Fericirea umflată la pompă

În ultimele cîteva luni toată lumea a făcut videoclipuri pentru o piesă mediocră. Țin să reamintesc acest aspect pentru că în curînd, lumea Internetului, așa amnezică cum e, va uita de Happy așa cum a uitat de Harlem Shake sau de flash-mob-uri. Oricum, revenind, sunt două genuri de întrebări care se învîrt în jurul acelei piese. Prima este: ce necesitate psihologică îi face pe oameni să pretindă că sunt isteric de fericiți? A doua: de ce le stric eu plăcerea?

Nu are sens să răspund la a doua întrebare (sunt rău, n-am suflet, vedeți voi), dar la prima am realizat că am un răspuns foarte bun. Lipsa fericirii îi face pe oamenii aceia (și nu numai pe ei) să înoate într-un balon de fericire care se sparge la primul ghiont mai serios. Atitudinea asta nu e unicat, o regăsim la toți pozitiviștii new-age, oamenii optimiști pînă la nesimțire, genul ăla pe care îi auzi “în fiecare lucru rău e și ceva bun”, sunt oamenii pe care îți vine să-i pălmuiești cînd ai un necaz, sau cînd chiar ai de muncă și ea are chef să vorbească despre ce boală a mai făcut odrasla.

Dilbert.com

A început o modă prin facebook-ul meu (și sunt sigur că nu numai al meu) cu #100happydays – 100 de zile de fericire. În fiecare din următoarele 100 de zile, oamenii încep să posteze diverse chestii: “azi s-a vărsat ceașca de cafea pe cămașa mea favorită! Ce frumos!” sau “ce fericit sunt că s-a spart oglinda de la retrovizoare cînd m-am uitat în ea!” etc. etc. etc.

De ce tocmai lipsa fericirii îi face pe oameni să spună asta? Pentru că fericirea se deosebește de mulțumirea de sine prin intensitate. Fericirea e un sentiment intens pe care oricît te minți pe tine însuți sau te mint reclamele nu îl obții dintr-o ceașcă de cafea, o carte sau o partidă reușită.

Așadar oamenii ăia nu au de fapt de ce să fie fericiți, dar speră că dacă se mint suficient de des o să și devină, în spiritul formelor fără fond. În felul lor de a gîndi, de a acționa, la cît simulează fericirea, atunci cînd poate chiar îi lovește nu ar fi în stare să o recunoască: e chestia aia falsă pe care și-o induc ei? e ceva real?

Știți ce se întîmplă cu un balon cînd îl spargi, nu? De-asta, lasă pompa, nu te umple isteric cu fericire, pentru că atunci cînd o să se spargă balonul o să te regăsești la pămînt, sfărîmat, readus mult sub dimensiunile inițiale. Prefer mai degrabă o mulțumire de sine modestă, acompaniată de idealuri și dorințe de mai mult și mai bine. Ceva onest.

Comments

Fericirea umflată la pompă — 14 Comments

  1. Exista inca o forma a fenomenului. Se vorbeste ca depresia este boala secolului XX si de ce? Pentru ca oamenii tind de multe ori sa fie nefericiti cand de fapt nu au motive reale pentru asta. Practic pentru a ajunge la fericirea fara fond de care vorbesti, oamenii renunta la fericirea simpla initiala, trec prin depresie si se intorc la fericirea artificiala. Dar poate unii chiar reusesc s-o descopere si pe cea originala, nu?
    Oricum, aici e vorba de orasenii dezorientati mai mult, pentru ca eu cunosc exemple din micul meu orasel de bastina unde oamenii nu au telefon, nu au televizor sau masina, muncesc bine si frumos si se bucura de existenta simpla in aparenta. Are tata un prieten care lucreaza in lemn, face mobila etc. A vrut sa-i dea un telefon ca sa poate vorbi cu el cand mai are nevoie, dar acesta i-a zis ca nu-i trebuie, ca “cine ma cauta, stie unde sa ma gaseasca”.

    • Nici să trăim izolați la nesfîrșit nu e o treabă prea utilă. It’s so last century…

  2. chiar e un bine in tot raul! mie asa mi-a aratat viata…si da, omul fericit si multumit nu simte sa exteriorizeze atata ca sa-l vada lumea.

  3. Nu ai inteles nimic. Pe oameni ii face fericiti faptul ca pretind ca sunt fericiti. Se numeste paradoxul circular al vindecarii si tocmai l-am inventat.

    • Cica nu pot sa iti dea Nobel daca ai deja unul in alt domeniu… Dar ca sa nu fim totali rai, piesa e subtire doar daca o comparam cu muzica serioasa. Ca muzica usoara, e peste medie, armonia isteata, rhodes ala suna simpatic, etc. E categoric peste nivelul obisnuit al celor care fac cover dupa clip. Asa cum era filmul ala Inception.

    • Sa o comparam, absolut. O sa dispara ca restul muzicii de duzina, cu toate ca e cu 23.75% peste medie. Nu putem avea pretentii de Pink Floyd si de King Crimson, desigur. Si Harlem Shake nici nu e muzica, e ceva salsa, nu?

    • Nu știu de Harlem Shake, cred că era ceva dubstep pre-dubstep la care se auzea o voce enervantă: “Colo-i terorista!”

  4. Stii de ce? Pentru ca e mai usor sa pari fericit, decat sa iti aranjezi treburile astfel incat chiar sa fii fericit.