Idei obsedante ale societății moderne: bula de comunicare

Am o serie scurtă de două articole. Inițial voiam să scriu un singur text, dar când am văzut cât de lung devine prima secțiune am decis că e mai sănătos să le fac două articole separate. Prima oară o să vorbesc despre bula de comunicare – a doua idee o să o las pentru mai încolo.

Bula de comunicare e  o chestiune evidentă, oamenii îi văd efectele direct și încep să-și dea seama că există. Probabil e un defect psihologic uman, atunci când putem selecta ceea ce ni se comunică o vom face în detrimentul nostru. Este ceea ce se întâmplă în ultima vreme peste tot – e fenomenul care a făcut posibil #brexit-ul, fenomenul care a făcut posibilă alegerea lui Trump contrar așteptărilor tuturor.

Ce înseamnă această bulă? Înseamnă că toți prietenii tăi și toți oamenii cu care ai contact, toate sursele tale de informare îți creează o imagine falsă despre lume. Îți creează o impresie greșită, în care oamenii tăi sunt cei care au dreptate, sunt singurii care sunt raționali, și că toți oamenii gândesc la fel ca tine. Ceea ce nu e adevărat – așa cum au aflat pe pielea lor americanii sau britanicii.

Sunt mai multe lucruri care se întâmplă din cauza acestei bule – în primul rând, ai o mulțime de oameni revoltați că lumea arată într-un fel sau altul. Fiecare grup, fiecare bulă de genul acesta s-a coagulat în jurul unui dușman, real sau imaginar. Așa ai ajuns să ai oameni care urăsc omenirea pentru că câinii vagabonzi sunt uciși fără milă, și oameni care urăsc omenirea pentru că câinii vagabonzi omoară copii pe stradă. Uneori, în mod amuzant, aceiași oameni fac parte din ambele grupuri, într-un reflex schizoid în care oamenii nu mai sunt capabili să mențină o poziție verticală. Oameni care își fac rău prin propriile convingeri, pentru că în afara bulei lor nimeni și nimic nu poate să pătrundă.

De obicei chestia asta se întâmpla natural la bătrânețe. Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii sunt mult mai reluctanți în a accepta noi idei, noi metode de rezolvare a problemelor, noi abordări. Deoarece nu mai au capacitatea mentală de a prelua noi idei, oamenii bătrâni folosesc experiența și rutina exersată decade de-a rândul pentru a rezolva problemele pe care le au. Și pentru că apar ca demodați, învechiți, se retrag în cercul lor social și în cercul lor ideatic și nu mai ies de-acolo decât pentru agresiuni la adresa grupurilor care gândesc altfel. De-aici avem celebrul conflict între generații. De-aici avem mitingurile de pensionari cu înjurături și idei iraționale. De-aici avem mase întregi de pensionari manipulați cu idei gen „X îmi dă pensia” – fără să se gândească că de fapt pensia lui e plătită fix de cel care muncește și pe care-l înjură în miting.

Marea diferență e că am devenit cu toții grupuri de pensionari, în felul nostru. Suntem nemulțumiți, inconsecvenți în păreri, osificați în opinii, manipulabili până la măduvă în cele din urmă. Și cel mai bun exemplu e ce se întâmplă acum cu Trump – cei contra lui sunt cei care îi reclamă discursul brutal, care atacă categorii sociale, rasist, sexist. Doar că oamenii vocali contra lui Trump sunt, la rândul lor, brutali, atacă întregi categorii sociale, sunt rasiști (omul alb e cel rău) și sexiști (bărbatul alb e cel rău). În mintea lor ei sunt cei echilibrați, fără să-și dea seama că, la fel de bine, și cealaltă tabără ar putea gândi la fel. Încă nimeni nu are dreptate – diferența e de 58 la 57 de milioane. Dar așa cum țări întregi au luat în brațe idei extremiste și absolutiste precum nazismul sau comunismul, patimi absolutiste pot să seducă din nou națiuni întregi – e nevoie doar de un catalizator și determinare.

Revenind, însă, la ideea de care am vorbit. Bula de comunicare. E peste tot, e în tot ceea ce facem, în mod natural. Ce putem face ca să ieșim din ea? Pur și simplu trebuie să comunicăm și cu alt gen de oameni. Un lucru foarte dificil, pentru că nu ne plac alt fel de oameni – și în momentul în care forțăm ieșirea din bulă vom deveni contrariați de realitățile înconjurătoare. De fapt, nu are cum să existe acest „pur și simplu” – chiar și în momentul în care forțăm ieșirea din bulă ajungem doar într-o altă bulă, mai mare un pic.

Ok, ok, dar ce e de făcut? Păi, există o singură posibilă soluție. Am stat să mă gândesc foarte mult la treaba asta, și am întors problema pe toate fețele – eu văd doar o ieșire.

Fă bula ta cea mai mișto dintre toate, și lumea o să vină în ea. Pentru că dacă nu poți tu să mergi în bula altora, ce poți să faci e să îi faci pe cei din jurul tău să-și dorească să vină ei spre tine. Să te asculte în ceea ce spui. să fii primitor și bun, să fii tu cel temperat și deschis la minte, cel care nu urăște, cel care arată compasiune.

Fii tu ăla care are grădina mișto pe care vor toți să o copieze. Fii tu cel care face lucrurile mai bine în așa fel încât să-i faci pe ceilalți să-și dorească să fie ca tine. Nu te mai închide în colțul tău de lume, nu te mai ascunde de cei din jur, nu mai urî omenirea. Devino un contributor, fă lucrurile mai bine și arată-le celor care vor să facă lucrurile diferit cum anume pot face aceste lucruri. Fii cel care construiește o societate mai bună, un grup mai bun, o bulă mai bună. Și fă-o în văzul tuturor, ca să poți să-i schimbi lucrurile. Fără să îi urăști pe cei care nu gândesc ca tine.

Aceasta e singura cale pe care am văzut-o. Și nu sunt singurul care spune asta – e până la urmă ideea pe care o pune și Vali aici, când zice că trebuie să ne reparăm pe noi înainte să schimbăm societatea, și articolele la care dă link, și articolele la care nu dă link. Lumea începe să vorbească despre ideea asta, Mulți își dau seama că bulele astea din comunicare distrug societatea și caută soluția. Soluția la problema care a fost mereu acolo, dar tot e greu de digerat.

Și anume că în bula ta încă nu e suficient de frumos și curat încât oamenii să își dorească să fie acolo.

bubble-rain


Comments

Idei obsedante ale societății moderne: bula de comunicare — 4 Comments

  1. Sa nu uitam nici de faptul ca majoritatea concernelor media si de publicitate intretin bula (de la “targetting” la articole personalizate si la posibilitatea de a imparti orice grup in zeci de grupulete). E mai usor sa lucrezi cu “segmente” – oamenii sunt greu de gestionat. Partea interesanta e ca, folosind metoda de mai sus, nici nu mai conteaza cine sau de ce te “tinteste”, cat timp bula ta e una suficient de incapatoare si de relaxata, incat sa discearna informatia si sa o selecteze pe cea relevanta.

    • Nici nu m-am gândit la asta, dar da, ai dreptate – oamenii sunt mai ușor de controlat cu cât bula e mai îngustă.

      Și concernele media nu au niciun interes să aibă o comunitate omogenă, oameni cu vederi largi – oamenii aceia sunt mai greu de convins, e nevoie de mai multă muncă.

    • Si stii care-i baiul? Oamenii carora le vinzi cel mai usor lucruri nu sunt “prostii” sau oamenii pe care poporul Facebook ii considera “manipulabili”. Ei au valori fixe: ori pici pe ele, ori nu. Cei mai usor de “intors” sunt fix astia usor paranoici, cu o parere incredibila despre bula lor si pe care “publicitatea nu are cum sa-i faca”. Le umfli putin egoul, le servesti putina promovare si PR/publicity de calitate prin intermediul liderilor lor de opinie si la final iti cumpara sau sustin ce vrei tu. Pericolul bulelor tocmai asta e: esti atat de inchis in ele, incat incepi sa ai incredere si sa crezi ca bulele filtreaza automat informatia.

Comentariul tău