Implicarea prin neimplicare nu funcționează

Citesc prin bloguri despre One Day Blog Silence, și vreau să înțeleg ce e în mintea celor ce propun astfel de omagii.

Înțeleg ce înseamnă minutul de reculegere, și îi înțeleg felul în care poate transmite un mesaj. Înțeleg că într-o mulțime de 80.000 de oameni, un astfel de moment de reculegere transmite mesajul dorit. Momentul de reculegere SE AUDE, tocmai prin absența sunetului.

Dar lucrurile se termină aici. Un alt exemplu: în Parlamentul României se practică protestarea împotriva anumitor prevederi din legile sau regulamentele votate. Un partid întreg își ia toate oițele și subminează votul. Guess what? Se votează și în lipsa lor. Și se înregistrează procent de 90% voturi pentru. Tocmai cînd poți spune ‘NU’ tu alegi să nu spui nimic. Ăsta e o față stupidă a defetismului.

Implicarea prin neimplicare nu are cum să funcționeze. Dacă eu nu scriu nimic mîine (că parcă mîine e ziua respectivă) în ce măsură omagiez victimele de la VA Tech? Omagiez victimele pentru că… pentru că…?

Tăcerea nu e o soluție. Tăcerea este omagierea celor care puteau să facă ceva la VA Tech, dar nu au făcut-o. Pentru că ei au tăcut, sau nu au acționat, de frică, din răutate sau pură ignoranță.

Cum ar fi o ‘Write a blog about VA Tech – Day’? About the victims of Columbine? About the children that died in Iraq? in Lebanon? in Bosnia? in Afghanistan (under both russians and americans)? In the Russian Gulag? About the children left orphans by wars? Or about these children?

Nu blamez gestul, nici intențiile. Blamez faptul că aceeași oameni care sunt atinși de dramele celor de la VA Tech nu sunt atinși de dramele copiilor care lucrează pentru ei în țări ca Indonezia pentru haine și încălțăminte, de exemplu. Sau de dramele copiilor-sclavi sexuali din țări ca Thailanda… sau, de ce nu, România. Cei care sunt preocupați de asta, respectele mele. Ceilalți, get a fucking grip on reality.

Tăcerea e soluția facilă. Tăcerea presupune neimplicare, iar neimplicarea e un lucru atît de simplu încît îl poate face orice individ. Mîine voi tăcea pentru milioanele de copii orfani, care muncesc să își întrețină familia, care se află în zone de război, se află în zone calamitate sau care au murit prematur. Sunt sigur că tăcerea mea va avea un impact demențial. ONU și UNICEF o să îmi ceară prezența: „Priviți, Dorin Lazăr, un blogger ca oricare altul, face ceva pentru copiii în nevoi! TACE! Să îl aplaudăm!”. Pentru această inițiativă personală aștept premiul Nobel pentru pace, promit că nici măcar nu voi mulțumi, doar voi tăcea cu înțeles cînd voi primi premiul.