Ce nu înțeleg prietenii mei despre politica din România

În mod normal aș fi scris despre lucrurile pe care nu le pricep votanții PSD despre ce se întâmplă în România acum. De ce ajunge România să fie beștelită în Parlamentul European, de ce corupția își atinge un maxim în 2018, de ce PSD-ul își bate joc de democrație. Dar, cu vreo câteva excepții, nimeni care votează PSD nu mă urmărește, și nu aș face altceva decât să contribui la o cameră de ecou deja suficient de zgomotoasă. 

Primul lucru este că românul simplu este captivul unui sistem gândit să-l pună la pământ și să-l țină acolo, și singura soluție care are sens pentru el este să nici nu mai ridice capul de la pământ. „Capul ce se pleacă sabia nu-l taie” e un principiu ilustru, adevărata lecție de viață care rămâne în urma întregului sistem formativ românesc. Pentru cei care discută din afară subiectul, treaba asta pare înțeleasă, dar în realitate nu e. Nu poți avea un dialog rațional în urma căruia un cetățean să devină la rândul lui revoltat, și asta pentru că la conducere vor ajunge tot cei de care lui îi e frică. Frica asta i se transmite până în cabina de vot – și oamenii care ajung acolo pun ștampila pe PSD (sau, pentru cei care au o problemă morală cu PSD-ul, ALDE, „aripa liberală” a PSD).

PSD și ALDE sunt echivalentul „liniștii” către care făcea apel Iliescu la-nceputurile lui. Felul în care noi reacționăm colectiv, contra PSD/ALDE, sperie. Sperie suficient de tare încât tot ce trebuie să facă Dragnea e să vină la televiziune (și Antena 3 e la fel de bună ca TVR sau chiar Digi, în fond toate reacțiile sunt preluate de televiziunile de știri) și să le confirme oamenilor statutul de victimă al PSD. Nici nu trebuie să lupte foarte mult ca să explice poziția asta de victimă. Trebuie doar să citești replicile adresate PSD-ului cu voce tare. PSD e victima, și toată povestea cu statul paralel, și cu Uniunea Europeană care ceartă PSD-ul o să îi reconfirme statutul de victimă în fața populației largi.

Când vorbim de justiție uităm că justiția asta este făcută de judecători corupți, de magistrați care au lucrat contra populației generale și pentru mafioții curenți decade întregi. Acum câteva zile s-au prescris faptele pe dosarul Microsoft, și ăla a trecut prin justiția aia pe care noi o apărăm, cică. Întrebarea justă pe care o pune omul simplu este „Ce anume apărăm, mai exact?”

Al doilea: USR e extrem de departe de populația generală, dar și de realitățile politice. Mesajul USR nu ajunge mai departe de simpatizanți, iar activitatea politică vizibilă e execrabilă. Vorbesc de partea vizibilă, ce ajunge dincolo de cercul ăsta al nostru, strâmt, de pe Internet. USR nu ajunge la populația generală pentru că nu există pe plan local. Și acolo unde există, se comportă la fel de lipsit de tact ca orice alți politicieni. Exemplul cel mai recent e dat de o treabă organizată de Ordinul Arhitecților din București, unde le-a fost destul de dificil să trimită trei consilieri locali, pentru că erau preocupați să „salveze clădirile cu bulină roșie”. Și dacă nu înțelegeți unde e problema (postarea aia e pornită anti-PSD și anti-Firea), va trebui să vedeți cum USR a devenit vedeta în discuție pentru că în spațiul comentariilor cineva a explicat cu superioritate că USRiștii aveau ceva mai bun de făcut.

Și nu e evident că USR-ul are în vedere „mai binele”, sau sunt doar niște porcușori agresivi, că prin comportament nu pare că sunt mai mult decât niște oameni agresivi, puși pe harță și pe contrazis lumea care chiar vrea să facă o treabă. De-asta în momentul în care vii cu 800 de pagini de amendamente generate pe calculator, în care tu ai zero argumente contra legilor respective pe care le dezbați, oamenii simpli se uită la tine ca la tocilarul care explică pe larg diferența dintre «excelent», «escelent» și «eccelent» în vorbirea curentă. Subiectul de discuție e greșit. Și da, USR-ul încă nu are o poziție oficială față de legile justiției, și nu are o analiză coerentă, cu sublinieri concrete pe legile justiției, dacă tot e tema lor predilectă de discuție. Eu, cel puțin, nu am găsit-o pe site-ul lor. Poate o fi, nu zic nu.

Dar ce vede un om care nu e preocupat de subiect e că scandalagiii de la USR blochează cu injurii și scandal Parlamentul. Niște porcușori isterici și agresivi nu au cum să atragă simpatia nimănui, mai nimeni nu-și dorește să fie reprezentat de cineva care îi face pe alții penali și criminali, dar se revoltă când i se răspunde cu aceeași monedă (da, despre Chichirău e vorba).

Nu e ca și cum USR-ul ar încerca să comunice cu pătura de jos a societății, nu e ca și cum USR-ul ar încerca ceva concret, vizibil. Când ne-am întâlnit la sediul USR în Brașov le-am sugerat că le lipsește gândirea strategică, capacitatea de a gândi înainte de a vorbi. Lucrurile astea sunt vizibile cu ochiul liber, dar aspectele pozitive ale activității USR sunt invizibile chiar și în momentul în care ești în camera de ecou.

Al treilea: Nimeni din afara USR-ului nu învață din greșelile USR-ului. Cum arată conținutul camerei de ecou pentru cineva care este vag neinteresat de politică? Agresiv, isteric. Cum arată mesajul pentru cineva care a votat și chiar a primit un pic din ceea ce i s-a promis de către PSD? Sinistru. Pentru cineva care a auzit argumentul cu „statul paralel decide în materie de justiție”, în momentul în care nimeni nu e capabil să explice de ce legile justiției sunt problematice? Dacă cineva pornește de la ideea că PSD e victima și citește ce scrie lumea pe Internet, singurul lucru care se poate întâmpla e să i se acutizeze ideea că PSD e victima.

Și nimeni nu vrea să învețe nici măcar din lucrurile pe care le face PSD-ul bine. PSD conduce agenda publică, și revolta de pe internet e atât de previzibilă încât tot ce trebuie să facă Olguța, Dragnea & Co. e să spună aberații – Internetul va sta să macine acele aberații la infinit, cu argumente care se plimbă în jurul ideii de Duie Mragnea. Asta pentru că oamenii care scriu cât de ocupați sunt ei cu munca, dar au timp să scrie mega-articole pe Facebook, își vor concentra energia pe a discuta aberații.

Nietzsche spune să avem grijă când ne uităm în abis, că și abisul se uită înspre noi. Dacă tot ce facem e să discutăm aberațiile PSD-ului nu putem să mergem la nivelul următor. Sigur, și aberațiile trebuie discutate (și respinse). Dar uităm să fim constructivi. O critică între zece lucruri pozitive pe care le zicem arată altfel decât o critică între alte zece lucruri negative pe care le subliniem. Nu există un efort constructiv, oamenii care scriu cearșafuri în postări pe Facebook nu au fost capabili să vină cu niște propuneri legislative concrete, de exemplu. Fiecare pe domeniul la care se pricepe. Nu mă aștept ca Mîndruță, Guran sau Teniță să vină cu propuneri pe toate subiectele imaginabile și inimaginabile, dar m-aș aștepta ca Mîndruță să aibă ceva de zis pe audio-vizual, Guran pe Legea Falimentului sau Teniță pe ceva legat de Internet și online.

Să punem lucrurile astea cap la cap.

În momentul în care vrei să convingi populația paralizată de frică să facă o schimbare, ar fi bine să nu te comporți care o maimuță care dă cu bățul în gratii, ci ca un leu în libertate. Trebuie să emani forță, trebuie să inspiri respect și teamă. Comunicarea trebuie să fie concretă, directă, la obiect.

Și înțeleg discuția cu „nu avem resurse”, o înțeleg foarte bine. Resursele sunt acolo, însă sunt prea preocupate să se isterizeze în loc să se mobilizeze să câștige următoarele alegeri și să facă o opoziție inteligentă, eficientă, puternică coaliției curente PSD + ALDE + UDMR. În loc de glumițe și memeuri, poate că e cazul să faceți propuneri de schimbări concrete. Camera noastră de ecou e suficient de potentă financiar, dar îi lipsește „lidărșipu’” și contactul cu realitatea. Fiecare contact cu realitatea e dureros, raportat pe Facebook și primește mii de Like-uri și Sad-uri. Dar cu mii de Like-uri și Sad-uri nu schimbi părerea nimănui.

În loc să vorbim cu cei care sunt de acord cu noi, poate ar trebui să ne întoarcem spre cei care nu sunt de acord cu noi. Că poate acolo sunt voturile care lipsesc pentru a termina dominația PSD din Parlament.