Harta reciclării

Acum ceva vreme mă întrebam unde pot să duc niște baterii descărcate, strîmbînd din nas la ideea de a le arunca direct la tomberon. La fel, mai vroiam să scap de un cuptor cu microunde masiv și stricat, pe care mi s-a părut anormal să-l arunc la gunoi.

Știam că există locurile astea, dar nu știam unde. Și iată, cineva s-a gîndit să construiască o hartă a reciclării, deocamdată restrînsă la București, Brașov și Ploiești. Ceea ce mie îmi convine, și, după ce m-am jucat o vreme cu harta, mi s-a părut un instrument foarte util pentru orice român modern.

O să organizeze și niște evenimente publice, ce au ca scop informarea și educarea publicului, la fel ca și colectarea; evenimentele vor fi organizate în Brasov pe 29 – 30 septembrie în Piata Sfatului iar pe 26 -28 octombrie în Unirea Shopping Center, lîngă gară.

Îmi place foarte mult acest proiect, căruia îi urez viață lungă și extindere grabnică. 🙂

Comments

Harta reciclării — 2 Comments