Heliport la Spitalul Județean: un pic de context

Sergiu comentează la adresa acestui articol:

«Heliportul este un deziderat mai veghi (sic!) dat fiind că înainte aveam heliport în spatele spitalului, dar prin construcţia unui bloc nu a mai fost posibilă funcţionarea acestuia.»

Înțelegeți cum stă treaba ? Spitalul avea heliport, după care a venit un șmecher care a primit un aviz favorabil de la primărie, care a trântit măgăoaia aia de bloc pe strada Traian și care a făcut imposibilă funcționarea heliportului. După care mai marii spitalului și-au dat seama că nu mai au heliport, deși aveau nevoie de unul, după care ne spun acum că vor face heliportul în curtea din fața spitalului.

Peste o vreme vor începe o consolidare generală a clădirii, pentru că își vor da seama că era mai bine dacă ar fi făcut heliportul deasupra spitalului.

Believe me, Kafka wasn’t born in Prague.

Cred că dacă ar fi o chestie la care am putea fi campioni mondiali, fără drept de apel, ar fi sifonatul de fonduri de la stat și manevrele ‘de șmecherie’. Și da, în cele din urmă se va ajunge la heliportul mutat pe spital, probabil cînd își vor da seama că cearșafurile cu “Boc ne omoară” nu mai sunt de actualitate și poate ar putea să pună ceva mai util acolo.

Da, ăsta e motivul pentru care doctorii și surorile medicale au salarii mici: pentru că fondurile de la sănătate se duc pe diverse șmenuri și diverse chestii aparent necesare.

Și mai e problema cu blocul ăla de lîngă spitalul județean. De cînd l-au ridicat îi compătimesc pe oamenii ăia: se trezesc zilnic cu imaginea superbă a morgii de la Județean în funcțiune. Cred că au plătit bani buni pentru acest privilegiu.

Helicopter_of_SMURD

PS: Da, deocamdată site-ul lui Sergiu nu e disponibil, dar va fi, speră el, curînd.

Comments

Heliport la Spitalul Județean: un pic de context — 1 Comment

  1. Pentru cititori, este revoltator. Pentru cunoscatori, treaba sta altfel, credeti-ma!. Heliportul a fost construit cu elan, cu multi ani in urma, haiduceste, fara a se respecta reglementarile aeronautice si NU ESTE AUTORIZAT asa cum prevad actele normative ale Autoritatii Aeronautice Civile Romane sau:
    -ORDONANTA DE URGENTA Nr. 126 din 18 decembrie 2003 privind operarea, functionarea si finantarea asistentei de urgenta acordate cu elicopterele achizitionate de Ministerul Sanatatii si repartizate operatorilor medicali Institutul Clinic Fundeni si Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures, aprobata prin
    -LEGEA 40/2004 si
    -ORDINUL Nr. 277/777 din 23 iunie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2003 privind operarea, functionarea si finantarea asistentei de urgenta acordate cu elicopterele achizitionate de Ministerul Sanatatii si repartizate operatorilor medicali Institutul Clinic Fundeni si Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures, aprobata prin Legea nr. 40/2004.
    Asadar, heliportul functioneaza ilegal. Daca ar fi fost autorizat de catre AACR, zona din jurul heliportului ar fi devenit o zona cu servituti aeronautice si pentru constructiile care ar fi penetrat suprafetele de decolare, aterizare si zonele de siguranta, nu s-ar fi acordat vize de constructie.
    Cei care au construit acolo si vor mai construi, nu sunt smecheri, sunt normali si corecti.
    Gresita este atitudinea si nepasarea lui Raed Arafat si a Ministerului Sanatatii care nu respecta legile (lasa ma ca merge asa), punand in pericol nu numai existenta heliporturilor, ci si siguranta zborului. Nici macar pentru scopuri nobile nu poti incalca legea.
    Cer senin!