Câteva greșeli făcute de bloggerii tineri

… și mai ales de bloggerițe, că mi se par mai expuse.

M-am gândit la tema asta de ceva vreme – începusem chiar o discuție care nu a mai continuat, și acum dacă tot am prins câteva minute libere să scriu un pic despre greșelile pe care le văd în jurul meu la cei cu mai puțină experiență ca mine.

Cea mai mare greșeală pe care o fac e să aibă un blog neîngrijit. Citiți mai multe colecția de articole ale lui Vali pe temă, dar amintesc și eu câteva reguli simple de respectat ca blogger începător: scrie îngrijit, corect gramatical, cu cât mai puține imprecații. Asigură-te că blogul e citibil, că nu ai contraste neplăcute, fonturi ciudate. Scrie cu diacritice, că nu ești Lucian Mindruta. Asigură-te că se văd diacriticele corect pe mai multe platforme. Învață normele minime de tehnoredactare – unde anume se pune spațiu după sau înainte de semnele de punctuație, când folosești majuscula.

Se mai întâmplă ca unii să considere că încălcarea regulilor e ok, că ei o fac intenționat, că așa le place lor. Sunt șanse mari ca acei oameni să nu realizeze că în felul ăsta își alungă publicul, dar, de fapt, e vorba mai mult de efectul Dunning-Kruger,

Și o altă greșeală pe care o fac bloggerii începători e să spună că ei scriu doar pentru ei și pentru prietenii lor. Poate blogul nu e unealta pe care vrei să o folosești: dacă vrei să ții un jurnal personal, fă un Google Document și distribuie-l la prieteni, nu mai bate la cap spațiul public cu prezența ta. Blogul e pentru spațiul public, pentru publicul larg, faza asta cu jurnalul personal e cel mai des spusă ca și apărare în momentul în care vine cineva și îți critică o idee.

Și că tot vorbeam de critică: învață cum să iei criticile. Nu toate criticile sunt meritate, dar e bine uneori să îți examinezi cenzorul interior, să vezi dacă nu cumva ce ți se reclamă e justificat sau nu. O să vedeți că un comentator care respectă regulile pe care le-am enunțat mai sus are șanse mai mari să spună ceva justificat decât un comentator care scrie ca un om care nu a dat pe la școală din clasa a II-a. Oricum, încercați să înțelegeți fenomenul trolling-ului și nu puneți la suflet pe primul troll care vine să arunce cu o înjurătură înspre voi. Oamenii care fac lucruri publice sunt expuși, în mod natural, atacurilor nemeritate. Nu uitați că voi controlați blogul, și că oamenii care te atacă fără argumente nu trebuie luați în considerare. Trebuie nervi tari când ieșiți în spațiul public.

De-asta e bine să nu faceți blogul personal. Știu că asta sună ciudat, dar dacă vă expuneți inutil e posibil să aveți de suferit pe termen lung. Dacă aveți lucruri personale de comunicat, vorbiți cu prietenii. Oamenii care vă citesc blogul nu vă sunt prieteni, vă sunt cititori, și au interese diferite. Repet, oamenii care intră pe blogul vostru nu sunt prieteni. Faceți diferența între prieteni care vă citesc și oameni care vă citesc.

Și nu încercați să vă promovați atacând alți bloggeri. E un mod stupid de a te face remarcat, pentru că oamenii care chiar te-ar putea ajuta te țin minte și s-ar putea să te ignore pentru că ești un individ pus pe harță.

Dar greșeala cea mai mare e cea a naivității. O să vină un om la voi să vă laude și să vă zică: „uite, am ceva mișto de promovat, ceva fain, de suflet, de #oamenifaini”. În momentul în care vedeți chestii cu oameni faini, cu prieteneli de 2.0, de participare la un _blog al inițiative_i vreunui om, gândiți-vă ceva mai departe de ceea ce vi se cere. Gândiți-vă la cititorii voștri. Învățați care e publicul: nu cumva voi luând cei 50 de lei pentru promovat o pastă de dinți nu numai că vă alienați publicul și vă stricați blogul pentru oameni noi, dar pe termen lung motoarele de căutare vă vor identifica drept spammeri și intermediari de publicitate.

Și nu mai credeți și nu mai promovați toate chestiile de suflet, și nu mai faceți chestii gratuite. Dacă vă cere cineva să scrieți ceva, cereți-le bani. E o formă de respect față de voi înșivă, dar și față de oamenii ca voi care poate se vor lăsa amăgiți. Nu vă lăsați seduși de un pișcot, că s-ar putea pe termen lung să aveți numai de suferit.

Încă două lucruri mai am de zis, și astea se adresează în mod special fetelor care își fac blog. Trebuie să vă zic un secret: o mare parte din populația masculină care bântuie pe blogurile fetelor are un singur scop, îl știm cu toții care. În mod frecvent, fetele care vorbesc de „chestii de suflet, din suflet” sunt cele care reacționează exagerat de pozitiv la fiecare laudă pe care o primesc.

Așa că, primul lucru: nu mai credeți fiecare laudă care vi se face. În primul rând pentru că oamenii care vin, citesc un articol și îți spun „frumos zis”, sau orice alt compliment înseamnă că nu au nicio reacție, de fapt. S-ar putea să vă flateze, să vă zică ceva ce vă doriți din tot sufletul să auziți. Dar oamenii care fac chestia asta s-ar putea doar să vrea să combine și ei ceva mironosiță naivă, și, vreți nu vreți, aia sunteți.

Al doilea lucru se referă la conținutul pe care îl puneți. Fete dragi: știm cu toții că chestiile drăguțele pe care le ziceți voi, cum vorbiți voi despre dragoste, despre flori, despre cum iubiți voi toată lumea și tot universul, toate astea sunt false. Știm că vă forțați ca să pară că răspundeți unor cerințe de feminitate, că în mintea multora feminitatea înseamnă spălare pe creier. Dar știm și noi că femeile sunt oameni, nu sunt ființe divine de pe norișori, inocente și cu alte caracteristici mitologice. Articolele alea pline de emfază s-au tot scris, și întotdeauna au fost semnul unor mari deficiențe la nivel sufletesc. Dragostea se trăiește, nu se discută pe bloguri, frumusețea e în ochiul privitorului, iar siropul pe care îl turnați doar semnalează populației de sex opus un anumit tip de disponibilitate care trebuie doar un pic exploatată. Și nu e ca și cum nu am ști suficiente exemple.

Așa că, tineri cu bloguri, mare atenție. Dacă ieșiți pe ulița mare, ieșiți cu hainele cele bune, că vă vede tot satul.

Și rumegă… (sursă foto: National Geographic / Dave Grickson/U.S. Fish and Wildlife Service)

Și rumegă… (sursă foto: National Geographic / Dave Grickson/U.S. Fish and Wildlife Service)