The imitation game (2014)

M-am săturat de filme în care matematicienii sau programatorii (sau oamenii tehnici în general) sunt descriși ca niște nebuni sau inadecvați din punct de vedere social (vezi aici o listă mai lungă). Dacă un om e pasionat de ceva ce publicul larg nu înțelege sau consideră inaccesibil, automat omul ăla e stigmatizat ca nebun fără să aibă vreo afecțiune reală, doar prea mult afect pentru ceva mai interesant decât cocalarismele uzuale.

Teoria codurilor” este un film care ratează povestea, pentru a-i lăsa spațiu de desfășurare lui Benedict Cumberbatch să joace un rol complicat, chiar dacă obositor-clișeistic.

Nu mă înțelegeți greșit; filmul e foarte bun, doar că nu prea are multă legătură cu realitatea și, din punctul meu de vedere, ratează niște povești mult mai faine, altele decât homosexualitatea lui Alan Turing: proiectul Ultra, sau povestea femeilor angajate la Blatchley Park, (Wrens) (vezi și Jean Valentine). Parțial, poveștile astea sunt acolo, dar exagerările devin sufocante: Alan Turing e transformat într-un super-spion capabil să cântărească între moartea a sute de oameni de pe un convoi de transport civil și “câștigarea războiului”.

Ca ficțiune e acceptabil. Acțiunea e haotică, cu alternări între trei planuri și cu un detectiv de la poliția din Manchester care are un dialog profund, filosofic, cu un om care aparent nu e capabil să comunice cu colegi de breaslă altfel decât monosilabic. Alan Turing din film inventează de unul singur calculatoarele moderne luptându-se și cu cei care l-au angajat ca să construiască mașina de decriptat Enigma. Legendară confuzia din final, când calculatoarele moderne sunt numite “Turing machines”; amuzant, pentru că lipsește banda de pe care să introduci caracterele1)Mașinile Turing sunt mașini de stare finite, sunt un model teoretic util pentru aparatul teoretic/matematic din spatele științei calculatoarelor. Dar problemele curente legate de mașinile de calcul sunt mult peste modelul teoretic al lui Turing și poți trăi foarte bine ca și programator fără să afli în viața ta de Turing..

Jocul lui Cumberbatch e la înălțimea ficțiunii. I-au dat un personaj complicat și a reușit să-l facă tridimensional sacrificând pe alocuri realismul și credibilitatea. Și, din păcate, prestația lui excepțională va rămâne de-acum atașată cu Turing; acesta va rămâne în mintea publicului drept un savant autist homosexual. Dacă în 2013 regina Elisabeta a II-a a decis să-l grațieze postum pe Turing, filmul a reușit să readucă stigma publică: homosexual autist arogant și criminal. Și nici măcar nu-i homosexual de-ăla cul, care se îmbracă deosebit și vorbește ca o prințesică.

Alan Turing merita un obituar mai bun decât un Rain Man cu puterea de a decide ca civilii să moară.

2014, THE IMITATION GAME

PS: La sugestia lui George Damian am găsit în The Guardian un articol despre problemele majore din film.

NOTES   [ + ]

1. Mașinile Turing sunt mașini de stare finite, sunt un model teoretic util pentru aparatul teoretic/matematic din spatele științei calculatoarelor. Dar problemele curente legate de mașinile de calcul sunt mult peste modelul teoretic al lui Turing și poți trăi foarte bine ca și programator fără să afli în viața ta de Turing.

Comments

The imitation game (2014) — 7 Comments

  1. O prostie. În Marea Britanie tehnicienii sunt tehnicieni, iar deciziile le iau oamenii politici, chiar și în vreme de război. Avea The Guardian o listă cu toate prostiile din film. Și nu este primul film britanic care l-a avut consultant pe Sergiu Nicolaescu.

  2. Imi plac mult articolele tale, reusesti de fiecare data sa pui punctul pe “i” fara sa fie obositor sau greoi genul asta de scriere.

  3. Ti-am citit postul cu o zi inainte sa merg la cinema sa vad filmul, si eram curios ce impresie imi va lasa si mie.

    Mi-a placut mult prestatia lui Benedict, dar per total am ramas complet dezamagit de film. Au reusit sa transforme viata lui Alan Turing intr-o propaganda pro-homosexuala. Practic cei care nu stiau nimic de Turing vor ramane doar cu notiunea ca un tip gay si persecutat a castigat razboiul.

    Pacat, dar daca asta vinde, asta vor face producatorii de filme.

  4. matematicienii sau programatorii (sau oamenii tehnici în general) sunt descriși ca niște nebuni sau inadecvați din punct de vedere social. Dacă un om e pasionat de ceva ce publicul larg nu înțelege sau consideră inaccesibil, automat omul ăla e stigmatizat ca nebun fără să aibă vreo afecțiune reală, doar prea mult afect pentru ceva mai interesant decât cocalarismele uzuale.

    Cocalarismele uzuale (fiecare epocă şi ţară le are pe ale ei) sunt necesare pentru a ţine mecanismul social în funcţiune. Asta presupune şi anumite restricţii de natură socială faţă de cei care se ocupă cu chestii mai puţin accesibile publicului larg: suspiciune din partea autorităţilor, opriri mai dese de către poliţaiul din trafic, sâcâieli din partea oamenilor Primăriei / Distrigazului / Enelului, certuri cu colegii şi şefii, bătăi de stradă. Ca să îl ţină într-o poziţie socială inferioară.

    Geekii nu sunt detestaţi fiindcă sunt talentaţi în ale tehnicii. Sunt detestaţi fiindcă, spre deosebire de cocalari, au posibilitatea de a-şi face de cap şi -fără exagerare- îi doare în vârful p-lii de părerea cuiva care e necalificat. Cocalarii ştiu prima regulă a supravieţuirii într-o lume conservatoare, să fii milog faţă de cel care are putere, de la Preşedintele ţării până la administratorul de bloc, şi zmeu cu cel care e mai mic decât tine. Geekii sunt în stare să spună o enormitate pe cel mai inocent ton din lume, fiindcă lor le sună logic.

    După cum a spus micul Bulă când a venit de la şcoală după ce făcuseră nitroglicerină la ora de chimie.