Greșeala de logică a lui Cabral
Ieri a fost Webstock, conferința de social media. Prima prezentare din Webstock a fost o prezentare supărată a lui Cabral în care ne-a explicat că ‘Blogosfera s-a bășit’. Deși Nico a încercat să îndulcească exprimarea (s-a bușit), ieșirea lui Cabral a fost destul de dură dar oarecum justificată. Zic oarecum, pentru că de fapt ajung să cred că ne-a plăcut mai mult să îl auzim pe Cabral cum ne beștelește decît să procesăm un pic ce zice și să realizăm că de fapt el nu are neapărat dreptate.
În principiu, Cabral a spus că blogosfera e pasivă. Așteaptă subiecte servite de alții și nu face nimeni ‘pasul în plus’. Și a dat un exemplu: Ghiță Ciobanul, despre care el nu credea că există și e pe bune (eu nu știam că există, deoarece nu dau prea des drumul la Tv). În cele din urmă, explică Cabral, a trebuit el să se urce în mașină, să își ia riscul să conducă pînă la Sibiu, să îl cunoască pe Ghiță Ciobanul lui Vodafone și să vadă dacă e pe bune.
Și aici, la prima vedere, parcă îți vine să zici alături de el: „da, mă, are dreptate. De ce nu a putut să facă un blogger chestia asta?
Păi aici e problema. Că un blogger a făcut chestia asta, și bloggerul ăla se numește Cabral. Că și Cabral e parte din blogosfera care s-a bășit (în propria lui exprimare), și chiar Cabral e cel care a mers să investigheze.
Și mai e o treabă. Vorbim de expunere. Poate că Cabral nu a fost singurul care s-a dus acolo să-l cunoască. Poate că, neștiut de nimeni, s-a dus și mult mai celebrul fishilică (vă mai amintiți de el?). Și poate fishilică a scris. Și poate că fishilică a confirmat că Ghiță Ciobanul există, și poate că cititorii lui fishilică nu au considerat că e genul de chestie pe care să o dea mai departe. Și atunci ce te faci? Că tot Cabral, vedetă Tv și blogger, trebuie să meargă să confirme pentru toți că Ghiță Ciobanul există (apropos, habar nu am dacă există, cine e și nici nu mă interesează).
Bun, și-atunci care e soluția? Fishilică (care probabil că nu s-a interesat de acest subiect) nici măcar nu s-a gîndit că ar putea deveni o vedetă publicînd un articol despre Ghiță Ciobanul. Nu a scris despre asta, ci a continuat să publice poezie algebrică, spre deosebire de Cabral (nu îi citesc pe niciunul din ei pentru că nu simt că aș avea subiecte comune de discutat cu ei). Fishilică probabil nu va scrie niciodată despre Ghiță Ciobanul. Dorin Lazăr nici atît – el neurmărind reclamele de la televizor.
În prezentarea lui, Vali a spus la un moment dat că sunt prea puțini bloggeri influenți. Sau, mai exact, că sunt aceiași bloggeri. Acolo e de fapt problema lui Cabral – a înțeles că el e unul din aceiași bloggeri, și a înțeles că el nu poate să facă toată munca pentru tot ce numește el blogosferă. Și, mai important, e frustrant acest lucru. Și a decis să-și verse frustrarea într-o prezentare pe care bloggerii au aplaudat-o pentru că ‘hey! Cineva ne bagă în seamă!’.
Și acest articol ar fi unul steril dacă doar aș arăta cu degetul la Cabral, și aș spune: „hă hă, uite că ai greșit”. Real, chiar dacă avem de-a face cu o greșeală de logică, cadrul general în care se plasează afirmația lui Cabral e corect. Nu există blogosfera de care ar fi nevoie pentru a descoperi următorul Ghiță Ciobanul, dacă e real sau nu. Blogosfera aceea antrenată social.
Problema e cea de definiție de blogosferă. Blogosfera, așa cum e definită acum, e mult prea inclusivă. În ea apar poeziile lui fishilică (habar nu am dacă fishilică publică poezii), apar ratonii Andressei (care să nu uităm că e printre cele mai influente bloggerițe), și apar mult prea multe bloguri de persoane de PR, Marketing, care în general au ceva de vîndut sau reprezintă pe față sau nu o companie. Cabral (și nu numai, oricine) o să o citească pe Andressa, o să citească toată gașca de PR și de marketing, și o să se piardă acolo într-o suită de evenimente sterile, organizate ei între ei. Nimeni nu o să-l citească pe Dorin Lazăr, pe Manuel Cheța sau pe Alex Trofim (e drept, ei sunt din Brașov, acolo ca să îți bagi șușanele publicitare costă). Cînd eu vorbesc despre niște indivizi care deversează apă stătută în mijlocul Brașovului istoric, cînd Manu vorbește despre Raspberry Ketone, cînd Sorin Jitaru întreabă Poliția despre consumul de droguri prin Brașov (și nu i se răspunde), nu o să apară prea mulți privitori. Și și noi suntem parte din blogosferă.
Și acum vine problema: Cine citește blogosfera românească? Pentru că am teribilul sentiment că blogosfera românească e împărțită în mici comunități în care oamenii se citesc între ei – iar cei din București au impresia că sunt citiți de mai mulți (ei fiind mai mulți oricum). Și că puținii care sunt citiți prin toate părțile țării apar prea des cu cruci pe facebook de fiecare dată cînd au o opinie diferită de bunul simț al melteanului comun.
Așadar, pe scurt, ca să nu lungesc inutil articolul: Cabral probabil nu citește blogosfera sibiană. De-asta a fost nevoie să ajungă el acolo să vadă cine e Ghiță Ciobanul. Și problemele pe care eu le identific sunt cam așa:
- Nu există o blogosferă activă social, implicată social
- Blogosfera e de fapt o reuniune de mici sfere care interacționează prea puțin.
- Mai mult, sferele locale sunt citite mai mult de către cei care fac parte din acea sferă. Ele nu au cititori – au doar contribuitori, dar sunt în general grupuri care nu au impact și nici recunoaștere nici măcar la nivel local.
- Prea mulți dintre cei considerați influenți sunt nișați (PR + marketing e o nișă) sau pur și simplu neimplicați social (vezi ratonii).
- La fel, mulți dintre cei considerați influenți sunt de fapt influenți din cauza unor surse alternative. Cabral e cunoscut pentru că are prezență pe sticlă. Tudor Chirilă are din punctul de vedere al zelist cel mai citit blog (asta cînd zelist nu decide să pună Umbrela verde, site-ul despre care nimeni nu știe că există, pe primul loc). Pe Tudor Chirilă nu îl citește nimeni pentru că opiniile lui sunt valoroase, pentru că nu sunt. De fapt, Tudor Chirilă are doar blog în caz că vreo adolescentă și-a uitat empetreiurile cu Vama, să aibă de ce plînge. Deci nexam – Tudor Chirilă e citit că a făcut două piese faine acum mai mult de 10 ani și cam atît. Și asta se întîmplă cu marea majoritate.
- Cu alte cuvinte, 90% din ‘blogosfera’ citită sunt fie oameni care sunt citiți că fac ceva interesant altundeva, fie sunt PR & marketing (și toată lumea vrea să facă bani din Internet, dînd numa’ click-uri).
Există soluții? Nu prea văd. Nu există o clasă medie – fie avem oameni cu maxim 100-200 de unici pe zi, fie avem oameni cu 5000+ de unici pe zi. Dacă vrem să ne raportăm la cei cu 5000+ ca fiind bloggerii de top care dau rezultate, atunci trebuie să ajungem cumva la o masă mare de oameni care au 2000-3000 de unici pe zi. Cum facem asta?
Habar nu am. Habar nu am, pentru că din punctul meu de vedere, 5000 de unici sunt puțini. 5000 de oameni sunt fix atît – 5000 de oameni, nici măcar un cartier al Brașovului. Pentru că oricum am întoarce noi lucrurile, blogosfera românească e firavă, și la top, și la coadă. E irelevantă din punct de vedere social, după cum bine a observat Cabral, și, cred eu, nu o citește foarte multă lume.
Așa că trebuie să trecem, ca blogosferă, printr-un proces de reeducare. Poate avem nevoie de niște agregatori de încredere – oameni care să selecteze lucruri interesante din blogosferă, și să le pună să le vadă și ceilalți. Și pînă acum singurul care are un proiect de genul ăsta serios, care chiar are impact (impact pe care îl simt și eu ocazional) e mult-înjuratul Vali, cu știrile zilei. Din blogosfera românească e singurul blogger despre care știu eu să educe bloggerii și să și îi sprijine, cu acest proiect. Poate voi mă puteți contrazice, și-mi puteți arăta alte surse similare.
Irina Margareta Nistor spunea proverbul ăla dintre actori, cum că ’nimic nu e mai dulce decît carnea de coleg’. Cabral a mușcat cu multă plăcere și înverșunare ieri. Are dreptate. Nouă ne-a plăcut să fim mușcați. Întrebarea e: Cabral, ce să facem să creștem blogosfera ca expunere? Să nu ne mai citim noi între noi, să nu ne mai lovim noi între noi, ci să ne facem cît mai vizibili?
Așa-i că e greu de dat un răspuns? Oricum, întrebarea nu e numai pentru Cabral. E pentru noi toți.