Joker (2019)

Încep recenzia la acest film cu concluzia. Mi-a plăcut. Nu e deloc un film rău, e exact ceea ce trebuie, și de-acolo veți vedea că părerile noastre diverg.

Nu o să vă placă acest film, și vă zic asta la modul cât se poate de serios. Joker e încercarea (disperată) de a face un film european cu bani americani; e o încercare de a face un film serios cu un personaj cât se poate de serios, într-o zonă în care în general nu prea ne putem aștepta la seriozitate. Încă de la Joker-ul anterior (cel al lui Ledger, desigur), „Glumețul” rămâne cel mai serios personaj din desenele animate cu oameni în toată firea.

Joker e și încercarea unui regizor de comedie de a face un film serios. Oamenii din comedie sunt niște oameni triști și incredibil de serioși – sunt tehnici în ceea ce privește comedia, ceea ce pe noi ne relaxează pe ei îi stresează, e ceva de analizat, de disecat. De-asta acest film nu putea să fie decât foarte serios. Și, nu fiți copii, urmează spoilere.

Majoritatea nemulțumirilor legitime legate de film e că Joker e plictisitor, și este. E un film european – dacă Joker ar fi avut un avort ar fi fost un film pe care nu m-ar fi mirat semnătura lui Mungiu. Încă de la început filmul te pune în situația de a alege între două ipostaze: de a te plictisi, ca la mai toate filmele europene, sau de a intra în mintea personajului și de a te simți incredibil de inconfortabil. De obicei, în momentul în care mergi la un film care vrea să-ți prezinte un personaj atât de aproape, simți nevoia de a te identifica cu personajul; dar nu poți să faci lucrul ăsta pentru că mintea lui Arthur Fleck e vraiște. E plină de lucruri incomode. Dacă te-ai plictisit la început, sfatul meu e să ieși din sală – e cât se poate de cinstit sfatul, nu merită. Așa va fi tot filmul.

Alternativa e să alegi să studiezi personajul. Regizorul e american, are subtilitate pe care o vedem pe deplin în seria Hangover pe care a regizat-o anterior. Pune toate lucrurile în clar, și nu e foarte mult de decriptat. Arthur Fleck nu e un personaj adânc. E fascinant, dar nu e adânc. E un personaj pe lamă de cuțit, pe marginea prăpastiei, și știm că se va arunca în ea. Zero surprize. Bănuim că se va întoarce contra celor apropiați. Bănuim că va face niște lucruri extreme. Nu știm care sunt acelea, totuși.

Mie interesantă mi s-a părut teoria prin care Fleck e fiul nelegitim al lui Thomas Wayne, deci frate din altă mamă cu Batman. Teoria asta încearcă să explice mult mai tare motivul pentru care Batman pare incapabil de a-l învinge definitiv pe Joker. E loc de explorat aici, și sunt sigur că un fan inveterat de Batman o să-mi zică despre cele n povești unde Joker e de fapt Batman și invers. Sau că Joker e doar un alt aspect, aspectul pe negativ al lui Batman. Lucrurile se pot lega frumos.

Așteptam să aibă loc un moment de ruptură în film, un moment din care lucrurile să explodeze, la propriu sau la figurat. Nu a avut loc, deși ar fi putut fi găsit spațiu – cred însă foarte serios că echipa din spatele Joker-ului și-a dorit să transmită ideea că nu există un breaking point. Că Fleck e sau a fost dintotdeauna Joker, că de fapt doar pastilele îl țin de la a fi vârful de lance al nemulțumirilor maselor.

Și iarăși avem un aspect care e mult discutat, și pentru care Joker-ul e un film puternic criticat. Felul în care pune pe tapet nemulțumirile maselor. Felul în care coboară în locuri inconfortabile. „Vorbește prea mult despre white supremacists!” vin criticii. Realitatea e că se fac zero discuții de rasă, de segregare culturală sau politică – Joker e inconfortabil pentru că e apolitic, și prin asta e politic. Activiștii progresiști sunt teribil de incomodați de personajul ăsta pentru că le arată exact cum arată ei înșiși. Inconfortabili în pielea lor, publici în revolta lor, și fără pic de subtilitate.

Dar Joker-ul nu e un activist progresist. Nu, cum ziceam, e apolitic, și e amuzant și că s-au găsit voci în dreapta tembelă care să se pună în sprijinul acestei iterații de Joker. Joker este cam tot ce urăsc ei, e un om cu dificultăți psihice, un individ dependent de sistemul social, un om a cărui libertate de expresie și de mișcare rănește libertatea celorlalți. E un personaj dificil. Singurul motiv pentru care dreapta îl va susține este pentru că personajul îi face să se simtă incomod pe activiștii progresiști.

Dar, repet, personajul e apolitic, și prin graiul propriu, și prin ce e evident în acțiunile sale. Este un fiu al anarhiei, o a patra cale (pentru că a treia era deja luată). Joker e extrem de greu de digerat. E un film pe care nu o să-l mai văd a doua oară prea curând. Dar oricum, nu e ca și cum am obiceiul de a vedea de mai multe ori același film.