Internetul e de vină că a murit diversitatea

Pentru că e 29 februarie (deși s-ar putea foarte bine să fie 1 martie cînd citiți voi, sau 30 februarie dacă ați fumat ceva suficient de tare) o să îmi permit să dau vina unilateral pe internet pentru tot ce e greșit în universul ăsta. Așa aș putea să o fac o temă recurentă, o dată la 4 ani să mai zic cît de rău e internetul.

Totul a început de la această postare a lui Krossfire pe care v-o recomand, Nu pot să nu-i dau dreptate – dacă e ceva de reproșat e că nu a dus gîndurile pînă la capăt. Close, but no cigar. Preiau comentariul pe care l-am pus pe postarea lui, și o să încercăm să punem laurii pe ideea pe care a pornit-o Kross.

Democrația online e de fapt o augmentare a fiecărei trăsături – spre deosebire de ‘democrația’ socială, unde vrei, nu vrei, te întîlnești cu oameni diferiți de tine, oameni statistic medii, în online întîlnești oameni similari cu tine care te vor ajuta să-ți transformi fiecare trăsătură într-o chestie uriașă, fiecare temere într-un obstacol de netrecut, fiecare curiozitate într-o trăsătură definitorie. Și, să nu uităm, foarte important, cea mai mică problemă devine o boală mortală. Depinde de caracterul tău ce alegi: dacă ești optimist, alegi chestiile funny și devii o caricatură. Dacă ești pesimist, alegi chestiile emo, și devii o depresie ambulantă.
De-asta mă gîndesc uneori că televizorul e mai bun ca internetul. Fiindcă vrei nu vrei, la televizor curg niște chestii medii, mediocre, pe care nu le selectezi tu – pentru că dacă le selectezi tu nu ai diversitate în alegeri, vei asculta aceeași muzică pînă mori, vei citi aceleași glume, vei întîlni aceiași oameni și în general îți vei augmenta fiecare trăsătură morală.

Nu mă știți a fi un fan al diversității băgate pe gît cu lopata – din contră, căutînd articole scrise de mine pe tema diversității par un tip foarte conservator, uniformizator (să zicem, folosing un cuvînt inventat). Nu simt însă în acest fel – din contră, apreciez diversitatea, o accept dar nu accept forțarea diversității de dragul statisticilor. Și diversitatea este elementul numărul 1 care lipsește de pe Internet.

Internetul e o capcană statistică. Statistic, e cel mai divers loc de pe lume, unde găsești ce n-ai gîndit în viața ta că e posibil să găsești. Statistica însă nu ne ajută pentru că am dori cu toții să ne considerăm altceva decît masă statistică de manevră. Așa că haideți să ne uităm și la ce se întîmplă dincolo de statistică, la nivel micro, după care revenim la nivel macro să explicăm statistica.

E adevărat că pe Internet găsești orice. Să zicem că ești un tip pasionat de poze cu fulgere. Cui nu-i plac pozele cu fulgere? Dar să zicem că tu, ca pasionat de poze cu fulgere, întîlnești un grup care numai despre asta vorbește. 3 ore pe zi studiezi tehnici de fotografiat fulgere. Vînezi furtuni, încerci, cumperi aparatură, tot tacîmul. Te dezvolți pe această latură ca un ninja în miez de noapte.

Și aici vine problema numărul 1. Te dezvolți unilateral. Sigur, explorezi la maxim fotografia de poze. Dar e o pasiune – pentru pasiunea asta ajungi să ignori multe alte lucruri, inclusiv, să zicem, faptul că ai o viață, o familie, soție, copii, etc. Întrebarea e îți permiți o astfel de dezvoltare unilaterală? Răspunsul ar putea fi da – orice alt subiect devine secundar și deodată devii caracterizat de o anumită pasiune, să nu-i zicem obsesie, și între vechile tale cunoștințe vei fi cunoscut ca Fulgerică. Să reținem problema aceasta și să ne gîndim un pic mai departe.

Ce șanse ai ca totuși, studiind poze cu fulgere, să dai și peste alte subiecte? Șansele sunt destul de mici, dar nu sunt zero. Ai fost la un moment dat pasionat de fotbal, de politică, de drumeții, de orice altceva, și după ce îți satisfaci complet pofta de fulgere vei putea căuta altceva. În fond toată lumea se plictisește. Încet, cauți alte și alte subiecte și începi să variezi consumul de informație de pe rețea. Și acum, întrebarea cheie care va pune în evidență problema numărul 2:

Copilul tău poate să facă asta? Poate să caute altceva, știe ce să caute altceva? Tu ai o educație modelată preponderent prin informație venită din surse diverse: cărți, manuale, oameni diverși întîlniți în cele mai ciudate locuri: tabere la mare, la munte, drumeții, chiuluri de la școală, orice. Orice afirmație pe care o iei de corectă în viața ta provine dintr-o carte, doar lucrurile recente le mai știi din ziare sau de pe wikipedia. Multe lucruri au venit la tine de la un învățător, de la un profesor. De unde vine pentru copilul tău?

Deja știi răspunsul. Așa cum Internetul pentru tine e sursa de poze cu fulgere, pentru generațiile tinere Internetul e sursa ultimă de informație.

Într-un desen absolut genial, Randall Munroe explică cum ajunge un citat inventat să devină autentic

Într-un desen absolut genial, Randall Munroe explică cum ajunge un citat inventat să devină autentic

Informația de pe internet are două caracteristici importante pentru subiectul pe care vreau să-l abordez. E puternic segregată și este destul de greu de verificat.

Segregarea e un aspect important – segregarea duce la monocultură – acea gîndire unilaterală de care vorbeam mai sus. Divaghez un pic (ca întotdeauna) pentru a explica un pic de unde apare această segregare, și dau exemplu dintr-un curs foarte interesant pe care îl urmez, ținut de Scott E. Page de la Universitatea din Michigan. În el are un capitol despre modelul de segregare al lui Schelling, și realizează o simulare cu calculatorul, în care în restricțiile unei table suficient de mari, pe care se plasează un număr relativ identic de oameni care au un punct de diferențiere (poate să fie rasial (alb/negru/latin), poate să fie pe baza venitului: sărac/bogat). În această simulare, o condiție care se pune din exterior este ca un om să prefere să stea într-o vecinătate în care X% din vecini sunt similari cu el, altfel se mută. Simularea pentru 30% arată o populație în care apar insule de segregare (nu pun poze că devine prea mult). Pentru 40%, segregarea e mult mai evidentă, iar pentru 50%, un număr care nu te-ar considera în nici un fel rasist sau segregaționist, diferențele sunt atît de mari încît între cele două tabere apar insule mari de spațiu nelocuit.

Ideea din spatele acestei simulări este că chiar și în condițiile în care cineva preferă un minim de coeziune cu cei ca el (iar internetul nu impune restricții cu caracter geografic ca această simulare) segregarea va ajunge inevitabil să fie foarte mare. Cu alte cuvinte, în mod natural ne dezvoltăm unilateral, chiar dacă am prefera să ne dezvoltăm multilateral. De aceea am comentat că în mod natural, totul devine o tragedie pe internet – gîndiți-vă la cît de grave păreau problemele de relații cu sexul opus la 15 ani. Exercițiu de imaginație: adăugați internetul în ecuație. Așa-i că iese pornografie cu minori?

Revenind la copiii care cresc cu Internetul pe telefon, cum ar putea ei să aibă un minim de dezvoltare normală în condițiile în care cifrele zic că e inevitabil să intre într-un cerc în care să se dezvolte aberant? Răspunsul ar fi ‘diversificîndu-le forțat sursele’. Dar mai există acum vreo sursă credibilă?

De cîțiva ani buni asistăm la un suicid bezmetic al presei scrise. Cu titluri precum „ÎNFIORĂTOR – O brașoveancă și-a ciopîrțit bebelușul cu satîrul” (Transilvania Expres), presa scrisă cade în derizoriu prin lipsa de substanță și de informație. De ce? Pentru că dacă munca de jurnalist însemna investigație, studiu, contactarea persoanelor de interes, căutarea de trei surse, etc., acum munca de jurnalist înseamnă traducerea de articole „dă pe net”. Așa se întîmplă ca niște ‘ziariști’ de la Antena 1 să ia de bună campania cu Mihaela Rădulescu care promitea că face sex cu oricine se lasă de fumat, chiar dacă lucrau în același trust ca și Mihaela Rădulescu. Informația era pe net, părea credibilă, au preluat-o. La fel cu cei care au preluat două cadre din genericul de la Lost și le-au dat ca poze din avion Air-France care căzuse acum cîțiva ani. Și nu doar la noi se întîmplă. Ziariștii francezi au preluat foarte veseli de pe times.ro (actualul anost trombon.ro) știrea că România a trimis trupe să ajute în Tahiti, nu în Haiti, după groaznicul cutremur. Și nu uitați, vorbim despre niște oameni foarte serioși, plătiți să prezinte informația în mod credibil, plătiți PENTRU credibilitatea lor.

Acum, un exercițiu de imaginație. Deschideți ziarele românești de pe net. Citiți toate știrile de-acolo. Așa arată mintea copilului dumneavoastră. Luați în calcul faptul că mintea lui se dezvoltă preponderent pe cîteva subiecte alese la întîmplare de-acolo. Acum întrebați-vă de ce nu a trecut splendoarea de copil la Bac. Comentarii?

Mai am eu unul. Bogdan Glăvan a postat acest videoclip despre prostirea intenționată a Americii. Îl pun aici, alături de concluzia amară cu care însoțește postarea:

În 2020 în România vor domina industriile creative, ni se spune. Dar de ce doar în România? Eu zic că în toată lumea

Educația devine monoculturală. S-a pierdut diversitatea educației – există puncte de vedere sufocante care devin autoritative prin faptul că sunt repetate la infinit. Majoritatea elevilor care ies din școală sunt ecologiști, anti-capitaliști, progresiști, iar cei care nu sunt sunt retrograzi, în general sunt marginalizați și sunt numiți copii problemă. Profesorii, care se scaldă într-o mediocritate explicabilă, nu pot să lucreze contra curentului, așa că adoptă încet încet informația de pe Internet. Cei care se țin de manuale, de metodele vechi de învățare, sunt și ei retrograzi, nu sunt ‘suficient de faini’ și cel mai des materiile lor sunt exilate în opționale pentru care nu va opta nimeni. Statistic vorbind, cînd va avea de ales, oricine va alege varianta prin care va avea cel mai puțin de suferit – nu e mai hip un prof de ecologie decît un prof de chimie organică sau unul de mate?

Și îi înțeleg amărăciunea lui Bogdan Glăvan la adresa industriilor creative. Școlile nasc acum tone de indivizi inutili, fără nici o calificare reală, care nu știu decît să facă copy-paste de pe net și să se auto-intituleze creativi, anti-sistem, niște ratați care cred că făcînd niște petiții online ai demolat sistemul. Nu elaborez, postarea aceasta devine prea lungă și pe Internet toate articolele trebuie să fie de maxim 5 paragrafe de cîte 10 rînduri fiecare. Oricum, vreau să punctez un lucru: s-a abandonat ideea de muncă reală, care să producă ceva în mod direct. Din punctul ăsta de vedere, eu, ca programator, mă înclin în fața unui fermier sau unui tîmplar, și accept că munca mea, chiar dacă mai bine plătită, e făcută în slujba celor care chiar produc ceva, și chiar fac ceva util. Problema vine din faptul că toată lumea vrea să facă ce fac eu, să primească cît primesc eu, fără să fi muncit ca mine și fără să depună eforturile intelectuale pe care le fac eu, fără să știe ce înseamnă aia săptămînă de lucru de 90 de ore (eu știu, good ol' times 😉 ).

Cu toții vor să aibă locurile alea de muncă ușoare dar bine plătite. Din IT, din PR, din publicitate, din show-business. Numai că 1) dacă facem cu toții IT, PR, publicitate și show-business murim toți de foame mîine dimineață și 2) joburile alea sunt bine plătite pentru că sunt INCREDIBIL de grele.

Și toate astea se întîmplă din cauza faptului că Internetul, cea mai diversă sursă de informații, e de fapt principala cauză pentru care moare diversitatea umană. E ok. O să ajungem cu toții niște drone progresiste, mergem să ne lobotomizăm, și trăim fericiți pînă la adînci bătrîneți. Deocamdată închei aici – și revin poate peste 4 ani fiindcă așa e frumos.