Jurnal de virus – ziua #27

Îmi notasem un număr destul de mare de subiecte despre care doream să scriu. Am decis să nu o mai fac, nu pentru că subiectele respective nu ar fi fost de interes ci pentru că nu cred că am suficient de multă informație; nici eu, nici voi, nici cei care le comentează din plin.

Să vorbim despre OMS, felul în care s-a făcut preș în fața Chinei? Să vorbim despre cum mania cu „rasismul e mai rău decât virusul” l-a convins pe primarul Florenței să facă o zi de „îmbrățișează un chinez” în 1 februarie, cu câteva zile înainte ca orașul să-i devină un cimitir? Să vorbim despre cum statul în casă ne face un pic mai nervoși, mai iritabili? Ajută să aduc în discuție felul în care un polițist ia la șuturi pe cineva pe stradă? Are sens să explic că dacă vedem doar momentul în care polițistul dă șuturi, dar nu știm ce s-a întâmplat înainte, ne e greu să înțelegem despre ce e vorba? E inutil, voi o să credeți că sunt un nenorocit care nu înțelege că acel șut în fund e o treabă instituțională, iar eu rămân cu explicația că nu așa arată dictatura în vânt.

De fapt, ce constat cu mare neplăcere e că deși mulți dintre noi au timpul să reflecteze, să gândească mai adânc anumite lucruri, preferă să refuze actul. Exact oamenii care ar trebui acum să gândească, să judece, să pună lucrurile în balanță, exact cei care sunt plătiți să gândească ca profesie, exact aceia sunt cei care amplifică panica, sporesc nervozitatea. Excepțiile sunt rare – de exemplu această discuție între Răzvan Exarhu și Constantin Vică care cumva arată că mai există un pic de rațiune. George Damian ne mai ajută cu informații – ce au făcut alții în situația noastră? Mai apare din când în când câte-o idee despre cum am putea să ne folosim timpul altfel; dar momentele astea sunt puține și apar rar, majoritatea sunt mai degrabă puse sub semnul nevrozei, cam ca un zâmbet nesincer. Ați obosit de la glume cu hârtia igienică? Eu da.

De ce ne-am pierdut capacitatea de dialog? De ce am pierdut capacitatea de a face lucruri constructive? Citesc că suntem o națiune de plângăcioși, dar nu cred că despre asta e vorba. Probabil că nu suntem mai plângăcioși sau mai răi decât alte națiuni, doar mai săraci și mai fricoși, dar asta e o treabă ce se întinde pe decenii, și explică de ce am ajuns aici. Suntem aici, și nu suntem neapărat într-o stare mult mai dezastruoasă. De fapt, suntem într-o situație chiar bună, poate chiar pentru că suntem plângăcioși. Nu știu.

Am scris această postare pentru un singur tip de întrebare. Voi v-ați notat niște chestii? Ce ați făcut greșit? V-ați gândit la ce urmează? Ce veți face diferit? Ce veți face mai bine când apăsăm pe butonul de „continuare”? Sunteți pregătiți să vă reîntoarceți la normal?

Vă pun întrebările astea de acum pentru că nu există niciun moment mai bun să începeți să vă pregătiți. Mai e o lună de stare de urgență. Poate în două, trei săptămâni, lucrurile o să înceapă să se relaxeze. Sunteți pregătiți? Ați învățat ce era de învățat din lecția asta? Ca niciodată avem timp de reflecție, timp să învățăm ceva. O să-l folosiți?

Probabil că nu.


14 Replies to “Jurnal de virus – ziua #27”

  1. varucu

    Mie pandemia asta mi-a intarit niste convingeri si lucruri pe care le faceam deja: economisirea, grija pentru natura, mediu si familie, evitarea produselor chinezesti etc etc. Poate ca cea mai mare greseala este ca distanta m-a cam indepartat de parinti. Nu mi-a fost niciodata teama pentru viata lor, dar zilele astea m-au facut sa realizez cat de importanti sunt pentru mine.

  2. F.

    Am vazut ce inseamna empatia si formele in care poate aparea ea- de la oameni anonimi care au intrebat simplu autoritatile “avem batrani singuri? Cum ii putem ajuta? “ la companii care s-au unit, au donat bani sau echipamente medicale, ca sa iesim din nenorocirea asta.
    Am vazut oameni in toata firea (barbati si femei) devenind isterici de frica si comportandu-se complet ilogic.
    Am vazut si jeguri umane facandu-si campanie electorala acum.
    Credeam ca sunt o persoana care e disciplinata si intra greu in panica- m-am inselat. Am invatat sa traiesc cu teama continua si sa ma gandesc mai mult la cei din jur.

  3. Dorin Lazăr

    Și astea-s lecții grele și foarte importante. Mai important: să nu le uiți comportamentul când lucrurile se schimbă, revin la normal și, mai ales, să nu le uiți comportamentul când mergi la vot.

  4. jollyca

    Nu. Frica mea cea mai mare este ca nu vom schimba nimic dupa asta. Toate mizeriile astea care au iesit la iveala acum prin sistemul sanitar vor ramane tot acolo. Muntele ala de dosare penale pentru aia care au parasit carantina sau au infectat pe cineva? NUP la toate sau taraganate 2-3 ani pana “se prescrie fapta” (a propos, nu e niciunul trimis in judecata). Aia responsabili de dezastrul de la Suceava? Dispar un pic din peisaj si reapar dupa vreo 2 ani, curati la lacrima. Flutur? Tot acolo.

  5. Dorin Lazăr

    Asta da frică. Dar până la urmă cred că contează mult și ce facem noi pentru noi. Cât de interesați suntem de a face lucrurile diferit după.

  6. jollyca

    Eu am frica asta mai mare pentru ca ma consider un om disciplinat – am economii, chibzuiesc bine banii cheltuiti, sunt prudent cu igiena personala – spalat pe maini des, am grija de mine, fac exercitii fizice chiar daca nu trag de fiare etc.
    Cu doua lucruri invatate ies din “carantina” asta:
    – o mai buna organizare a camarii – acum ies rar la cumparaturi (1-2 ori pe saptamana) si ma gandesc foarte bine la ce-am de luat inainte (cu inspectat camara / frigiderul inainte, gandit pe urmatoarele cinci zile nu pe urmatoarele 24 de ore). Inainte eram mai neglijent si nu ma interesa daca treceam zilnic pe la Mega Image.
    – nu mai arunc mancare. Incep sa apreciez mai bine cata mancare imi iese si nu mai stramb din nas ca “meh, as manca altceva”. De cand a inceput tambalaul asta am comandat o singura data de mancare, in rest gatesc o data la doua zile (desi am cam ajuns la capatul retetarului…)

  7. Dorin Lazăr

    Și eu am învățat să am o cămară aprovizionată. Cred că asta au învățat mai mulți oameni; eu unul însă nu o să renunț la cumpărăturile mai dese de legume proaspete. Nu am un răspuns pentru problema legumelor proaspete, nu prea poți să faci stoc pe termen lung la ele.

    Altfel, da, o combinație între gătit, conserve și chestii improvizate. Cât despre gătit vs. comandat, la mine de foarte mult timp comandatul e o chestiune rară, nu prea comand, și când o fac e pentru că și eu și R suntem foarte ocupați și nu mai avem vreme nici măcar să prăjim niște ouă. Se întâmplă destul de rar, am avut luni întregi în care nu am comandat.

  8. Ioan Mitiu

    Noi avem mai mereu ceva în cămară + frigiderul/congelatorul plin. Nu detaliez motivele ( să spunem că suntem un amestec de corporatiști care nu și-au uitat obârșia rurală 🙂 ).
    Dar fix în situații de criză nu-s convins că ajută prea mult.
    Adică bun… dar pentru o dietă echilibrată trebuie chestii proaspete de exemplu.
    Ș.a.m.d. etc

  9. soldatul

    Am invatat cat de importanta este preventia, mai ales cand e vorba de sanatate. Mai bine iti mai iei o salata decat ciocolata aia de care ai pofta, mai bine niste legume decat burger-ul ala la oferta si sport facut cu orice ocazie (parcat mai departe si legal si mers pe jos pana la destinatie, urcat pe scari decat cu liftul). Toate astea adunate ajuta si in momente ca astea nu stai cu emotii, “aoleo, daca il iau, mor”

Comentariul tău (dacă comentezi prima oară, comentariul va ajunge în moderare)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Sprijină dorinlazar.ro

GDPR

Uniunea Europeană vrea să vă informez că nu vă folosesc datele personale pentru nimic. Și o fac aici.