Fetişuri de putere

Cunosc pe cineva ahtiat de putere. În absolut tot ce face emană putere, vorbeşte despre putere, deşi ironia face să fie cel mai slab şi neajutorat în multe cazuri.

Aşa că nu pot decît să stau să mă întreb. La ce bun aceste fetişuri? La ce bun fraza pompoasă şi vorba înţeleaptă cînd puterea e doar în mintea ta?

Citisem undeva, sau poate nu citisem, dar zisesem chiar eu, că oamenii neputincioşi dar încăpăţînaţi sunt periculoşi. Periculoşi pentru că ego-ul lor încearcă cu demenţă să scape din capcana propriei neputinţe şi în cele din urmă rănesc. Adînc, puternic (pentru că asta încercau, puterea) şi ireversibil. La ce bun, vă puteţi întreba? Războaiele lor se pierd în istorie chiar înainte ca ei să dispară – legenda lor nu va fi spusă mai departe pentru că nu va fi nimeni în stare să o spună, nici doritor să o facă.

Aşa că încetaţi cu toţii cu încercările voastre netrebnice de a fi puternici. Încetaţi înainte de a fi prea tîrziu – pentru că în curînd veţi învăţa adevăratul gust al puterii, amar, şi adevărata formă a puterii… Iluzia. Nu are nevoie nimeni de luptele voastre, nu are nimeni nevoie de încercările voastre. Nu are nimeni nevoie de demonstraţia voastră de putere… Pentru că poate cei din jurul vostru nu ştiu cît de nemeritată e puterea voastră – şi care e satisfacţia dacă puterea e furată, mînjită, siluită? Eşti sus, deasupra mea, dar puterea ta e o furnică pe lîngă puterea spiritului care nu şi-o doreşte, care nu o visează, care nu o goneşte…

Pentru că aşa cum pentru puterea ta are un început, ea va avea şi un sfîrşit – şi nimeni şi nimic nu va mai purta umbra puterii tale.

Comments are closed.