Fabrica de păpuși – OCS (turneu)

Acum câteva săptămâni, OCS au lansat un nou album: „Fabrica de păpuși”. Albumul prinde mai multe piese pe care le-au lansat în timp, de prin 2017, cu ceva material nou, inclusiv piesa titlu, „Fabrica de păpuși”, la care au scos videoclip pe 1 octombrie.

Albumul mi se pare o reîntoarcere la sound-ul plin de energie de la începutul anilor 2000, și totuși, e un album rotund, curat, matur, care merită ascultat cap-coadă fără regrete.

Zilele astea băieții sunt în turneu să promoveze albumul, și aseară la ora 21 au ajuns în Brașov, în Rockstadt. Punctuali (mai punctuali decât publicul, care abia se strângea când au început să cânte piesele de pe album), fără foarte multe fițe, concertul a ieșit excelent – nota zece pentru toată trupa.

Să ne înțelegem, rock-ul omului cu șobolani e destul de simplu, fără înflorituri, dar nu credeam că o să reușească să imprime o energie atât de bună în concert – chiar dacă nu o să ai zeci de solouri de chitară pline de virtuozitate, nu o să ai înflorituri inutile, nu o să ai nici comportament de dive – se vede că oamenilor le face plăcere să fie în concert, le face plăcere să interacționeze cu publicul și să își cânte piesele.

Așadar a fost o plăcere să-i văd în concert din nou. Și zic „din nou” nu ca să mă laud că i-am mai văzut în concert o dată, ci ca să vă povestesc cum a fost la primul concert. A fost unul din concertele cele mai bizare la care am participat vreodată, undeva la mijlocul anilor 2000, când au ajuns în Brașov într-un concert care nu a fost promovat mai deloc. Când am ajuns acolo eram vreo 20-30 de oameni într-o hală cam la fel de mare ca Rockstadt-ul. Dan Amariei era un pic dezumflat când a văzut că suntem mai puțini decât câți mergeau la concertele lor când se apucaseră de cântat, prin liceu. Dar și atunci și-au făcut treaba, a chemat pe toată lumea să se strângă mai aproape de scenă (nu pot să descriu cât de ciudată era senzația, îți venea și ca spectator să cam fugi în cel mai întunecat colț). Și nu a fost nici ăla un concert rău până la urmă, la jumătate de metru de scenă, cu toată lumea dansând (până la urmă), a fost o combinație ciudată demnă de versurile uneori bizare ale omului cu șobolani.

Bun, cu astea zise: dacă ajung pe la voi prin oraș, mergeți la concert. E plin de energie, albumul nou e chiar bun, și piesele vechi încă mai sună bine, că muzica bună nu se strică în timp.