Harry Potter la final

Recunosc, am așteptat finalul seriei despre Horia Străchinaru – era unul din filmele la care eram mai  mult ca sigur că o să merg, și aș fi putut să-mi cumpăr bilet de acum jumătate de an pentru el. Cred că orice fan al cărților va merge să vadă filmul, și cred, sincer, că orice fan cît de cît onest va fi dezamăgit de final, așa cum a fost și la capătul cărților.

Harry Potter este o serie care și-a ratat publicul. Încleștată în ideea că ea a scris o carte pentru copii, Rowling s-a răzbunat pe toți cei care așteptau de la ea un final decent și a mers pe o variantă cît mai simplistă, cît mai puțin îndrăzneață, omorînd, în general, cam tot ce a apucat, inclusiv pe Voldemort care, cum ziceam într-un text anterior, era anesteziat de plictiseală, și a decis să se auto-dizolve. HP își pierde publicul pentru că finalul e sub-mediocru, trist și lipsit de adîncime. Nici măcar adolescenții nu sunt atît de naivi.

Snape este și rămîne singurul personaj bidimensional din carte/film, și faptul că JKR s-a hotărît să îl pună pe lista celor care mor e regretabil – în film momentele legate de Snape sunt cele mai puternice, iar scena amintirilor din pensieve a fost cea mai emoționantă.

Dumbledore capătă și el o nouă dimensiune. După ce în prima parte și-a păstrat aura oarecum intactă, în a doua parte Dumbledore devine unul din personajele negative (da, asta e impresia pe care o lasă). Nimeni nu aștepta de la film să fie ‘stand-alone’ dar concluzia măcar trebuia să restaureze atmosfera din cărți, chiar dacă atmosfera din cărți e ea însăși un pic cam… Hmmm, copilărească.

Îmi displace Rowling, și nici nu vreau să ascund lucrul acesta. E o scriitoare mediocră – primele cărți sunt scrise pentru copii, după care s-a hotărît brusc că adolescenții sunt o piață mai bună; dar nu și-a dus curajul pînă la capăt, iar finalul a fost atît de lipsit de personalitate încît nici nu mai doresc să intru în detalii. Însă ceea ce a creat JKR aici e ceva mai presus de ea – e un univers care i-a scăpat de sub control și a devenit ceva superb; o poveste cu cap și coadă, frumoasă și puternică. Păcat, cum spuneam, că a fost scrisă și compromisă de JKR; a fost un fel de ‘eu te-am făcut, eu te omor’ 🙁

Și nu sunt singurul care nu a fost de acord cu autoarea. Nici chiar cei care au făcut filmul, și nici măcar actorii nu reușesc să-i ducă la îndeplinire planurile: Harry și Hermione au o chimie mult mai bună decît Ron și Hermione și din cauza relației lor deosebite prima parte a fost un film atît de bun. Finalul, dezamăgitor, cu un Ron cu burtă, un Harry plictisit, o Ginny care parcă avea 50 de ani și o Hermione la fel de plictisită ca Harry 😉 – iar secvența finală îi surprinde în centru pe Hermione și Harry, subversiv, un mesaj transmis de regizor care în mod sigur ar fi sugerat o cu totul alt gen de rezolvare a situațiilor.

Filmul nu a avut tensiune. Teoretic cel mai tensionat film din toată seria, filmul reușește să nu adoarmă spectatorii recurgînd la trucuri gen ‘muzica dată tare’. Harry Potter și toată gașca e emasculată, iar un Voldemort fără nas și cu la fel de mult sens nu reușește să fie un personaj negativ credibil. Lupta finală între cei răi și copiii de la școală e cel mult amuzantă, și după film am stat mult să mă gîndesc dacă nu cumva trebuia să fie regizat de Michael Bay, care poate ar fi adus un pic de testosteron care lipsește cu desăvîrșire din creația lui Rowling. Așa, a trebuit să asist la niște dueluri penibile în care cei răi veneau cu Avada Kedavra (un fel de lansator de rachete) iar cei buni cu Stupefy (un fel de piatră aruncată de o praștie). Mă gîndeam cu Raluca la faptul că poate în momentul în care erau loviți de Stupefy, vrăjitorii răi se simțeau rușinați și se auto-eliminau din război. Dacă preferați, a fost precum un meci de fotbal la care singurul lucru pe care o echipă știe să facă e să dea mingea printre picioarele adversarului, la care Ronaldinho și Ronaldo din tabăra adversă trînteau tricoul jos cu năduf și spun: “Mi-au dat ăștia mingea printre craci, eu mă las de meserie”.

Una peste alta, cercul se încheie, și dacă vreți să nu se încheie așa, singurul lucru pe care vi-l recomand e să ardeți ultima jumătate din cartea a VII-a și să nu vă duceți la acest film.

Filmul e 3D – dar nu pricep foarte bine de ce, putea să trăiască și ne-3D fără nici o problemă. Din punct de vedere al efectelor speciale e superior, dar conținutul e jalnic. Și e mare păcat. Dar nu e vina regizorului și nici a actorilor. Pur și simplu așa a fost scrisă cartea. Poate că ar trebui să schimbe titlul seriei. Destinul tragic al lui Severus Snape pare mai potrivit. Nu de alta, dar e singurul personaj multidimensional din carte, și ar trebui cumva să se arate lucrul acesta.

Și apropos de Snape, închei recenzia mea cu un link către un articol scris de Orson Scott Card înainte de apariția volumului al șaptelea, articol dedicat lui Severus Snape. Un exercițiu excelent de imaginație, pe care vi-l recomand – mai ales dacă vreți să vedeți cam cum ar trebui să arate un comentariu literar.

Comments

Harry Potter la final — 4 Comments

  1. In review-ul respectiv, autorul (imi este lene sa ii scriu tot numele, recunosc) o lauda destul de mult pe Rowling pentru felul in care si-a lasat povestea sa curga si personajele sa creasca, sa ii vorbeasca si sa ii spuna (totul metaforic aici, nu vreau sa iscam confuzii) directia in care trebuie sa evolueze actiunea. Si daca a 7-a poveste ar fi fost la nivelul celor 3 anterioare (4, 5 si 6 le-am devorat, progresul a fost vizibil, complexitatea a crescut si deci si calitatea; cred ca daca aceasta crestere nu ar fi existat, nu ar fi fost posibil un asemenea succes pentru seria HP) as fi tins sa fiu de acord cu el. Cea de-a 7-a poveste ar fi decis (si a facut-o de fapt, pt mine cel putin) daca Rowling e o scriitoare mediocra sau se ridica la un nivel superior si isi merita un loc in The Hall Of Fame.

    Dupa cum clar am vazut din acest final dezamagitor, Rowling nu s-a ridicat peste medie.

    Ma mira ca a putut sa isi masacreze (sa mi se scuze radicalitatea, dar trebuie sa exprim undeva nivelul dezamagirii pe care o simt) progresul in felul acesta. Ma mira ca a ignorat faptul ca fanii devotati HP au crescut, au devenit adulti, s-au maturizat pe masura ce s-a maturizat si cartea ei, ma mira si ma intristeaza ca nu a fost capabila sa dea unei serii interesante un final pe masura.
    Poate ca ar fi fost mai bine sa stearga tot ce avea in minte de la inceput (a afirmat ca ea stie deja the outline pentru toate cartile, de la primul volum incoace) si sa se lase in voia povestii pana la capat, pentru ca e clar ca acest final era pe masura tonului imatur al primei povesti al seriei.

    All in all, a fost totusi o calatorie interesanta. Nu dintre cele (putine) mai bune, dar nici dintre cele (multe) mai slabe.

    Mediocra. Decenta.

    Ok. (si imi pare rau sa spun asta, mai ales din cauza faptului ca am iubit cartile 4, 5 si 6)

    • Ca și stil JKR a crescut, categoric, dar după cartea a șasea nu a mai făcut față propriei povești, și a dat-o în gard. Mare păcat. Și sincer, speram mai mult și de la film. Dar, iarăși, cam greu de adăugat ceea ce îi lipsea chiar autoarei 🙁

  2. Ah si am uitat un P.S. Daca ai un raboi pe viata si pe moarte si o parte da sa omoare iar cealalta da cu floricele si alte artefacte hippy, se numeste bulls**t. Asta intra la dezamagire overall pt seria HP, nu doar pentru acest film.