de intelectualii formați în comunism. Problema lor nu e că nu au idei pozitive sau valide, problema lor e că, fiind educați practic de niște oameni obișnuiți să mănânce gratuit la masa cea mai bogată din stat, acum sunt un pic siderați că nu stau la cea mai bogată masă și sunt incapabili să facă altceva decât să se lupte pe o bucată de ciolan. Și știu, nici măcar nu e bun ciolanul, zilele astea veganismul e la modă, dar dacă îți lipsește ciolanul parcă ai vrea o bucată.

E greu să coagulezi o elită intelectuală când ai în mână doar cărțile pierzătoare. Discursul public s-a mutat din spațiul organizat, sobru al revistelor și ziarelor; chiar și din televiziuni, în internet. Internetul expune impostura mai repede ca orice altceva – secretul nu e în postările individului ci în replicile pe care le dă. De exemplu dacă Dan Alexe ți se pare un intelectual rafinat, citește-i comentariile. Optzeciștii știu mai bine, majoritatea sunt absenți de pe internet sau nu comentează, păstrând o aură de semi-competență; dar chiar și lustrul ăsta nu rezistă foarte mult, pentru că prin lipsa lor de comentarii, de frecvență și relevanță devin, deloc surprinzător, irelevanți.

Apoi avem emigrația. Multă intelectualitate cu o oarecare verticalitate a emigrat – și fiind oameni inteligenți, își dau seama că comentariile și intervenția lor „din afară” nu poate ajuta cu nimic. Oamenii cu adevărat valoroși care au plecat își țin, în general, gura, comentând rar, alăturându-se corului dar firav, nu mai au forță pentru că nu înțeleg foarte bine ce se întâmplă, și dacă înțeleg nu reușesc să transmită corect ideile mai departe.

Încă nu avem un intelectual crescut de internet care să producă ceva pozitiv. La cât se lamentează, oamenii din „bula mea” nu fac altceva decât să demonstreze că lipsește o idee bine pusă la punct. USR-ul are deja doi ani și încă nu a reușit să-și găsească o voce. Felul zgomotos, șters în care se comunică arată că oamenii ăștia care comentează zilele astea sunt uitabili – și să nu mi-l dați pe Guran sau pe Petreanu de exemple – Petreanu scrie bine, dar nu e un generator de idei, e doar un mediu de promovare. Iar Guran… 😀 Hai să nu comentăm.

Se scrie mult, se comentează mult, dar tocmai abundența e cea care e primul semn că nu avem o idee de elită. Suntem chibiți, comentăm excesiv de pe margine, dar lipsa unei voci care să spună două propoziții și să reducă la tăcere întreaga încăpere ne arată că nu avem pe nimeni ca reper. Pentru că asta se întâmplă, suntem toți într-o sală mare, dar nimeni nu e capabil să urce pe podium și să ia cuvântul. Și situația asta se poate perpetua la nesfârșit.

Dar există o încercare de coagulare. Urmăresc niște oameni cu colțul ochiului – nu o să pun aici nume pentru că ar însemna că le girez eforturile, și m-am învățat să nu mai cred în nimeni. Dar există o șansă, vorba tovarășului de la conducere, urmăresc cu mult interes desfășurarea acțiunii. Dar hai să-i dăm vreo 10-15 ani. Poate că totuși lucrurile nu o să mai fie la fel de rele atunci.