De ce nu există și nu va exista o istorie reală a Internetului în România

În așteptarea cărții „O istorie a Internetului în România” care va fi scrisă de niște #oamenifaini în momentul în care nu le va mai merge să facă campanii pe bloguri cu 10 lei pe articol, o să îi răspund lui Manu la întrebarea: „De ce nu există o carte de istorie a Internetului din România”. Una pe bune, care chiar să merite citită, nu cu oameni care cred că Internetul a început când au mers ei la primul Internet Cafe să aburească o gagică din Dolhasca care face facultatea (wink-wink) la Bucureș'.

O carte de Istorie a Internetului va exista, cum spuneam, scrisă de oamenii ăia „de bine” cu atitudine atât de zaharată încât vor provoca grețuri. Vor spune despre cât de fain a fost, ce lume cultă era pe DC++ când vorbeau ei de filme, cum s-au întâlnit ei pe IRC în timp ce trăgeau albumul lui Voltaj și cum au ajuns ei peste ani să se bată pe burtă cu băieții de la Voltaj în campanii de zece lei sau un suvenir pe articol. Bine, poate nu chiar cu Voltaj, dar înțelegeți voi ideea.

O istorie reală a Internetului românesc e imposibil de scris. Sunt prea multe lucruri cu caracter penal, prea multe furturi, prea multă hoție; glumeam la un moment dat că în loc de istoria asta ar merge pur și simplu dat copy-paste la codul penal. Dacă se poate face, s-a făcut pe Internet de către români. Hai să facem o mică listă, iar ca autor puneți o imagine a răului universal, să zicem că Hitler a făcut asta, nu oameni respectabili de business din România.

  • Piraterie. Internetul românesc e legat de piraterie trup și suflet, ăsta e singurul motiv real pentru care avem rețele care îi fac pe americani și australieni să moară de invidie. Avem unul dintre puținii dacă nu singurul președinte de țară care a spus aproape râzând că România și-a făcut IT-ul piratând Windows.
  • Prostituție. Pentru că pirateria nu aduce bani (exclud tuciurii care vindeau materiale piratate), dar prostituția aduce. De la videochat la prostituție pasul e destul de mic, iar poveștile de succes sunt suficient de multe. Ah, ce, voi credeați că videochat se face doar de anul ăsta, când au scos ăia din Brăila clip Youtube? 😀 Nu, primul business profitabil care a cumpărat bandă de la providerii de internet nu a fost un shop de programatori, ci un studio de videochat.
  • Carding. În caz că vă întrebați de ce România nu are Netflix încă, unul din motive este carding-ul. Știți voi poveștile alea la care ne creștea sufletul despre hackerii români care rup tot? Niște hoți de buzunar virtuali, niște RobinHuzi care luau de la sărăcani și băgau la ei în portofel. E motivul pentru care România a fost multă vreme pe lista neagră a oricărui deținător de business decent din lumea civilizată.
  • Distrus sisteme informatice. „Hacerii” români au fost într-adevăr temuți o vreme îndelungată, însă valoarea lor se termina în general la penetrat un honey-pot și șters toate fișierele, cel mult folosit servere pentru stocat muzică piratată sau manele. Sau, și mai bine, folosit servere de pe rețelele mari internaționale pentru a face atacuri DOS/DDOS pe IP-ul vreunei disperate care nu a vrut să se culce cu ei. Găinării penibile.
  • Furt de informație. Au fost și de-ăștia. Sunt la costum acum, nu comentăm prea mult.
  • Și la fel nu comentăm prea mult de cei care și-au făcut afacerile pe „agregarea de conținut” – adică furat de conținut de la ceilalți. Ca să nu pară că aș vorbi de ceva domni respectabili din online, o să precizez că nu (wink wink) mă refer la Revista Presei, sau la site-uri similare. Găsiți la Vali o sumedenie de articole despre domnii agregatori, doar să știți ce să căutați („furat”, new media, etc.)
  • Ca să nu vorbim de firmele de IT.

Mda, parcă totuși codul penal e un pic mai scurt și mai puțin repetitiv. De-asta nu o să se scrie o carte pe tema asta, că va fi o carte lungă iar în fața casei autorului se va strânge un congres de băieți trimiși de „oameni onorabili” care se vor lupta între ei care să-l bată primul până la sânge.

Nu mai bine să citim de cât de frumos e onlainu’ românesc, ce plin de #oamenifaini? Sau poate nou-apăruta carte a Ariannei Huffington, despre cum să faci #succesînonline.