Intelect rudimentar

Citind recent știrile (mi se mai întâmplă) am dat peste un citat din Adrian Papahagi, un tip în care în mod normal nu ai avea încredere să-i dai 100 de lei să meargă până la chioșc să-ți ia țigări și Cola fiindcă nu o să fie capabil să aducă restul. Papahagi, dintre autointitulații intelectuali de dreapta (ăia cu libertatea individului, incapabili să facă altceva decât să trăiască pe spinarea statului), explica următoarele: 

Cea mai bună lecție de educație sexuală rămâne tot ora de religie, unde se învață cuviința, responsabilitatea, respectul pentru sine, pentru celălalt și pentru Viață

Prietenii mei erau revoltați de ce spune Papahagi. Întrebarea mea însă e cine greșește mai tare, Papahagi, care într-o societate normală ar fi primit ajutorul pe care îl merită, ca și categorie defavorizată, sau prietenii mei care chiar îl iau în serios pe Papahagi? Ambele tabere sunt rudimentare în argumentații, vorbesc din afect, nicidecum ca un act intelectual. Practic, am rămas fără oameni care să mai și gândească.

Pentru că, serios, temele de discuție din România sunt rizibile.

Să-l luăm pe Papahagi, care vine cu ideea genială să se facă educația sexuală în ora de religie. O ființă simplă ca un ghiocel neprihănit, Papahagi probabil dorește să merge pe calea papistașilor, unde preoții le explică băiețeilor ce și cum se face; mă gândesc că a fost printre cei care i-au luat apărarea unui teolog care se atingea în fața clasei. A argumenta contra lui Papahagi cu altceva decât hohote de râs e nedrept, e o dovadă că nu înțelegem că omul își pregătește o carieră în stand-up și are nevoie de încurajare.

Zilele trecute lumea se lua Bambi cea plăpândă a lui Dragnea – discuția despre cât de bubuitoare a fost prezența tinerei în primul rând la congresul PSD a umplut spațiul public cu nenumărate păreri și unghiuri neașteptate – ceva mai puține s-au legat de ideea aia absolut genială cu defăimarea. Priorități, o fustă e mai ușor de dezbătut decât o idee atât de complicată ca libertatea de expresie. Dar și la treaba cu defăimarea – o idee populistă pentru un popor care nu prea are cu ce să se mândrească, practic suntem cu toții vinovați de defăimare – nicio idee pozitivă. Pentru că nu se poate mă ca tot PSD-ul ăla să nu fi emis niciodată o idee defăimătoare la adresa justiției, de exemplu.

Dealtfel întreg discursul legat de politică este incredibil de rudimentar – generația tânără își demonstrează impotența crâcnind la colțuri la fiecare frază pe care o emite PSD-ul, dar neîntreprinzând nimic mai departe de atât. Mai că nu poți lua în serios niște oameni pentru care singurul argument e „gata, plec!”. Bănuim că își iau și jucăriile. Și aud de la ei tot felul de idei despre cât de grozav e dincolo și cât de nasol la noi, fără să-și dea seama că motivul pentru care în România nu sunt lucrurile ca în Marea Britanie sau SUA e că în România au trăit ei. Cum spuneam, un nivel de discuție rudimentar, reacții din afect, reacții de copii de 4 ani.

Oamenii mai sunt revoltați că unul de-al lor cere să se respecte legea curentă legată de nivelul sunetului în casa vecinilor. Oamenii vin cu măsurători de la ei din casă ca să arate că iată! Suntem incapabili să pricepem ce zice o lege, și noi avem constant în casă peste 35 de decibeli cu toate dispozitivele închise și treaba asta nu ne ridică semne de întrebare! Sau se dau de capul morții dacă le zici că legea aia care restricționează modul în care poți primi o amendă de la poliție pentru contravenții rutiere e făcută pentru favorizarea infractorului.

De curând mai vorbisem cu cineva foarte supărat că nu am ce discuta cu el în momentul în care mi-a zis că ceva ce postasem pe Facebook nu l-a convins că comunismul e nașpa. Omul practic s-a invalidat de unul singur ca un posibil partener de discuție dar și-ar fi dorit să fie luat în serios. Păi nu prea poți vorbi serios cu cineva care susține un regim care l-ar persecuta la prima idee diferită de a propagandei de stat.

Și chiar azi văzusem un articol despre cum legea românească nu poate să confirme că un individ e viu pentru că au trecut mai mult de 2 ani de când cineva a zis că e mort. Aceasta e justiția pentru care ieșim în stradă, nici nu e de mirare că lumea se întoarce către niște hoți să-i conducă; există speranța că poate hoțul de la conducere poate să facă sistemele astea să funcționeze corect. Ieșim în stradă, urlăm pentru justiție, dar justiția românească nu poate să spună unui om viu că e viu, omul rămâne mort în mintea lor.

De ce? Dacă am merge dincolo de rudimente, ne-am da seama că există o paralizie mentală a deciziilor. De-asta nimeni nu are curajul de a face un pas înainte – ni se dau un mănunchi de reguli concepute de cine-știe-cine, și noi le aplicăm. Ce, credeți că generația asta tânără, urbană, e altfel? Nu, nu e altfel, doar le-a venit șefu’ de la Olanda sau Germania sau Marea Britanie și le-a dat un mănunchi de reguli mai bune. Dar generația asta e incapabilă de gândire independentă, n-ar fi capabilă să conceapă ea niște reguli, n-ar fi capabilă să le aplice dacă nu ar veni cineva să le arate cum.

Că astea sunt cele două Românii. Avem o Românie care are dificultăți în a respecta regulile locale, și o Românie care și-ar dori să respecte regulile care i-au făcut mari pe franțuji sau nemți sau americani sau britanici, dar dacă se poate să se aplice celorlalți, nu nouă.

În fine, ideea e că e greu să găsești un subiect de discuție și un partener de discuție care să nu se invalideze singur printr-o demonstrație de supremă naivitate. E ok să fii naiv într-o discuție – așa înveți, ideile tale naive se lovesc de lumea reală, și rezultatul e invalidarea părerilor tale neaprofundate. Dar dacă fiecare subiect e abordat rudimentar în mod sistematic, așa cum se întâmplă în spațiul public românesc, atunci îți dai seama că o să rămânem etern o națiune de grădiniță. Și genul ăsta de națiuni nu prea rezistă pe scara istorică – și noi dovedim din ce în ce mai des că suntem incapabili să menținem moștenirea pe care ne-au lăsat-o oamenii ăia de la ’59 sau ’18. E o întâmplare că încă mai existăm ca țară, o dovadă că dacă există cineva mai impotent ca noi, apoi ăia sigur ne sunt vecini pe harta lumii. Măcar la asta nu suntem pe ultimul loc.

E greu să-l faci pe un om să accepte că el e problema. La un moment dat am vorbit cu un psiholog despre ideea asta cu fugitul din țară, cu lăsatul tuturor problemelor în spate. Și m-a întrebat dacă cumva o să fiu capabil să mă las în urmă și pe mine. M-a blocat cu întrebarea asta, și m-a făcut să mă gândesc la ideea că poate, totuși, eu sunt de vină pentru felul în care lucrurile sunt în jurul meu. E o idee greu de digerat, dar care poate merită luată în considerare.


5 Replies to “Intelect rudimentar”

  1. ZuZu

    “La un moment dat am vorbit cu un psiholog despre ideea asta cu fugitul din țară, cu lăsatul tuturor problemelor în spate. Și m-a întrebat dacă cumva o să fiu capabil să mă las în urmă și pe mine. M-a blocat cu întrebarea asta, și m-a făcut să mă gândesc la ideea că poate, totuși, eu sunt de vină pentru felul în care lucrurile sunt în jurul meu. E o idee greu de digerat, dar care poate merită luată în considerare.”

    In cazul meu, plecatul din tara nu mi-a rezolvat problemele personale 🙂 Dar cumva mi-a oferit sansa sa ma cunosc mai bine si sa lucrez putin la problemele alea. In ultimii ani m-am schimbat atat de mult incat nu stiu daca as fi avut acelasi rezultat daca ramaneam in tara. N-o sa stiu niciodata, dar cred ca singuratatea a ajutat.

    Daca daca te referi la problemele din tara, nu cred ca ar trebui sa te invinovatesti. In cognitive behavioural therapy e un concept de “Personalization and blame”, o greseala pe care o facem cand ne invinovatim pentru lucrurile pe care le putem controla. Nu, nu esti de vina pentru felul in care stau lucrurile in tara.

    Am scris putin aici despre astfel de greseli in gandire: https://www.zuzuconcept.ro/2018/01/cognitive-distortions/ Recomand cartea lui David D. Burns, mi-a schimbat destul de mult felul in care vad lucrurile 🙂

  2. krossfire

    Cu Papahagi e posibil ca eu sa fi pornit discutia, in mare si pentru ca in anii trecuti aveam prieteni jurnalisti care ma intrebau ”De ce nu ma deranjeaza omul?”. Intrebarea lor nu mi se pare ca are vreun sens, dar e de remarcat ca baiatul asta e totusi profesor universitar (aici Eftimie poate explica mai bine conceptul :P) si ca a fost printre fondatorii unui partid. E o figura publica, taxata din ce in ce mai rar. Problema e ca daca ignori o baltoaca discursiva pentru ca tu nu calci in ea, asta nu inseamna ca ea o sa dispara. Nu zic sa-l atacam prin dezbateri sau prin alte ”ghidusii” social media, dar mi-ar placea sa nu mai vad oameni care dau Like idiotentiilor lui de initiative, dar care in ”teorie” nu sunt de acord cu pozitia lui izvorata din sanul dreptei crestine.

    Altfel: “De curând mai vorbisem cu cineva foarte supărat că nu am ce discuta cu el în momentul în care mi-a zis că ceva ce postasem pe Facebook nu l-a convins că comunismul e nașpa.” – Oamenii care trebuie sa fie ”convinsi” ca esafodajul comunismului e subred au o problema din start.

  3. gabi

    Dorin, această gândire independentă despre care vorbești aici se manifestă la autodidacți printr-un mod rudimentar și naiv de a înțelege realitatea iar autosuficiența naște “băltoace discursive”. Inteligența nativă și efortul personal nu vor suplini niciodată handicapul de a parcurge singur un drum bătătorit (până la un punct) de alții (exclud aici geniile, ce reprezintă un procent infim). Faptul că tu vorbești critic despre felul în care percep alții educația sexuală presupune că te raportezi deja la un model paradigmatic pe care mi-ar plăcea să ni-l împărtășești.

  4. Ioan Mîțiu

    Admit că eu unul nu prea pot să iau în serios nici o discuție care, în anul de grație 2018, are ca premisă de bază existența vreunei legături între “educație sexuală” și “școală”. Pe bune acum… genul ăsta de abordare avea poate o urmă de logică în 1968, 1988… hai, poate și în 1998, dar deja la ora actuală e rizibilă.

    În esență cred că prin genul acesta de discurs se încearcă fie (a) legitimarea creeri unui număr de posturi “speciale” în învățământ fie (b) afirmarea unor mesaje identitare.
    Pe contestatarii lui Papahagi i-aș plasa mai degrabă în prima categorie pe dânsul în a doua.

  5. Kathy Bates

    Cică prin Franța trăiește un anume Michel Houellebecq. Care e născut în vremurile lui Dej, ajuns la maturitate când a introdus Ceașcă rațiile și cozile și nu e religios. Nici măcar cât erau în 1988 cei care umpleau bisericile statului românesc laic. Adică nu a trăit nicio zi sub domnia lui Răposatu’ și nici nu s-a convins că comunismul e nașpa. E frate bun în spirit cu profesorașii și inginerașii din 1988, care citeau cărți și reviste aduse pe sub mână și își imaginau că asta îi face dizidenți și rebeli.

    Vesticul nostru frate în spirit cu comuniștii de la noi a zis cam așa: liberalizarea vieții sexuale în prezent are ca (d)efect creare unui dezechilibru în societate. Între ”cei care se pot dovedi atractivi” (prin figură, eleganță, inteligență, avere, carieră etc) și cei care nu pot. Fiindcă, indiferent că e vorba de o întâlnire / curtare obișnuită sau e vorba de a plăti pentru sex, ”cei care se pot dovedi atractivi” se bucură de privilegii, sunt mai bine tratați. Întotdeauna. Cei care nu pot rămân mofluzi chiar și după ce plătesc.

    Și atunci o mulțime de cetățeni rămași mofluzi nu mai au relații stabile, potrivite cu regulile Coaliției pentru Familie. Nu mai formează familii, nu mai au un mediu sigur (minim 2 salarii) în care să aibă copii. Devin cam agresivi în modul lor de abordare, și astfel pun pe fugă persoanele de sex opus cu care ar putea avea la nevoie o relație și sporesc numărul de nesatisfăcuți. Ceea ce duce la agitație în societate și la geamuri sparte și oase rupte, ca pe vremea mineriadelor.

    E destul de interesant că un vestic ne-religios vorbește la fel ca o coaliție înființată de neo-protestanți într-un mediu de ortodocși care au fost cândva comuniști cu familie organizată ca o celulă de bază a societății.

Comments are closed.

Sprijină dorinlazar.ro

GDPR

Uniunea Europeană vrea să vă informez că nu vă folosesc datele personale pentru nimic. Și o fac aici.