Emoționanta scrisoare a lui Sir Patrick Stewart către regina Angliei

Săptămâna asta întreaga societate citește cu emoție scrisoarea deschisă pe care a adresat-o reginei Angliei domnul Sir Patrick Stewart, îndrăgitul actor britanic care l-a jucat pe Căpitanul Picard în binecunoscutul serial Star Trek: Generația următoare și pe Dascălul X din seria de filme Oamenii lui X.

În această scrisoare, domnul Sir Stewart deplânge necesitatea de a completa formularul 283B pentru artiștii care au câștigat mai mult de 40 de milioane de dolari în ultimul an. Răspunsul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost dur și la obiect. Într-o primă fază scrisoarea i-a fost respinsă pentru că domnul Sir Patrick Stewart nu a adăugat CNP-ul, adresa din buletin și o copie după cazier. După re-emiterea scrisorii deschise cu tot cu informațiile aferente, regina Angliei a avut o apariție la Antena 3 unde a anunțat că va formula un răspuns în termenul legal de 30 de zile și a anunțat debutul unei lupte contra susținute contra birocrației. Măsurile anunțate prevăd reducerea de zece ori a birocrației – în acest caz, domnul Sir Patrick Stewart nu va mai trebui să completeze formularul 283B, ci formularul 28,3B – mai mic, mai dinamic, mai ușor pentru concetățeni.


Există un curent de gândire, care cu un pic de extensie logică va fi ușor de explicat până la finalul paragrafului, care spune că intelectualitatea trebuie sprijinită de la buget. Că intelectualul e un individ incapabil să se autosusțină și deci trebuie susținut din procente din munca vidanjorului, a instalatorului și a agricultorului prea prost să aprecieze producțiile intelectualilor, și deci statul trebuie să îi ia cu forța prostului banii ca să-i pună în buzunarele intelectualului. Intelectualii români trăiesc din publicatul la reviste susținute din bani de la buget, sunt publicați în străinătate pe banii ICR-ului, trăiesc din posturi călduțe în administrație sau din posturi de profesorași la stat, de unde pot să se plângă de subfinanțarea culturii și de faptul că românii sunt prea proști ca să le mai citească emanațiile. Drept urmare e normal să le ia cu forța banii proștilor care muncesc și fac ceva util pentru societate.

Cu alte cuvinte e și normal ca intelectualii să nu fie potenți din punct de vedere financiar – mai mult, pare normal ca intelectualii să fie incapabili să se autosusțină financiar, ba chiar în rândul intelectualității incapacitatea de a trăi din altfel decât la limită fonduri bugetare (și poate ceva pe lângă) e o formă de noblețe și puritate. Subzistența e o datorie a intelectului superior, aparent, drept urmare politica generală a fost descurajarea independenței intelectualilor. Nu e un curent strict românesc, săracii care se cred mai deștepți decât ăia care muncesc explică ce au voie și ce nu au voie să gândească oamenii care le dau bani.

Ideea că am avea în România niște intelectuali veritabili, capabili de gândire independentă și care să influențeze politicul este ilară – să vorbești despre o „degradare intelectuală a partidelor” e de stand-up comedy, mai ales când vârful intelectual al partidelor românești a fost atins cu Emil Constantinescu și Adrian Năstase. Înainte să se degradeze, ceva trebuie să existe, iar România are foarte puțini intelectuali veritabili și cel mai probabil ei nu sunt implicați în partidele politice.

Problema reală e că politicul este o meserie intelectuală prin excelență – Parlamentul e forul intelectual suprem al poporului român. Acolo se bat ideologiile, ăla e forumul unde ideile ar trebui să fie dezbătute și transformate în lege – acolo ar trebui să se găsească mințile luminate care să ducă România spre un viitor strălucit. În schimb, intelectualul român pretinde că își păstrează independența. Ca să pun lucrurile într-o perspectivă mai clară: românii cred despre ei că au fotbal de Premier League dar trimit în Champions League pe Avântul Lugoj, pentru că ăia de la Avântul, direct din divizia D, în loc să paseze dau continuu la gioale și fotbaliștii noștri sunt incapabili să le facă față.

Cam ăsta e argumentul celor care spun că politica duce lipsă de intelectuali. Noi credem că intelectualii noștri sunt extraordinari dar politicienii incredibil de proști – nu cumva problema noastră e eșecul intelectualilor în toate câmpurile în care activează? Nu cumva politicienii sunt tot ce avem mai bun în materie de intelectuali în România?

Greșeala e la noi, că nu vedem și nu sancționăm eșecul intelectualilor. Că insistăm să credem că intelectualii noștri sunt magnifici, dar ei sunt niște eșecuri pe plan personal, niște oameni incapabili să producă ceva util pentru societate, niște întreținuți din banii statului. Și putem să schimbăm asta – data viitoare când auziți pe cineva vorbind despre fantasticii intelectuali români dați-le una peste falcă. Când cineva vă povestește de cât de tare e scriitorul X sau Y întrebați-l de ce vinde mai puțin decât un anonim mediocru în Islanda, o țară cu mai puțini oameni decât județul Teleorman. Când vine un intelectual să explice el cum trebuie rezolvate problemele în țară întrebați-l cum a câștigat primul milion de euro și ce a produs el util pentru societate (altceva decât o revistă care trăiește din fonduri de la stat sau din abonamentele de la regiile de stat).


Am început cu un text care arată cam cum ar suna un articol despre scrisoarea Dorinei Chiriac într-o lume paralelă. Da, se estimează că Sir Patrick Stewart a câștigat în 2017 undeva peste 40m$ – motiv pentru care nu prea o să-l vedeți pus în situații similare cu cea pe care o enunță Dorina Chiriac. Și să nu mă înțelegeți greșit, nu cred că Dorina Chiriac trebuie pusă la zid sau ironizată. Ea e o victimă a unui sistem care generează votanți. O înțeleg – când a început în direcția asta nu avea cum să știe lucrul ăsta pentru că cu toții sufeream de o lipsă de luciditate la nivel național ce ne-a dat trei mandate sub Iliescu, unul sub Emil Constantinescu și două prelungite sub Băsescu (nu că acum am duce-o mult mai grozav). Folosesc scrisoarea Dorinei Chiriac ca exemplu doar pentru a arăta stadiul tragic în care au ajuns cetățenii oarecare – așa cum acum trei luni Marcica a trebuit să apeleze la vocea publică pentru a rectifica un sistem pe care intelectualii români l-au gândit în așa fel încât să umilească și să omoare oameni.

Ce vreau eu să se înțeleagă de-aici e de fapt că lucrurile pot fi schimbate doar de către cei care fac intelectualitate pe stomacul plin. Că nu poți să te căciulești la stat și să mai ții capul sus când statul îți cere să depui un formular. Că poate ar trebui să ne depărtăm de idealurile astea boeme în care intelectualul trebuie să moară de foame de două ori înainte de a putea spune ceva despre societate. Că singurul mod în care poate intelectualul să își impună ideile lui superioare este doar demonstrând în viața reală superioritatea ideilor sale, devenind el însuși un succes pe plan material. E greu să ai o viziune globală când nu știi cum să îți organizezi ție viața suficient de bine cât să ai un trai bun fără să iei din munca altora cu forța.

Calitatea intelectualilor români nu poate fi îmbunătățită decât prin succesul pe plan individual urmat de succesul public. De-asta e revoltător să vezi atât de mulți oameni care se plâng în public că au foarte mult de muncă, dar stau să scrie sute de paragrafe de text pe Facebook, pentru că, desigur, așa faci când ai mult de muncă.

Înțeleg că ating câteva puncte problematice, și poate că nu sunt suficient de clar și fluent în postarea asta. Poate la un moment dat o să dezvolt ideile astea într-o formă mai elocventă. Aștept o bursă de la ICR, poate, poate.

Patrick Stewart attends a photo call at the Atlantic Theater Company on Aug. 25, 2010 in New York City.

3 Replies to “Emoționanta scrisoare a lui Sir Patrick Stewart către regina Angliei”

  1. Da, de ce ai duce o frază până la capăt, când poți pune punct imediat după predicat. Altfel, e totuși mai coerentă decât mulți.

Comentariul tău