Nu există ONG pentru bun-simț

Duminică ieșisem și eu la o plimbare odată cu soarele, și m-am întâlnit la Modarom, la baza Republicii, cu niște oameni entuziasmați de problema gazelor de șist care împrăștiau pliante cu prostii la toată lumea. Informații Despre cum fracturarea hidraulică face și drege, cât de nasoală e, cât de oribil ne va fi nouă ca țară. Despre deșertificarea României, așa cum s-a întâmplat în Polonia (ce, nu știați? Polonia e acum în Sahara, conform entuziaștilor de la ONG-uri).

Am vrut inițial să discut cu ei, dar mi-am dat seama că nu am cu cine. Habar nu au cine le dă bani, habar nu au care e situația reală legată de gazele de șist. Ei sunt ferm convinși că exploatările prin fracturare hidraulică sunt iadul pe pământ. Oamenii au convingeri. Problema e că nu poți să discuți cu ei despre convingerile lor. Nu sunt ale lor, e imposibil să ataci ideile care le-au fost băgate în cap după ce li s-a spălat creierul la ONG-uri. Pur și simplu nu ai cum, oamenii ăia nu gândesc pe cont propriu; lovești niște avataruri, nu sursa reală a ideii.

Și mă gândeam că nu există niciun ONG care să contracareze ideile extreme de genul ăsta. Niciun ONG preocupat de împingerea unui mesaj rațional. Cineva care să stea să studieze toate prostiile pe care le zic ONG-urile și să promoveze adevărul în loc de minciuna promovată în mod normal.

Ar fi bună o astfel de organizație; atunci când Asociația în Patru Labe vine să spună că vai, cățeii sunt chinuiți, să explice de ce e necesar să se curețe străzile de câini vagabonzi. Atunci când vine câte-o asociație să susțină că fracking-ul face rău, și aduce date false în sprijinul afirmațiilor, să aducă pe masă argumentele contra. Dacă vine o asociație care să explice cât de bun e fracking-ul cu date false, să vină și să explice care sunt datele reale.

Și asta pentru că aparent ONG-urile sunt voci minoritare – dar sunt singurele voci organizate. Oamenii ăștia de care vorbesc aveau cele mai mincinoase pliante posibile. Datele spun cu totul altceva decât ce afirmă ei. Dar sunt acolo și răspândesc neadevărurile… și sunt singurii care o fac.

Motivul e simplu: nu există niciun avantaj din a aduce bunul simț în spațiul discursului public. Bunul simț este o valoare „moale”, fără forță în fața asaltului nesimțirii, al impetuozității tinerești a oamenilor spălați pe creier. Adevărul și alegerea responsabilă sunt întotdeauna mai puțin atrăgătoare, nu au aceeași carismă, nu stârnesc atâtea fantezii. În virtutea bunului simț nu se vor organiza miting-uri și chiar dacă s-ar întâmpla, nimeni nu va protesta violent pentru promovarea unei idei de bun simț.

Problema fiind că omenirea este un șir de alegeri greșite de la un cap la celălalt. Nu știm ce avem până nu distrugem; puținele Casandre care prevăd dezastrul sunt, ca de obicei, ignorate. De-asta libertatea vine în doze mici, pentru că oamenii lăsați liberi tind să se îndrepte spre sisteme care le vor fura din libertăți. Pentru că bunul simț nu poate fi reprezentat, nu poți avea un avocat pentru o idee atât de „moale”. Vei avea însă mii de oameni care se vor lupta cu sistemul, contra sistemului, pentru că e atractiv.

Așadar, înapoi la ideea de bază. Un ONG pentru idei de bun simț. Cine ar dona bani pentru așa ceva? Cui i-ar folosi? În plus, bunul simț e o chestie dificilă: trebuie să și gândești. De ce să gândești, când poți să te uiți la chestiile sexy, atractive, acolo unde sunt tinerii frumoși spălați pe creier?