Învățatul mecanic și interviurile tehnice

Cred că unul din cele mai tragice lucruri pe care le poate face un om este să învețe ceva mecanic.

E dureros pentru mine de fiecare dată când văd pe Quora întrebări precum:

ce înseamnă (int*) într-o funcție sau de ce folosim &a la scanf și a la printf. Pentru cei care nu au făcut programare în C, întrebările sunt ceva de genul: „De ce folosim «și» în română, dar «and» în engleză?”. Adică întrebări idioate care îți dau de înțeles că autorul lor are o abordare absolut tâmpită la învățarea subiectului respectiv (C, sau limbi străine).

Mai mult, întrebările astea li se par inteligente pentru că, gândesc autorii întrebărilor respective, spre deosebire de cei din jurul lor, pe lângă învățarea mecanică ei încearcă să și înțeleagă ceea ce învață! Nimic mai fals, și problema a început fix de la faptul că ei au început să învețe mecanic.

Ce e mai grav e că învățământul de masă încurajează genul ăsta de învățare. Este tipul de învățare repetabilă, pe care un profesor sau învățător poate să o propună fără un efort deosebit de partea sa. ((Pentru cei care nu știu, și cred că a preda ceva la școală cere nu mai mult decât timpul petrecut în sala de clasă, am niște vești proaste. În afară de timpul petrecut în sala de clasă, un profesor/învățător decent petrece cel puțin cam tot la fel de multe ore pregătind orele respective sau făcând alte activități adiacente. Norma unui profesor de facultate, de exemplu, este de maximum 16 ore pe săptămână. Boierie! Nu, nu e boierie. Încă nu am cunoscut vreun profesor universitar decent cu timp liber în afara vacanței de vară.)) Aportul educativ al acestui gen de învățare este nul, toceala fiind un izvor de negativitate în tot procesul de educație((Există însă o excepție: tabla înmulțirii. Da, cât timp nu ai un calculator după tine (deși toată lumea are smartfonuri azi), a ști să înmulțești două numere e o capacitate esențială dacă nu vrei să te păcălească orice țăran din piață. În rest mi-e foarte greu să găsesc un context în care toceala să ajute pe cineva.)). Profesorul urăște elevii, elevii urăsc profesorul, toată lumea își pierde timpul într-o activitate inutilă iar rezultatele sunt inferioare.

Învățarea mecanică dă un fals sentiment de împlinire educațională, deoarece elevii cred că au acoperit un subiect iar profesorii cred că și-au făcut treaba bine. Oamenii abordează toceala pentru că îi ajută să treacă de un prag, însă problema esențială e că trecuți de acel prag, nu au suportul necesar pentru a urca mai departe. Realizările lor sunt șubrede; imaginați-vă că oamenii ăștia urcă pe niște scări pe care ei înșiși le construiesc, și atunci când construiești niște scări din lemn putrezit, sunt șanse mari să cazi de la înălțime și să-ți rupi gâtul.

În aceeași direcție se înscrie și pregătirea pentru interviuri tehnice. În IT există aceste interviuri în care încercăm să ne dăm seama dacă persoana din fața noastră va face față rigorilor firmei în care lucrăm. Interviul tehnic este un test de ambele părți. O dată este un test pentru potențialul viitor angajat, în care încercăm să ne dăm seama dacă cel din fața noastră e un bun candidat pentru postul deschis în cadrul firmei, și, în același timp, este un test pentru viitorul angajator al celui care se prezintă la interviu((de exemplu, aș ajunge la un interviu la care mi s-ar cere să le spun „cât din C++ știu” sau mi se pun exclusiv întrebări de primul an de studiu de programare, mă ridic, salut politicos și plec)).

Instinctul de a învăța mecanic reapare în cazul unui interviu pentru că oamenii cred că într-un interviu, cei din fața lor se așteaptă la niște răspunsuri „ca la carte”. Nimic mai fals, și ăsta e motivul pentru care am refuzat să mă mai pregătesc pentru interviuri tehnice: nu ajută pe nimeni dacă eu merg la o discuție tehnică cu ceva învățat acum două zile, ceva ce eu o să uit în două zile. Discuțiile tehnice din IT ar trebui să fie nepregătite, să releveze un nivel tehnic real pe care omul îl folosește în activitatea lui zilnică, fiindcă pentru aia se angajează el, nu ca să arate ce poate să tocească în câteva zile. Și partea cea mai rea e că lucrurile astea se văd. Îl vezi pe om că îți turuie când îl întrebi de niște chestii dificile de care nu are nevoie neapărat să știe, dar când îl (sau o) întrebi detalii sau întrebi chestii mai simple care sunt mult mai folosite primești o tăcere prelungă.

Concluzia? Nu mai învățați chestiile mecanic, chiar dacă pare că vă dă un avantaj. Nu vă dă. Cu ce v-ar ajuta să primiți un calificativ mai înalt decât cel pe care îl meritați? Câțiva lei în plus la salariu? Ce te faci în situația în care vei fi dat afară sau retrogradat pentru că nu sunteți la nivelul pe care cei care ți-au dat testul l-au proiectat asupra voastră și nu faceți față la cerințele de zi cu zi?

Toceala, din punctul meu de vedere, e o formă de furt, pe care mi-aș dori-o eliminată din societate. Avem lucruri mai bune de făcut decât să ne furăm singuri căciula. Am fi și mai fericiți cu ocazia asta; nu știu pe nimeni care să fi fost fericit că poate să tocească ceva pentru a uita două zile mai târziu.