ICR, HRP și alte prescurtări

În ultima săptămînă a fost un adevărat spectacol Intact vs. Realitatea. Meci de box, cu knockout-uri, cu nebunii, cu atacuri la persoană, cu urină multă și cu nervi mulți.

Despre expoziția de la New York: nu văd în ce fel reprezintă România și cultura românească. Nu am înțeles nici care a fost tematica expoziției, nici care au fost criteriile de selecție. Dar nimeni nu a fost interesat de lucrurile astea, era mai interesant că cineva bea chestiuni spurcate (deși el argumentează că a fost ficțiune), sau că cineva a tras concluzia că noi ca popor am primit aceleași chestiuni spurcate de la alții de-alungul istoriei.

Cîteva lucruri pe care le observ fără plăcere. Între Intact și Realitatea e o rivalitate stupidă din punctul meu de vedere, în care vedetele Intact (Mircea Badea, Ciutacu, Gîdea) reușesc întotdeauna să bată ca audiență pe cei de la Realitatea. Nu mă interesează de ce, nici nu-mi pasă. Mă uit la emisiunea lui Badea dimineața, pe internet, pentru că mi se pare destul de amuzant și inteligent. Urmăresc blogul lui Ciutacu, dar încep să mă întreb de ce, pentru că am început să văd acolo în ultima vreme tot felul de tîmpenii, una mai inutilă ca alta. Cu alte cuvinte, avem Intactul într-o urcare de audiență dar declin de caracter, și realitatea într-o zonă care mă interesează prea puțin pentru că nu-i urmăresc.

Chiar și numai cu versiunea Intactului, însă, am ajuns la concluzia că felul în care e tratat Patapievici e exagerat. Că avem de-a face cu o execuție publică, nu neapărat meritată, și mai ales josnică. Incriminante sunt cîteva citate, care sunt într-adevăr groaznice, dar scoase din context. Iar contextul este (ei bine, da) România comunistă, a lui Iliescu, o Românie pe care aș fi condamnat-o probabil cu la fel de multă vehemență dacă nu aș fi avut 10 ani în 1990, ci ceva mai mulți. Dacă aș fi înțeles altfel lucrurile.

Așa că Badea, Ciutacu & Co. au luat poporul în gură, și au început să fermenteze, gata să explodeze. Culmea este că citatele au fost acolo și cînd Patapievici a fost numit în șefia ICR, și tot timpul în cei 18 ani de la mai-iunie 1990. Dar, regretabil, Intacții au acționat securistic, atacînd un om în virtutea faptului că e acolo unde a fost pus de un om incomod lor (și mie, nu-i bai).

Urăsc să fiu manipulat, fie și într-o direcție care îmi e favorabilă și pe care vreau să o urmez.. Mi-au fost dragi oamenii de la Intact care făceau opoziție, și am fost de acord cu ei, și chiar dacă voi continua să fiu de acord cu ei, asta nu înseamnă că mă raliez josniciilor pe care le pun în scenă.

Cît despre textele lui Patapievici, am citit Politice, cartea în care le spune, și nu sunt cu nimic mai prejos decît lucrurile pe care le ziceți și voi, ceilalți. Doar sunt spuse cu mai multă ură într-o țară mai urîtă ca România de acum. Și sunt lucruri pe care ni le repetăm zilnic, în altă formă, mai puțin ‘elevată’. Ciutacu a strîns o colecție cu ele,

O regulă necesară unei judecăți publice de această magnitude este punerea în context. Cînd prezinți lucruri făcute la Revoluție ca fiind făcute acum, greșești. Îmi pare rău, oameni buni, dar îl crucificați pe Patapievici degeaba. Cereți demisia pentru alte motive, nu mai puneți textele alea în față. Textele alea trebuie să vi le asumați pentru că ați tăcut cînd a fost numit 🙂

Spor la martirizat oamenii marinarului.