A început să-mi placă Federer

Multă vreme nu l-am putut suferi. Mi se părea mecanic, artificial, mașină de jucat tenis fără pic de suflet; și în momentele în care arăta suflet parcă ținea un discurs Simona Halep. Nu l-am crezut și nu mi-a plăcut. Mi-a plăcut mereu Nadal, cu forța lui, cu evidentul handicap pe iarbă și cu capacitatea lui de a depune efort, care îmi dădea sentimentul că omul e mai dedicat, mai dornic să câștige, poate mai puțin talentat dar compensând prin efort.

Așa că în timp ce Federer rupea tot și oamenii îl idolatrizau mie îmi displăcea la culme. Doar în ultimii ani am început să-l înțeleg cu adevărat pe Roger Federer. Că poate să depună efort fără să își lase adversarii să vadă cât de obosit sau nu e. Că e mai mult decât un ceas elvețian, e un individ cu umor și foarte relaxat și prietenos. Că faptul că e cel mai bun și a bătut record după record se datorează muncii și talentului.

Dar cel mai mult m-a cucerit cu modul relaxat în care se poartă pe teren și în afara lui. Ce mă enerva înainte îmi place la culme. Așa că în momentul în care vezi o fază precum cea de mai jos, nu pot să zic că îmi displace Federer.

Comments

A început să-mi placă Federer — 3 Comments

  1. Eu il urmaresc demult si nu era asa de la inceput, la inceput spargea rachete ca Safin si se enerva dar a invatat ca cu cat e mai cool cu atat ii cade mai rau adversarului. E un sportiv exemplu pentru multi, cand a dat de bani multi si faima nu s-a pierdut, nu s-a tinut dupa fotomodele si nu a avut scandaluri, putea avea orice femeie din lume dar s-a oprit la cea care il sustinea si il intelegea. Nu prea poti sa zici ceva rau de Federer.