Învățământul românesc vs. Olimpiade

Am scris săptămâna trecută un text pe care eu îl consider măcar deștept ca și conținut. Nu e 100% clar ce propun eu acolo și nici mie nu mi-a fost foarte clar cât de genială e propunerea mea. Am așteptat să văd ce deranjează lumea ca să îmi dau seama exact ce îmi doresc, acum dau răspunsul. În primul rând, felicitări celor care au citit textul și l-au și înțeles. Sunt puțini la număr, dar nu mă mai miră într-o țară în care analfabetismul funcțional e la el acasă.

În articolul inițial am propus ca România să nu mai participe la Olimpiadele Internaționale. E o idee pe care o voi rafina în textul de mai jos.

România nu are acum un traseu clar pentru performanță școlară. Un elev eminent poate foarte greu să sară doi ani. Un elev foarte bun la matematică dar deloc interesat de fizică este obligat prin sistemul curent de învățământ să ia notă de trecere și la fizică (și la chimie, la filosofie, limba și literatura română, engleză și încă alte câteva chestii). Este de neconceput în sistemul de învățământ românesc să excelezi într-un subiect și să le abandonezi pe cele care nu au nicio legătură. Și, într-un fel, e și sănătos așa – vrem dezvoltare multilaterală pentru cât mai multe opțiuni la terminarea gimnaziului și liceului. Specializarea, zicem noi, e treaba facultății.

Cu alte cuvinte, Olimpiadele nu au niciun sens în sistemul românesc de învățământ. Nu există nicăieri ca și posibil obiectiv pentru elevi. Demersurile pentru olimpiade contravin în mod subtil regulamentelor școlare și legilor țării (copii care lucrează în plus, în afara orelor de curs, copii care lipsesc de la orele de curs pentru pregătire separată, chestii de genul ăsta). Dar închidem ochii pentru că așa se face performanță. Ideea e că sistemul de învățământ românesc e organizat în așa fel încât, teoretic, performanța de tip Olimpiade Internaționale să fie imposibilă.

Cum se întâmplă însă treaba asta cu Olimpiada? E destul de simplu. În clasele primare (nu mai știu din ce clasă) se organizează concursuri județene (nu cred că merg mult mai departe). Gândăceii ăia sunt puși în fața unor probleme dificile pentru nivelul lor (de clasa lor, totuși). Teoretic profesorii de gimnaziu care îi preiau pot să nu facă nimic cu informația de la acele concursuri. Și totuși fac. De ce? În primul rând prestigiu – prestigiul înseamnă mai mulți oameni la meditații, venituri mai mari. În al doilea rând, probabil, un spor la salariu.

Da, profesorii pot investi în viitorul olimpicilor, dar o fac de fapt pentru a-și rotunji orgoliile și profiturile. Pentru interesul copilului? E foarte greu de prevăzut dacă un copil de 12 ani e suficient de „tare” pentru performanța internațională. Interesul copilului e secundar în această problemă – părinții îl iubesc și îl vor susține, profesorii însă îi văd ca material de sporit ego-ul personal.

Sigur, mai sunt și copiii care au descoperit plăcerea de a merge la Olimpiade de unii singuri. Au calitățile necesare, pot face efortul în plus fără a evada din sistem, profesorii îi ajută în mod dezinteresat (se întâmplă și asta). Cel mai des e însă vorba de o goană după prestigiu și glorie. Rentează însă efortul investit de profesori și elevi în Olimpiade? Pentru elevi da. Întotdeauna. Orice motiv de a sta departe de orele de îndobitocire care sunt orele în școala românească e bun, și sunt ferm convins că timpul petrecut în școală poate fi petrecut mult mai sănătos jucând fotbal sau făcând orice altă activitate. Scobitul în nas mi se pare o activitate mai utilă decât orele de literatura română dacă nu te pasionează subiectul. Aruncatul cu bățul într-o baltă: mult mai tare decât o oră cu o profă de istorie anostă care nu știe să explice subiectul.

De ce trebuie să condamn olimpicii la neparticiparea la Olimpiadele Internaționale? În primul rând, nu condamn pe nimeni la nimic. Sugerez că sistemul de învățământ nu e pregătit să sprijine performanța. Nu e pregătit să sprijine nimic.

Cum ar fi să ai posibilitatea de a alege? Sigur, te obligăm să citești trei romane românești în școală, îți punem româna obligatoriu. Engleza, franceza, sigur, de ce nu? Sportul? Aș vrea câte o oră de sport pe zi, și nu glumesc. Dar în rest? Ar fi de preferat ca oamenii să poată alege.

Să poată alege informatică, fizică, chimie, filosofie, istorie. Poate unii vor alege toate astea. Poate unii nu vor alege decât un singur subiect. Să nu mai existe împărțirea în licee „umane” și licee „reale” – e o împărțire falsă, care nu ne creează oameni mai inteligenți. Să existe posibilitatea în același liceu să termini anumite materii cu nivele diferite de abordare. Există deja „matematică – ușor” și „matematică – mai dificil” – o separare pe profile, dar să fim serioși un pic, e tot uman vs. real, împărțirea aceea oribilă.

Și atunci vor exista copii care vor alege nivelul „olimpic”. Copii care vor putea studia în școală la nivelul la care își doresc real chestia asta. Copii care vor putea să plece „legal” în tabere dedicate diverselor subiecte.

Dar lucrul acesta e imposibil acum pentru că ne sunt fluturate în față mereu argumentele: „uite, sistemul curent dă olimpici, dă rezultate”. În același timp, sistemul e trucat pentru a da drumul olimpicilor, pentru a avea rezultate. Existența olimpicilor e dovada clară că singurul mod de a avea performanță în sistemul românesc de învățământ este să îl eviți cu totul. Oamenii se concentrează pe aspectele pozitive, și uită că sistemul de învățământ trebuie să fie mumă bună nu doar pentru olimpici, ci și pentru loaze.

De-asta zic eu, cu oarecare emfază, că România nu ar mai trebui să participe la sistemul de Olimpiade școlare. Este doar o piedică în calea reformării reale a sistemului de învățământ. Producem zece olimpici, 100 de oameni buni și 50000 de cretini.

Așa că data viitoare când vorbim despre ce trebuie făcut pentru olimpicii la diverse materii, o să schimb mereu subiectul la ce trebuie făcut pentru marea masă de loaze care vor ieși din sistemul de învățământ. Pentru că scopul sistemului de învățământ nu e să producă zece olimpici, ci să producă milioane de cetățeni moderni, adaptabili, și care să fie un pic mai bine decât dacă nu ar face școala. Spre deosebire de momentul curent.

De-asta zic eu că românii ar trebui să nu mai meargă la olimpiade, sau să nu ne pese de subiectul ăsta.