Feminismul și ura, o explicație preventivă

Pentru că nu am chef să explic de foarte multe ori, un articol scurt despre care e faza din articolul anterior cu feminismul și ura. Știu că deja am o cohortă de oameni care în momentul în care mă aud vorbind despre feminism știu că urmează ceva negativ.

Ideea pe care vreau s-o explic este că, deși în teorie feminismul este despre egalitate în drepturi, despre eliminarea discriminării și urii, singurul lucru care se aude dinspre tabăra feministă este ura. Pentru că auzim o dată la doi ani că niște feministe au făcut ceva pozitiv în societate, dar auzim în fiecare zi că bărbații trebuie să se urască pentru că s-au născut greșit, și că singurul mod în care poți fi apreciat pozitiv e să fii la rândul tău discriminat (țigan, negru, gay) și să ai o personalitate ștearsă, fără opinii personale. Și mai auzim că femeile nu sunt capabile de nimic, deci trebuie ajutate cu reguli și drepturi speciale; dar asta nu pare să deranjeze pe prea multă lume, am mai auzit doar vreo două tipe vorbind despre cum sunt deranjate de partea asta de discurs.

Și înțeleg de unde provin chestiile astea. Pe măsură ce te îndepărtezi de sursa sunetului acesta devine din ce în ce mai distorsionat, și se aude doar o cacofonie de extreme sonore distorsionate. Sunt sigur că există oameni bine intenționați în fenomenul feminist, doar că s-au lăsat înecați de extremiști și au ajuns să le adopte limbajul. De-asta nu trebuie să fii genul de om care trimite femeia la cratiță ca să te opui feminismului din ziua de azi, trebuie doar să fii un pic echilibrat. Asta nu înseamnă că nu militez pentru mai multe femei în IT, de exemplu, un lucru pe care îl pot eu influența. Din recomandările mele de angajare pozitive date din postura de intervievator tehnic, probabil 75% din recomandări au fost pentru femei – și, mai important, recomandările mele au fost făcute pe baza unor criterii pur obiective – erau cei mai buni candidați pentru munca respectivă.

Dar devine deja deranjant corul feminist isteric; prefer totuși să țin la principii precum egalitatea în drepturi și de șanse, și să nu consider femeile niște persoane cu handicap mental; ăsta e motivul pentru care nu mă raliez curentului feminist modern.

Și asta vine cu niște costuri pentru mine, costuri pe care mi le asum. Știu că de fiecare dată când vorbesc despre discriminarea pozitivă pentru femei care e un lucru negativ mi se reproșează că sunt un plângăcios; sau când explic că oameni mai calificați sunt refuzați pentru că cineva vrea să-și facă cote de gen, mi se reproșează că nu accept faptul că „e rândul bărbaților să sufere, suferiți, deci”. Și e aproape inutil să explici că nu repari o nedreptate istorică (discutabilă) cu o altă nedreptate istorică.

În fine, ideea pe care vreau s-o redau aici este că sunt într-un punct în care singurul lucru care se aude dinspre tabăra progresistă este ura. Feminismul nu mai e de prea multă vreme despre incluziune și despre egalitate, ci despre ură. Și dacă sunteți feminiști și nu mă credeți, analizați-vă critic activitatea din ultimele 12 luni de pe social media. Și nu mă refer la ce postați, ci la chestiile pe care le-ați citit.

PS: Pentru cei care sunt în continuare nedumeriți, aici am un articol care explică mai clar problema.