Nu mi-e frică de serviciile secrete

Textul care urmează e o speculație legată de recentele percheziții și investigații de la rafinăriile Lukoil. Dacă vreți să o luați drept idee de roman de spionaj e perfect, nici nu vreau să mergem mai departe.

Aud în ultima vreme multe voci care se supără pe faptul că România are prea multe servicii de informații, cu prea mulți oameni plătiți pentru muncă informațională. Chiar dacă statisticile ne arată că într-adevăr, România are mai mulți angajați în SRI decât au alte agenții de peste hotare. E corect.

Cu toate astea, vorba unui prezidențiabil, nu văd o problemă majoră în faptul ăsta. Nu am obiecții majore la faptul că există niște oameni plătiți să strângă informații, și nu mi-e teamă că asta îmi restrânge drepturile în vreun fel. Asta nu înseamnă că nu înțeleg ideea de protecție a spațiului privat, a intimității; dar nu cred că intimitatea mea este cea vizată.

[Își face intrarea Rusia&Lukoil.]

Acum câteva zile, un contract de furnizare de gaze din Rusia nu a fost respectat. O discuție cu ambasadorul Federației în România a dus la concluzia că nu se poate garanta, în mod bizar, stabilitatea furnizării gazelor în România; cel mai probabil nu există niciun fel de motive tehnice sau economice reale pentru a se întâmpla lucrul ăsta. Știm ce se întâmplă de fapt: Rusia a trecut la agresiune economică. Nu miră pe nimeni chestia asta.

Dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm cu capul plecat și să ne luăm castane peste ceafă. Golanul din curtea școlii nu poate fi calmat doar prin vorbă bună, pentru că dacă a prins gustul dominației prin puterea pumnilor nimic nu îl poate convinge de faptul că lucrurile pot fi făcute și altfel. Așa că va continua să-și bată colegii de școală, până când va vedea că și el poate avea de suferit.

Aici vine povestea cu Lukoil. Informații despre evaziunea fiscală și spălarea de bani de la Lukoil existau, probabil, de ceva mai mult timp. Mă îndoiesc că anchetatorii români s-au prins că fix la o zi după ce ambasadorul Federației Ruse ne-a transmis că s-ar putea să ne fie un pic mai frig iarna asta. Pentru mine, povestea cu Lukoil-ul este un răspuns, și un răspuns corect. Parșiv? Da. Există întrebarea: “ok, dar de ce de-abia acum? de ce nu au venit cu informația asta mai repede”, iar răspunsul meu, în context, e că cel mai probabil a fost o mișcare strategică.

De exemplu, e foarte posibil ca CSAT să fi cerut o activitate informațională sporită în jurul antreprizelor făcute cu bani rusești în România. Lukoil e una din ele; iar activitate informațională nu înseamnă arestat oameni și băgați în beciuri, înseamnă exact strângere de informații. Așa că nu e de mirare ca informațiile despre Lukoil să fi fost cunoscute de câteva luni, dar să fi fost ținute exact ca și o contra-lovitură la exact genul de croșeu de dreapta pe care ni l-a administrat Putin zilele trecute.

Mai am un singur comentariu de făcut, referitor la numărul de oameni angajați în serviciile secrete din afară. Mă îndoiesc că numărul de oameni ai serviciilor secrete e cel declarate pe față. În fond, vorbim de servicii secrete.

E rău că avem atât de mulți oameni în serviciile secrete? Nu neapărat. Cât timp activitatea lor nu se concentrează împotriva națiunii, activitatea poate fi binevenită. Atenție, zic “împotriva națiunii”, nu împotriva românilor; în fond, unii cetățeni români candidează chiar și la președinție contra României.

Nu pretind că ceea ce zic aici e adevărat sau corect. Acest articol e, cum am precizat la început, o speculație.

batalia-pentru-serviciile-secrete-16982-1

George Maior, SRI (foto via)

Comments

Nu mi-e frică de serviciile secrete — 1 Comment

  1. Pingback: Sinteza săptămânii 40 din 2014 | blog cu barbă