Graficul de la capacitate

Povestea e destul de simplă: se dă un grafic destul de simpluț și o întrebare la care se răspunde în sub 2 secunde. Se dau, ca de obicei, o groază de împiedicați care nu sunt în stare să răspundă la acea întrebare și la un examen altfel simplu (puteți să vedeți subiectele aici). Urmarea e simplă: o petiție online scrisă de un părinte la fel de ocolit de inteligență ca și copilul său.

Acesta e un exemplu de analfabetism funcțional. Unul din multele exemple de analfabetism funcțional – acesta, însă, e mai grav, e un exemplu care probabil ar fi trebuit să fie eliminatoriu, mai ales fiind vorba de un examen de capacitate. Copiii respectivi sunt evident incapabili de a funcționa într-o societate normală, pe principiul “cât fac 2 + 2? Mitralieră!!!”.

Cum a apărut această mare de copii afectați de acest subiect? Vorbim totuși de 5 puncte din 100, adică chiar dacă acest subiect ar fi fost greșit ar fi existat oportunitatea să ia nota 9.50. Copilul ar fi fost încă competitiv. Dar problema e că pentru mulți probabil e diferența între 4.50 și 5, sau o notă oricum mult inferioară notelor primite de elevi în ciclul gimnazial. Și iată una din problemele despre care nu vorbește nimeni: cum au trecut de școala generală oamenii ăștia?

Colegii mei de generație nu sunt mai inteligenți decât copiii de acum, ba din contră (un exemplu fiind faptul că vedem din partea lor astfel de petiții). Dar probabil că s-ar fi descurcat mai bine la acest examen, pentru un motiv foarte simplu: dacă nu munceau un pic mai mult luau note mult mai mici de la profesori, iar părinților noștri le păsa ceva mai mult și nu ne cocoloșeau dacă luam note mici. Să vă dau o poveste personală.

În clasa a VI-a am luat 7 în teză la matematică. Sunt două variante în care ar fi putut reacționa părinții mei – una din variante fiind să accepte faptul că eu nu înțeleg felul în care predă profesoara de matematică. A doua variantă a fost să mă pună cu burta pe carte, ceea ce s-a întâmplat, mulțam fain, și am pus mâna și am învățat matematica “aia grea” pe care nu reușeam eu să o pricep. Cu multe exerciții, cu multă muncă, fără televizor sau alte distracții până când nu îmi revin din punct de vedere școlar.

Din fericire, părinții mei nu au avut un site de petiții online unde să facă gesturi inutile ca să susțină indolența mea. Lucru pe care nu mai pot să-l spun despre colegii mei de generație, ai căror copii termină acum școala generală. Evident, singurul lucru pe care îl fac e să-și distrugă copiii, dar cui îi mai pasă?

Părinți: vreți să folosiți social-media pentru a compensa pentru lipsurile voastre în materie de parenting? Există soluții simple: culegeri de probleme online, plângeri depuse online la minister la adresa profesorilor care le-au dat note mari copiilor voștri incapabili să funcționeze normal în societate. Internetul se poate folosi și pentru altceva decât poze porno și snapchat. Și mai e o vorbă ce zice “așchia nu sare departe de trunchi” – poate copilul vostru e bătut în cap pentru că nici voi nu sunteți prea străluciți. Dar nu e niciodată târziu să vă dați seama de greșeală și să puneți și voi mâna să învățați chestii noi sau vechi.


Comments

Graficul de la capacitate — 1 Comment

  1. Pingback: Acesta nu este un sistem de axe – Roxana-Mălina Chirilă

Comentariul tău