I, Frankenstein

IFrankenstein I, Frankenstein nu este cel mai prost film făcut vreodată, dar ar putea fi.

Mitul monstrului lui Frankenstein este un mit foarte interesant, prost înțeles de către cei care nu au avut vreodată vreun pasionat de literatură care să le explice că, totuși, cartea e despre eșecul omului ca și creator. Plecînd de la premisa aceasta, pe care filmul o explică în trei cadre și 20 de secunde, Stuart Beattie creează un scenariu care ar fi putut fi legendar. Imaginați-vă, un monstru care ar putea să fie pe coperta oricărei reviste, jucat de un Aaron Eckhart în formă, pășind singur, în slow-motion, pe o stradă. În spate luptătorii binelui (îngerii întruchipați de gargoile), în față luptătorii răului (banali demoni conduși de un director corporatist jucat de Bill Nighy). El, Adam, fiu al lui Frankenstein, alege să lupte contra tuturor. Reprezentantul oamenilor, creația, îndepărtînd binele și rău, luptînd contra amîndorura, ridicîndu-se deasupra ambelor într-un slow-motion legendar (epic, dacă preferați).

I, Frankenstein ar putea fi asta. În schimb, după primele 30 de secunde începi să te întrebi dacă nu cumva e vorba de o comedie și nu ți-a spus nimeni.

Și rîzi. Rîzi cînd gargoilele se bat cu demonii și vorbesc atît de sec încît zici că e scenariul scris de un copil de zece ani. Rîzi cînd o gargoilă pe care am supranumit-o Boobs of Steel moare, ea fiind singurul personaj care ar fi meritat să trăiască, măcar pentru plăcerea de ordin vizual. Rîzi pentru că nu-ți mai amintești cum îi cheamă pe gargoilii (care nu sunt îngeri, da?) care se luptă cu demonii pentru niște motive care te lasă rece.

Și cam ăsta e tot filmul. Nu simți nici un fel de atașament față de personaje, pentru că motivațiile lor fie sunt idioate fie sunt atît de subtile și ascunse încît nu mai au niciun sens. E amuzant să vezi mitologica blondă subțirică și înaltă care e doctor în științe diverse, și care reîncearcă experimentul lui Dr. Frankenstein cu de zece ori mai multă știință, cu instrumente sofisticate, și totuși, nu e capabilă să refacă experimentul unui om de știință primitiv, de pe la 1790. Rîzi pentru că sunt aruncate pe ecran clișee în speranța că unul măcar salvează filmul.

Vizual e excelent; gargoilele arată superb, demonii fac niște curbe interesante cînd mor, machiajul lui Adam (personajul lui Aaron Eckhart) e chiar de bun gust, însă în rest ratează la absolut toate capitolele. Cu excepția comediei neintenționate, unde excelează.

Merită văzut, dar incredibil de prost. 🙂

Comments are closed.