În curând reclame în podcasturile românești

Am fost contactat zilele trecute de cineva de la o agenție, cu o întrebare dacă sunt interesat sau nu să fac bani din Podcastul de Istorie. Este prima oară când sunt contactat, dar numele vehiculate în mail sunt suficient de mari și bine înfipte la cașcaval încât să cred că în curând o să înceapă să se umfle lista de podcasturi românești făcute de câte-un publicitar sau altul care a ascultat dintotdeauna podcasturi și și-a dorit mereu să facă unul.

Mă aștept ca prin decembrie să auziți primele „acest podcast e oferit de XXX”, și o să auziți cuvintele cheie „quality podcast network”. Ceea ce e bine. Dacă vă place ceva podcast românesc din acel „quality podcast network” înseamnă că o să vă placă toate, pentru că toate sunt la fel, făcute după aceeași rețetă de către niște oameni care nu prea au foarte multe de zis((gen Hurducaș sau Katai, ca să îi iau doar pe câștigătorii de anul ăsta de la irelevantul Webstock)).

Așteptați-vă și să vedeți mai multă reclamă la podcasturi, mai mulți oameni care să vă zică că ascultă podcasturi de când aveau cinci ani, mai multe emisiuni radio publicate pe post de „podcast”, mai multe nume mari în treaba asta cu podcastul. Și mai multe podcasturi noi care iau interviuri. Și mai multe fake-uri date drept podcast, pentru că o să vedem mai mulți bani în podcast. Mă aștept curând la ceva concurență, să vedem măcar două rețele de-astea de „cualitii podcast” care să se bată între ele. Și, mai ales, sunt curios care o să fie memele legate de podcasteri, ce o să vândă, că în spațiul anglofon deja se râde că toți podcasterii se rad cu lame Harry’s, dorm pe saltele Casper și ascultă Audible.

Oricum, ce e interesant e că e o explicație bună de ce Esca și Buhnici tot o dau înainte cu podcastul… Ei probabil că știau mișcările astea înaintea mea, evident, eu aflu la mâna a treia pentru că nu am prietenii „corecți” în locurile care contează.

Un alt efect groaznic pe care o să-l vedem o să fie statistici umflate în iTunes, pentru că iTunes e cam singurul loc unde intră statisticile de „câți oameni ascultă”. Deja văd oameni care încearcă să își umfle artificial statisticile, pentru că cifrele în iTunes sunt foarte mici – și știu asta pentru că știu câți ascultau în iTunes ICR Podcast și Podcastul de Istorie, și am urmărit poziționarea în top. Acum încep să văd statistici umflate, și le recunosc pentru că nu au suficient suflu cât să țină cifrele sus. Nu e la fel de ușor să furi la iTunes cum furi pageviews, de exemplu. Dacă ar fi fost, Chinezu ar fi făcut deja Kooperativa 3.0 pentru podcasturi. O paranteză pentru cei care nu știu: Kooperativa 2.0 e doar un exemplu legat de felul în care lumea blogurilor, numită pe-atunci emfatic „blogosfera”, a decăzut – prin vândut reclame la preț mic și inundat cititorii potențiali cu reclame irelevante și cu bloguri făcute doar pentru a vinde reclame și a genera page-views. Cam ce vedem acum în social-media/presă/online și nu ne place.

Cred că astea au fost ultimele zile în care putem vorbi despre o lume a podcasturilor sănătoasă: făcută de oameni pasionați de subiectele pe care le aduc în discuție, pentru că își doresc să comunice prin această modalitate, nu pentru că vor să facă o șmecherie.

Hai să ne uităm un pic la cum arată imaginea asta. În primul rând, #1 în România este acel podcast-network pe care Manafu & friends îl ignoră tot timpul când e vorba de premiat la Webstock. Vorbesc despre podcasturile în care apare Claudiu Teohari (Teo, omul cu stand-up-ul) – Între show-uri (cu Vio și Costel), și Cine știe Ce, cu Victor Băra. Problema cu podcasturile astea e că ele sunt mai degrabă niște show-uri youtube decât niște podcasturi, dar același lucru poate fi zis și despre Joe Rogan, de exemplu.

Astea sunt cele mai populare, și în zona stand-up-ului și a umorului au mai apărut o mulțime de oameni care să facă podcast, și acolo avem niște programe făcute fie din suflet, fie ca auto-promovare, ceea ce mi se pare cât se poate de legitim. Sunt podcasturi în care simți pasiunea și motivația.

Apoi sunt podcasturile de interviu. Unele sunt cât se poate de legitime (chiar dacă nu e deloc pe gustul meu, podcastul lui Florin Roșoga e cel mai longeviv dintre toate), altele cât se poate de fake, făcute „pentru că e o piață”. Problema cu podcasturile de interviu e că foarte des podcastul în sine nu are o personalitate proprie, chiar dacă autorul încearcă să împingă invitatul printr-un șablon și chiar îi pune niște întrebări standardizate. Podcastul respectiv e un podcast pe care îl asculți nu pentru gazdă, ci pentru oaspete, și cel mai des ascultătorii abandonează repede în momentul în care invitatul e neinteresant.

Știu pe propria piele cât de dificile sunt podcasturile-interviu – ai nevoie ca intervievatorul să aibă o personalitate proprie pe care să o imprime interviului fără a-l împiedica pe intervievat să iasă la suprafață. E o artă subtilă pe care cred că ICR Podcast a reușit să o îmbrățișeze în puținele interviuri pe care le-am avut. De-asta îmi e imposibil să ascult ce fac Hurducaș sau Katai sau alții din zona aia, pentru că intervievatorii sunt insipizi și imprimă personalitatea lor peste interviu. Și o zic cu regret, pentru că uneori pot fi oameni interesanți în interviurile respective.

Apoi mai avem podcasturile pe nișă. Sunt destul de multe, și prind diverse forme. Dezarticast, de exemplu, vrea să demoleze cultural capitalismul cu marxisme într-un show pe youtube. Ai Sceptici în România, care e unul din cele mai vechi show-uri ai, desigur, Podcastul de Istorie, și ar mai fi câteva. Fiecare destul de strâmte ca audiență, dar cu multă pasiune pusă. Nu prea le văd prea curând să accepte colaborări pentru mărunțiș cu „quality podcast network”. Pe de altă parte, în zona asta de nișă ai niște podcasturi precum „Pe bune”, care există dintr-un motiv care îmi scapă și care se vede că există doar pentru a strânge niște finanțări.

Pe bune, acum, o să vedem din ce în ce mai multe podcasturi care nu merită ascultate, dar, mai grav, o să le vedem din ce în ce mai promovate, cu cifre din ce în ce mai mari.

Aștept așadar cu nerăbdare să văd impostura la lucru și în materie de podcast. Până acum a fost o zonă ferită, dar acum, din păcate, simt că în curând va trebui să mă îndepărtez de eticheta de podcast pentru că am făcut o greșeală impardonabilă. Nu mi-am dat seama că eticheta de podcast va fi cât de curând pervertită de hurducași și am pus-o în denumirea programului de istorie pe care îl fac cu Sergiu. Așa cum acum câțiva ani, Cetin a trebuit să renunțe la „arhiblog” fix pentru că eticheta de „blog” a fost pervertită, îmi e teamă că și eu va trebui să îmi găsesc altă etichetă pentru „podcast”.

Cel mai nașpa e că o să vedem din ce în ce mai multe fișiere mp3 mari descărcate automat când încarci o pagină, pentru că oamenii din „cualitii podcast network” o să vândă număr de download-uri, că e singura metrică pe care o pot vinde. Și o să vi se bage pe gât podcasturi peste podcasturi, și o să apară din ce în ce mai multe podcasturi făcute de băieți șmecheri din București care vor să vândă brichete, pensete și periuțe de dinți, cum s-a întâmplat și cu blogurile.