Exploatarea adolescenților

Atenționare! În această postare se folosește cu foarte multă larghețe termenul de geniu.

De multă vreme tot încerc să scriu această postare și de fiecare dată simt că subiectul e un pic cam prea mare. Am spus totuși să încerc marea cu degetul, poate iese ceva.

Am tot auzit despre niște vremuri în care să ai peste 30 de ani nu era o problemă. Acum parcă e imposibil să nu simți că viața se termină la 30 de ani, și e loc pentru cea de-a doua mare criză existențială. Spun că e a doua deși e prima de care se vorbește, dar în realitate adolescența este prima și cea mai mare criză din viața unui om, pentru că mai nou ea se întinde de cînd împlinești vreo 10 ani pînă faci 25. Cînd, evident, sari direct într-a doua criză, premergătoare celei de la 40 (midlife crisis).

Nu știu cînd s-a hotărît că ‘adolescenții sunt idealul’ dar mi-e greu să mai găsesc exprimare artistică recentă în care spiritul adolescentin să nu devină sufocant. E ca și cum orice sare de 25 de ani este deprimant, lipsit de viață, de carismă, de orice. Toate femeile au crize existențiale că se apropie de 30 de ani, și toți bărbații își prelungesc copilăria pînă la 45 acționînd ca niște tembeli de 15 ani.

Și pe vremea cînd mai urmăream ceva chestii la Tv era imposibil să nu dau peste un geniu de cam 25 de ani care avea deja două doctorate, unul în calculatoare și unul în fizică cuantică, ca să nu mai pun la socoteală capacitatea extraordinară de deducție, de cunoștințele de medicină, criminalistică și n domenii adiacente. Totul la 25 de ani.

Problema e că, desigur, nu există astfel de oameni în realitate. Nu, la 25 de ani ești un copil confuz, cu niște întrebări existențiale majore care te lovesc chiar dacă nu-ți dai seama. Iar modelele tale sunt niște oameni supra-realizați la aceeași vîrstă ca a ta, care au aceeași problemă ca tine (le-a murit pisica, le-a plecat iubita, etc.) dar au în spate două doctorate și tot universul îi caută ca să le găsească șosetele pentru că ei și opiniile lor sunt GE-NI-A-LE.

Exploatarea adolescenților începe de fapt aici. Începe de la faptul că adolescenții, ușor de influențat, chiar cred că există idealul acela al lor. Așa că iau orice șansă să creadă că idolul lor adolescent e genial.

De curînd a apărut o listă a celor mai influenți adolescenți:

Pun pariu că nu ați auzit mai nimic despre ei. Mulți poate știți cîte ceva despre Justin Bieber – e prilej de miștouri, un fel de Fuego cu mai puține calități vocale și mult mult mai cocalar. În rest, nu prea ați auzit de ei, nu?

Ei bine, ăștia sunt adolescenții exploatați. Sunt niște adolescenți promovați puternic, vizibili, care dau impresia că lucrurile se pot face la scara la care se fac de către niște copii. La 19 ani, Bieber are mega-concerte în întreaga lume, concerte care din punct de vedere infrastructură sunt imposibil de gestionat fără o echipă de zeci de oameni. Credeți că el controlează așa ceva? Nope, nu el.

Foarte mulți copii de-acolo sunt în entertainment. Indiferent că e vorba de actorie, muzică sau literatură (ce, nu toată lumea a scris cînd avea 16 ani? Dacă se luau textele pe care le scriam la 12 ani eram geniu cu buletin de geniu la ora asta). Și acum vine partea frumoasă despre care vreau să vă spun.

Ați observat că unul din cei mai influenți adolescenți e un român; un alt geniu în calculatoare e pe locul trei. Ionuț Budișteanu e un tip care declara într-un interviu acum vreun an că nu a citit în viața lui o carte care nu are legătură cu calculatoarele. Tipul probabil e un savant – unilateral din punctul ăsta de vedere – un bun programator, poate, dar i-ar fi mai greu să interacționeze social. Mă rog, nu îl cunosc pe copil și nici nu-mi pasă de el – dar problema e că nici măcar celor care l-au inclus pe lista de 15 adolescenți influenți nu le pasă de el. Dar îl folosesc. Voi încerca să nu-l judec, dar va fi destul de greu, avînd în vedere că, într-un fel, a devenit o unealtă propagandistică fără voia lui.

Omul nostru e folosit ca să demonstreze că există acel adolescent care îi face pe cei de 25 de ani să-și piardă mințile, să creadă că sunt niște ratați, că viața lor s-a terminat. În consecință i se acordă super-puteri. „A inventat o mașină care se conduce singură, de zece ori mai ieftină decît mașina celor de la Google”. Pentru toți cei din presă care repetă rahatul ăsta le urez să se urce în mașina inventată de Budișteanu și să se conducă singuri pe Transfăgărășan.

De fapt realizările lui Ionuț sunt mult umflate pentru că nu sunt înțelese, la fel ca și realizările tuturor celor de pe listă, dintr-o necesitate deosebită de a ‘vinde’ adolescenților care nu produc nimic. Pentru că de fapt aici e cheia. Adolescenții trăiesc într-o lume de vis în care nu produc nimic dar au acces la tot cu resursele părinților lor. Și-atunci încep să creadă că așa ar trebui să funcționeze toată lumea, că cineva trebuie să împartă munca tuturor la toată lumea, și de-acolo încep să se umple cu deșeuri idealuri mințile adolescentine.

Poate vreți să știți ce se întîmplă cu geniile în lumea de azi. În 1984, presa americană descoperea unul din primele genii în calculatoare: Marc Tasman. Mai jos reportajul:

30 de ani mai tîrziu suntem siguri că realizările lui au schimbat lumea. În fond, tipul e un geniu, nu? Hai să vedem care este cea mai mare realizare a lui Marc Tasman:

Exact. Marc Tasman e mama hipsterilor care își fac selfies. Și-a făcut autoportretul în fiecare zi cu un aparat Polaroid, și a făcut un film. Asta e cea mai mare realizare a lui Marc Tasman, geniul în calculatoare. Vreme de zece ani și-a făcut poze.

Majoritatea celor care se întîlnesc cu celebritatea de mici ajung să o ia razna destul de rapid. Exploatarea adolescenților e însă un fenomen complex cu o economie oribilă. Cum ziceam, subiectul e atît de vast încît mi-e imposibil să-l rezum doar într-o postare.

În cele din urmă, mă întorc la unul din subiectele mele favorite. Cîți ani credeți că avea Frodo Baggins cînd a pornit în aventurile din Fellowship of the Ring?

20? 25?

Mneah. La 33 a primit inelul și l-a așteptat pe Gandalf vreme de 17 ani. Ceea ce îl face pe adolescentul Frodo Baggins să aibă 50 de ani. Da. Ce vroia să zică Tolkien acolo, printre altele, e că viața nu se termină la 50 de ani. 50. Nu 40, nu 30, nu 25 și în nici un caz 18. Așa că voi, adolescenți sau oameni sub 40 de ani, sau poate chiar sub 50 de ani… Nu, nu e prea tîrziu pentru o schimbare. Nu, viața voastră nu s-a terminat. Și da, ratarea e o idee foarte foarte relativă.

Între timp, însă, faceți-vă un bine. Nu mai puneți botul la propaganda făcută pentru adolescenți și de către adolescenți, indiferent de vîrsta lor. În cele din urmă, prea puțini adolescenți știu cu ce se mănîncă universul în care trăiesc, deși ei sunt ferm convinși că au cheile universului și cunosc totul.

Sunt sigur că o să revin pe subiectul ăsta. Pînă atunci vă las cu un citat din Gandalf: „All we have to decide is what to do with the time that is given us”. Sau cu un alt citat favorit, de data asta dintr-un alt film în care personajul principal e pe undeva pe la 40 de ani: „What man is a man that doesn’t make the world better?”

PS: Pentru că am un cititor mai inteligent ca mine, un video: