În numele democrației

Citesc un avertisment serios din partea lui François Hollande:

“Țările care nu împărtășesc valorile noastre, care nu vor să respecte aceste principii, trebuie să înceapă să își adreseze întrebări despre locurile lor în Uniunea Europeană”, a declarat François Hollande, potrivit AP, înainte de începerea reuniunii Consiliului European. (de aici)

Asta a fost reacția lui Hollande la faptul că România, Cehia, Slovacia și Ungaria au votat contra cotelor de refugiați. Ce tupeu pe câteva țări să nu subscrie la socialismul sinucigaș al uniunii europene. Normal că merită urecheate. E ciudat să ieși să ai o opinie diferită. Păi ce credeți, tovarăși, că democrația se poate face cu opinii separate? Ce chestie e asta?

Într-o lume în care Arabia Saudită vrea să conducă consiliul pentru drepturile omului nu ar trebui să ne mire faptul că democrația înseamnă niște oameni care fac ce zice Hollande sau Merkel fără să crâcnească. Bine, nu e ca și cum nu ne-o merităm, cu calitățile deosebite în materie de diplomație ale lui Iohannis. Asta e, ne așteptăm la încă patru ani și jumătate de luat șuturi de la ăia mari.

Să nu mă înțelegeți greșit, înțeleg că șuturile în fund de la forurile europene ne aduc și chestii bune. Că astea ne aduc chestii precum lupta împotriva corupției, așa de fațadă cum e ea. Apropos, ați auzit faza cu DNA și Lukoil?

Yeah. Anticorupție de România: dacă ungi unde trebuie se iartă toate problemele. Sigur, e o coincidență, sunt mai mult decât sigur.

Așa că e normal într-o democrație să fim preveniți că dacă nu facem ca Franța sau Germania iese nasol. Bine, aici e vorba și de marele om de stat Hollande, care e acum megafon pentru Merkel. Nu spun că Merkel nu ar avea dreptate să împingă lucrurile în direcția asta dacă ea crede că e direcția corectă. Zic doar că treaba asta nu prea are legătură cu democrația.

Democrația e oricum un sistem firav, care e propriul inamic. Da, ce se întâmplă cu Hollande nu are de-a face cu democrația, pentru că democrația nu funcționează pe bază de amenințări. Reacția lui Hollande arată că trăim în post-democrație (sau pre-democrație, în cazul României), în perioada aia în care ne îndreptăm sinucigaș către reîntoarcerea regimurilor autoritare. Genul acela de efervescență care duce automat spre poporul democrat alegându-și eroul, patriotul, călăuzitorul pe următorii 20 de ani.

Las’ că-i bine. Noi să fim sănătoși.


Comments

În numele democrației — 20 Comments

  1. Ai fortat nota cam aiurea de data asta. Nu intram acum in polemici despre utopia numita democratie.
    Democratie nu inseamna ca poti sa iei ce decizie vrei tu fara sa existe urmari. Daca ne obraznicim, ceilalti nu isi mai impart jucariile cu noi. Atat. Si, pana una alta, ceilalti obtinusera o majoritate de voturi. Dupa faza asta, democratic vorbind, ar fi trebuit ca noi, impreuna cu ceilalti care s-au opus, sa o lasam mai moale cu comentariile si sa ne apucam de treaba. Nu vrem? Mars acasa! Democratic, desigur.
    Propun sa revenim la niste discursuri mai echilibrate.

    • Păi uite că democrație înseamnă să facem toți ce zice Merkel. Ți se pare că am avut un discurs dezechilibrat? :)) De ce, pentru că nu seamănă cu opinia ta care e cea corectă din punct de vedere democratic?

    • In ultima vreme mi se pare ca ai cam renuntat la discursurile mai echilibrate de odinioara si ai inceput sa insisti pe o idee. Da, e ideea ta, ai tot dreptul la ea, cu atat mai mult pe blogul tau. Totusi apreciez mai mult postarile in care esti capabil sa vezi si alte interpretari ale unei situatii. De aici propunerea. Discursul tau mai mult sau mai putin echilibrat nu are legatura cu parerea mea. Are legatura cu modul in care pui problema.
      Uite, de exemplu, acum ai omis partea in care Slovacia a spus ca refuza sa accepte cotele obligatorii. Dupa ce s-a votat. Daca maine se decide sa se mareasca impozitul, normal ca nu iti convine. Acuma poti sa incerci sa schimbi legea sau poti sa decizi ca tu nu vrei sa mai platesti impozitul ala, ca nu esti de acord.

    • 1) contestarea e parte din procesul de acceptare. O țară are dreptul să conteste dreptul ideea altei țări despre refugiați.
      2) genul ăla de amenințare ar putea să te facă să accepți orice. Pentru că de ce nu? Vestul Europei se consideră încă decident, și poate că într-adevăr ar trebui să ne gândim la o uniune alternativă a estului și centrului Europei.
      3) Dezechilibru? Delirezi. Nu văd niciun dezechilibru, regretabil, dezechilibrul există doar în percepția ta. 🙂

    • Ne îndepărtăm de la un discurs echilibrat când afirmăm că amenințările și aluziile “”subtile”” nu-și au locul într-o democrație și mai ales nu înaintea unui vot “democratic”?

    • @Axonn și eu sunt curios dacă îmi voi păstra dreptul de a avea o opinie diferită de opinia oficială a uniunii sau voi ceda și voi aplauda gestul lui Mer^H^H^HHollande.

  2. Până una alta, cine e Hollande ? E cam pe făraş şi în Franţa, încredere sub 50%.
    Tu crezi că-l bagă cineva în seamă ? La fel si cele cu reducerea fondurilor… doar că nu este legal (fondurile nu se modifică după începerea exerciţiului financiar), deci…
    Sunt oameni ale căror ameninţări contează (vezi Putin), dar Hollande ? 😀

  3. @rdln Votul a fost marti. Dupa vot, Slovacia a anuntat ca va refuza sa accepte imigranti pe baza cotelor obligatorii si Cehia va contesta cotele obligatorii. DUPA vot.

    http://www.mediafax.ro/externe/criza-imigrantilor-consiliul-jai-a-aprobat-un-sistem-de-distribuire-a-120-000-de-refugiati-pe-baza-de-cote-mai-romania-a-votat-impotriva-masurii-14737916.

    “Amenintarea” lui Hollande a fost facuta miercuri, dupa evenimentele de mai sus, la inceputul unei a doua sedinte, cand ar fi trebuit sa se discute urmatorii pasi. Gen am votat, ne-am dat cu parerea, s-a luat o decizie in mod democratic, acum hai sa vedem cum implementam treaba.

    • Contestarea e parte din procesul adoptării unei chestii în UE. Deci Hollande să-și țină pliscul, până una alta nu a insistat foarte mult ca România să intre în Schengen. Parcă libera circulație e un principiu și-o valoare a UE, nu? 🙂

  4. Opinia mea n-are nicio legatura cu echilibrul discursului tau. In urma cu ceva vreme puteai sa iti expui punctul de vedere mult mai frumos, dovedind capacitatea de a intelege si punctul altora de vedere. Articolul acesta ar fi iesit mai frumos daca ai fi mentionat si de pozitia celorlalte tari. De exemplu ca unii(Cehia) contesta decizia si altii(Slovacia) refuza sa accepte si gata. Dar ai preferat sa spui ca Merkel face dictatura cu noi, ceea ce este poate putin cam tras de par.
    La fel si acum: in loc sa intelegi ce iti spun(ca ai pus problema gresit si ca te-ai aruncat prea tare intr-o extrema), ma acuzi ca iti critic discursul din cauza ca am alta parere.

  5. zic ca e bine ca Romania a votat impotriva. zic ca e bine si ca a acceptat votul care a zis da cotelor impuse. pana la urma asta e ueul, votezi, iti exprimi parerea si daca vrei sa mergi cu gasca accepti ce zice votul. partea de exprimare a unei opinii separate/contrare tine de negociere sau de imagine. sunt convins ca toti stiau ce rezultat o sa fie.

    • E complicat, mai ales că România e o țară plină de hoți, și avem nevoie de un control exterior pentru a ne rezolva problema asta. Dar, în stilul ăsta, foarte curând numărul dezavantajelor faptului că suntem în UE o să crească în comparație cu avantajele. Și poate că românii o să se supere.

    • nemtii nu suporta sa li se opuna rezistenta, mai ales de catre cei pe care ii considera inferiori.
      dezavantajele vor curge in valuri de acum incolo.

  6. Hollande e doar alt socialist care dă cu mucii-n fasole. Francezii au o fascinaţie aparte faţă de ruşi, faţă de revoluţia lor care de bine de rău au dus-o pînă la capăt. Nu ca Franţa care a fost salvată de la derută de Napoleon. Hollande s-a trezit şi el vorbind, un reflex de Hruşciov de UE. O hăhăială tip Băse e cel mai bun răspuns.

  7. Da, asa functioneaza democratia. Astfel Romania are prim ministru un plagiator si un mincinos, desi un procent important din populatie nu-l suporta pe individ.

Comentariul tău