De ce a fost huiduită Firea

Niciodată nu am crezut că o să retrăiesc o senzație de acum aproape 30 de ani, dar în momentul în care s-a urcat Firea pe scenă la venirea Simonei Halep înapoi în România m-am simțit ca atunci când am auzit pentru prima oară huiduieli la televizor. Ceaușescu, ’89. Am recunoscut strângerea de inimă, am recunoscut emoția, și e exact sentimentul pe care nu mi l-aș fi dorit reîntors în România. Dar exact acolo prevăzusem că vom ajunge, și încolo mergem.

Senzația a fost completă. Un eveniment care ar fi trebuit să fie exclusiv despre bucuria de a avea o campioană veritabilă (deși ea era de mai multă vreme, lipsa unui trofeu de Mare Șlem îi știrbea imaginea în țară, o țară mult prea pretențioasă pentru cât de puțin oferă).

Și totul a început de dimineață, când s-a lansat invitația „pe treptele stadionului Național”. Aparent, primarul Bucureștiului nu putea să-și dea acordul pentru organizarea în interiorul stadionului, fiind prea din scurt – o întâlnire într-una din piețele majore ale Bucureștiului fiind exclusă.

Și oricare ar fi motivul pentru care nu s-a putut da acordul (că nu se putea încălca legea, sau ceva de genul ăsta, deși primarul nu are o problemă să încalce legea dacă e vorba de o manifestație PSD), trimiterea „pe scările de la intrarea Stadionului Național” e o chestiune umilitoare pentru ceea ce ar fi trebuit să fie un triumf, până la urmă. Că după aceea, în întâmpinarea evenimentului, PMB a luat o decizie publică de a deschide Stadionul Național e neimportant. Conflictul era deja acolo, previzibil.

Am auzit și că cei care au fluierat-o ar fi mârlani, și că cei care au fluierat-o au făcut foarte bine. Momentul a fost bine aranjat, măcar după huiduieli lumea a început să strige „Simona! Simona!” și au acoperit-o pe Firea. Poate ar fi trebuit să înțeleagă că nu e cazul să politizeze evenimentul în felul în care a făcut-o. Și da, poate credea că prezența ei e oportună, dar cred că își supraestimează capitalul de imagine în fața bucureștenilor.

Și știu ce o să zică Sergiu: nu a existat niciodată altă decizie din partea PMB, în acte singura decizie a PMB e să se organizeze evenimentul pe Arena Națională. În acte și autostrada București Brașov e terminată de câțiva ani, avem aeroport și suntem a treia putere economică europeană. Povestea completă nu e în acte – și nu putem discuta decât contrafactual despre cum ar fi arătat o prezentare a premiului de pe scările Arenei Naționale. Ce vrea să zică Sergiu e că legal, totul a fost ok, iar eu încerc să-i explic că probabil că a fost ilegal să o fluiere pe Firea, dar cât se poate de justificat la nivel uman. În fond, e cât se poate de normal pentru orice cetățean să-și arate dezaprobarea față de orice lider, indiferent de situație. Ar fi de dorit ca primarul să-și câștige respectul concetățenilor prin ceea ce a făcut vreme de doi ani la conducerea urbei.

A fost frumos? Băi, nu. Nu a fost frumos. Nu a fost frumos nici că au fluierat-o, nici că Firea a venit acolo să defileze cu Halep. Nu e deloc frumos că primarul Bucureștiului și-a atras ura cetățenilor din orașul pe care-l administrează. Situația a fost urâtă, dar s-a ieșit din ea elegant. În fond, campioana a fost primită cu urale, cum trebuie, de către cetățeni.

Nu o să știm niciodată adevărul despre discuțiile dintre echipa Simonei Halep și Primăria Bucureștiului. Și Simona Halep preferă discreția, și probabil că Gabriela Firea va prefera să nu spună ce s-a întâmplat în realitate. Știm însă de ce a fost huiduită Firea, și îmi e un pic teamă de ceea ce prevestește.

PS: „Și totuși, rămâne în urma acestui moment doar huiduiala”. Nu. Pentru fanii Halep rămâne performanța ei, și faptul că a fost primită chiar și într-un eveniment improvizat de 20.000 de bucureșteni. Ceilalți erau blocați, cel mai probabil, în trafic. Și pentru asta vinovată nu e Halep, ci cea de lângă ea pe scenă. Oricum, pentru fanii Halep rămâne jocul din teren, rămân meciurile fantastice cu Kerber, cu Muguruza, și finala cu revenirea de senzație. Și primul Mare Șlem, pe ăsta nu o să-l fure niciun politruc.

PPS: Înainte să continuăm discuția, să ne reamintim un episod din 2012: „Elena Udrea, huiduită la Gala Bute. «Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită»”. Pentru context pe mai târziu, Elena Udrea a fost condamnată pentru Gala Bute, și Firea a declarat după eveniment că „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, după care, în urma reacțiilor de pe Facebook, a șters postarea și și-a închis contul.

Captură stream DigiSport

4 Replies to “De ce a fost huiduită Firea”

  1. Ion Iliescu

    Fufa zice acum pe Facebook că de vina au fost agenturile staines, ONG-urile, Sosoș și alți paraleli. Și asta e PSD-ista cu cel mai bun training de comunicare. Atata poate.

    Zic unii că era musai să fie acolo, că reprezenta orașul. Fals. Ce treabă are Simona cu orașul? Singurul merit al Bucureștiului este că are aeroport international, deși de acolo până în oraș faci la fel de mult că din Paris la Videle. Simona prezenta trofeul întregii tari, nu Bucureștiului.

    Putea să o aștepte în fața stadionului, să-și ceară scuze că nu poate ceva mai mult/bine și eventual să o conducă până la scenă, fără a urca pe ea. Dar nu, fufa s-a vrut în centrul atenției. Și a primit ce merita.

    Mă întreb dacă Firea și Năstase au stat vreun minut să se gândească că sunt pătați și că riscă să o murdărească și pe Simona. Dacă s-au întrebat chiar și un minut dacă nu e mai bine să stea acasă. Poate Simona chiar i-a cerut lui Ilie să urce pe scenă. O fi zis el măcar de formă, “nu, astăzi doar tu, eu am reputația șifonată de un scandal recent”? Mă tem că nu. Ei cred că li se cuvine să fie în spotlight, indiferent ce fel de umbra schimonosită aruncă pe adevărata eroină a zilei.

  2. Adi

    De ce a fost huiduita nu conteaza. Ce conteaza e ca nu trebuia fix acolo, fix atunci. Din respect pentru o fata cu valoare de aur.
    De ce sa fie focusul orientat pe o non-valoare?
    Asa ca cei care o huiduie pe duamna nu ar fi departe de ea. Prea mult se promoveaza ura, rautatea, mitocania. Asta daca au impresia cumva astia de se uita la tenis se cred cumva deasupra spargatorilor obisnuiti de seminte (ma rog, nu generalizez nici eu aiurea, dar vreau sa spun bazat strict pe acest comportament).

    Nu zic ca nu-si merita primarita huiduielile, toata lumea stie ca e o nerusinata incompetenta ce toaca bani degeaba, ca a avut un discurs din filmele cu prosti la mitingul PSD, dar nu era show-ul ei acolo pe arena ca sa isi iasa unii din Fire.

    Normal ca ce s-a intamplat ii intareste duamnei si mai rau viziunile inoculate de catre Dragnea cu Soros si statul paralel. Are si cine sa le alimenteze fictiunile si minciunile in care au ajuns tot ei sa le considere realitati.
    Dar acum ca s-a intamplat, s-a intamplat. E clar si o palma pentru ea. Sa se mai uite in oglinda. Poate trebuie sa si-o schimbe cu una noua pe fonduri de la primarie.

  3. Claudiu Constantin

    Dacă evenimentul era pentru Simona, Firea și ai ei nu aveau ce căuta acolo. Dar intenția a fost întotdeauna alta: baie de mulțime pentru duamna Firea și asocierea cu acest simbol național iubit de români. A fost un fiasco total, huiduielile au fost 100% meritate și destul de clar îndreptate către cine trebuia.
    Bine că Simona nu i-a luat apărarea, cum a făcut naivul de Bute cu Udrea

Comentariul tău

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Sprijină dorinlazar.ro

GDPR

Uniunea Europeană vrea să vă informez că nu vă folosesc datele personale pentru nimic. Și o fac aici.