În spatele blocului – Mara Wagner

În spatele blocului” e o carte care mizează foarte mult pe factorul nostalgie: o poveste care se întinde pe un singur an, 1987, urmărind un copil (cel mai probabil un alter-ego al autorului, Maria) și reușește să readucă un pic din atmosfera finalului de comunism în România, din perspectiva unui copil.

Asta înseamnă că lucrurile tragice legate de comunism nu se văd foarte clar, le auzi „șoptite”, dar nu iau prim-planul. „În spatele blocului” reușește să pună un pic de nostalgie fără să fie o carte depresivă. Poate lucrul ăsta mi-a plăcut atât de mult aici, faptul că Mara își amintește corect că totuși nu era totul o tragedie, că copiii încă făceau lucruri, încă funcționau ca și copii. Fără să vâneze senzaționalisme și sentimentalisme. Fără să se plângă excesiv.

Dacă e să reproșez ceva real acestei cărți este că nu spune o poveste, fiind mai degrabă un jurnal personal decât o poveste coerentă. E o carte mai degrabă de documentaristică; sunt strânse foarte multe elemente, chiar dacă unele din ele reamintite greșit (lipsește cheia de gât, autoarea își amintește greșit că sâmbăta erau desene animate), se vede un efort de documentare. Problema cu demersul acesta e că multe bucăți din carte pot fi eliminate fără regret; nu avem nici un început, nici un sfârșit, și la final, dincolo de nostalgie nu rămâi cu nimic.

Și e păcat, pentru că autoarea povestește lucrurile la persoana a III-a, și ar fi putut să ne povestească un pic mai mult despre ce se întâmplă în jurul personajului central. Dacă intenția era să exploateze nostalgia, ar fi ajutat; mai ales că în mod sigur intenția nu era să creeze portretul autoarei în copilărie. Lipsesc prea multe detalii importante: sunt prea multe lucruri pe care autoarea nu ni le zice, se ascunde de intimități și e pe alocuri povestea sau punctele de vedere par nesincere prin omisiune. Altfel personajul principal e destul de plat, și totul trece pe lângă ea fără să lase niciun fel de urme.

Din cauza asta insist că „În spatele blocului” e un roman despre copilăria pe finalul comunismului român, și nu e despre Maria, alter-ego-ul autoarei. Și cred că cei între 35 și 45 de ani o să-l aprecieze fix pentru factorul nostalgie. Nu cred că poate impresiona un cititor de 20 de ani sau unul de 60 de ani; în fond, adulții comunismului sunt prezentați (poate just, poate nu) ca fiind extrem de duri, neimplicați, distanți față de odraslele lor, și e o imagine pe care generația aceea poate nu vrea să și-o asume. Și, cum spuneam mai sus, nici copiii nu par să abunde de sentimente, de atașamente, sau să pară implicați foarte tare în relațiile pe care le dezvoltă. Dar poate că ideea asta o să o dezvolt într-un articol separat.

Altfel, lectura e plăcută, rapidă, relaxantă. Scriitura e simplă, fără înflorituri inutile, doar pe alocuri mai simți câte-o exprimare de compunere școlărească, dar suficient de rar cât să nu fie neplăcut. „În spatele blocului” a apărut la Nemira, și o puteți comanda de pe site-ul editurii (la un preț chiar bun).

PS: Ca fapt divers, uitându-mă pe Goodreads am văzut acest fragment de recenzie:

Singurul motiv pt care i-am dat 4* si nu 5* e ca sunt iubitoare de propozitii lungi si fraze intortocheate, care ii lipsesc cartii.

Cred că e unul din motivele majore pentru care nu vrem să avem încredere în „cititorii profesioniști cu preferințe foarte specifice”. Cred că genul ăsta de atitudine e dăunătoare nu numai autorilor (care doamne ferească, poate și apleacă urechea la astfel de sfaturi) ci mai ales cititorilor normali, foarte des cititori ocazionali. Ideea că lectura trebuie să însemne penitență și suferință mi se pare de natură să îndepărteze cititorii… și după aia ne mirăm că „nu se mai citește în România”. Dar poate și despre asta o să discut într-un articol viitor.


Comments

În spatele blocului – Mara Wagner — 16 Comments

  1. Si eu imi amintesc de desenele animate de sambata…..lasam joaca si o tuleam in casa pentru putinele momente in care erau difuzate. Posibil sa fi fost duminica, intr-o perioada….da’ eu le tin minte pe cele de sambata.

  2. erau si sambata, de la 1. doar ca tineau maxim 15 min din care 3-4 genericul emisiunii si nu le prindeam cand ieseam de la scoala, desi alergam pe strazi din cauza asta 🙂
    SI erau si duminica.
    Eu am prins cand eram mic si zilnic la 8 fara 10, Mihaela, Miaunel si Balanel, dar apoi le-au scos prin 82-83, cred

    • Eu nu țin minte să fi fost sâmbăta – că sâmbăta aveam școală. Dar poate îmi amintesc eu rău și erau și sâmbătă.

  3. Aproape aș băga mâna în foc că sâmbăta era “La sfărșit de săptămână” și duminica “Album duminical”, ambele având potențial de desene animate. Pt că uneori rămăneam doar cu potențialul. Și parcă în cadrul albumului duminical era “Gala desenului animat” cu genericul din Parisul vesel. Sâmbăta nu mai țin minte dacă era rubrică dedicată pt desene.

    • Confirm titlurile emisiunilor si faptul ca ambele contineau desene animate. Chiar daca aveam scoala sambata, aveam program scurt si ajungeam la desene. Nu mai stiu daca in ambele emisiuni erau “Cascadorii rasului”.

  4. nu credeam să ajung vreodată să iau ca sursă Antena 3, dar e primul articol găsit: zice că erau sâmbata câte 15 min. Așa țin și eu minte, doar că de multe ori nu le prindeam, fiind încă la școală sau pe drum. Oricum, cu desene sâmbătă sau nu, nu schimbă cu nimic asta cât de nasol era, noroc de noi că eram prea mici și puteam fi fericiți și pe frig, întuneric și foame 🙂
    https://www.antena3.ro/actualitate/desenele-animate-inainte-de-89-de-ce-a-fost-interzisa-sotia-lui-popeye-si-cum-se-traducea-din-67056.html

  5. Mi-am recunoscut atitudinea daunatoare :).
    Nu vreau sa ma apar, insa vreau sa te intreb cati din cititorii ocazionali pe care ii cunosti folosesc Goodreads?
    Spre zero dintre cei din jurul meu.
    Eu sunt pasionata de citit, dar am decis asa: pe Goodreads scriu doar cateva cuvinte despre carte, ceva care sa ma ajute pe mine cand reiau lista sa imi amintesc despre ce era vorba, pe blog scriu detaliat despre carte – daca ii dau 5 stele (scriam despre toate la un moment dat dar lipsa timpului isi spune cuvantul si am prioritizat).
    Totusi, in ambele locuri sunt subiectiva. Nu sunt critic literar, scriu doar din perspectiva mea de cititor de cursa lunga, cu fixatii si preferinte.
    Iar Goodreads nu il socotesc un etalon. Te ia cu dureri de cap daca vezi acolo ce carti primesc 5 stele, prin simplul motiv ca sunt usurele si au succes la public.
    Iar o carte de 4 stele mie nu mi se pare de dat la o parte.
    Bine, exista si discutia despre motivele pentru care cititorii dau 5 stele, dar deja ne intindem la nesfarsit cu filosofarile despre Goodreads sau despre cum ne selectam lecturile.
    BTW, o carte scrisa de autor roman care va primi 5 stele de la mine e Inocentii a Ioanei Parvulescu, pentru ca e exact pe sufletul meu. Iar constructia frazelor e minunata! Desi e o alta carte in care e povestita o copilarie, fara a se intampla ceva wow in ea.

    • Am tot promis că scriu un articol mai pe larg în care să explic de ce e o atitudine dăunătoare, dar până atunci o să îți explic aici.

      E important nu câți cititori citesc, ci câți autori citesc recenzii de genul ăsta. Pentru că din perspectiva din care vorbesc nu cititorul contează, ci autorul. Nu de alta, dar fix experiența ta o va face (poate) pe autoare să aplece urechea și să încerce, data viitoare, să facă echilibristică lingvistică cu frazele. Și cred eu că nu are rost.

      Am înțeles oricum ce vroiai să zici. Practic, ție îți displace oarecum minimalismul stilistic, mie mi se pare mult mai sănătos dacă chiar vrei să transmiți o idee sau un mesaj. Nu văd în niciuna din variante un motiv de depunctare, care vine (când citesc recenzia) ca o pedeapsă aplicată autorului. Din contră, l-aș vedea ca motiv de nepunctare – ceva gen: „o carte scrisă în acest fel nu poate să ia la mine mai mult de trei stele”. Dar felul în care ai pus problema a fost ca și cum ar fi obligatoriu pentru oricine scrie o carte să scrie complicat, cu fraze lungi și întortocheate, ceea ce e o greșeală. Și știu că nu asta dorești să transmiți, dar asta e ceea ce ai scris. 🙂

      La un moment dat poate ajung să citesc și eu inocenții. Pe de altă parte, eu sunt unul din oamenii care au făcut cel mai mult scandal față de falsul intelectual numit Solenoid, deci s-ar putea să am probleme cu oamenii care scriu fraze complicate.

    • La mine la 5 stele mecanismul e urmatorul: daca ma face cartea sa ma gandesc la ea intens (lol, cum suna), daca ma da pe spate sau ma face sa citesc mesaje de dincolo de randurile accesibile oricui are 5 puncte.
      Frazele intortocheata nu-s musai chiar daca asa pare. Si eu exemplu in acest sens e Astazi mai bine nu m-as fi intalnit cu mine insami – Herta Muller. Asa o relatie love/hate cu o carte rar am. I-as fi dat foc de nervi, m-au infuriat maxim propozitiile scurte, dar in acelasi timp mi-a placut maxim ca era plina de simboluri si de locuri schitate subtil din tabloul Timisoarei. Iar la final i-am dat 5 stele si mi-am jurat ca nu mai citesc nimic de Muller. Pana o saptamana mai tarziu. :))

  6. nici copiii nu par să abunde de sentimente, de atașamente, sau să pară implicați foarte tare în relațiile pe care le dezvoltă

    Nu trebuia. Educația era făcută în așa fel încât să încurajeze un comportament cât mai distant, ceremonial și matur, încă de la vârsta șoimilor patriei. Copilul ideal era un mic bătrân, ca un fel de Irinel Columbeanu mai nedezvoltat.

Comentariul tău