De ce Kamikaze al lui Eminem e un album esențial al hip-hop-ului
La opt luni de la Revival, Eminem a scos probabil cel mai important album hip-hop din istoria recentă a genului. Kamikaze a venit neanunțat, contrastând puternic cu Revival, album mai ușor de încadrat în zona pop decât hip-hop din punctul multora de vedere. Pe Kamikaze, Eminem își pune toate nemulțumirile legate de criticile primite în ultima perioadă, și o să îl citez pe Paul Rosenberg așa cum apare în skit-ul de pe album:
Are you really gonna just…reply to everybody who you don’t like what they have to say about you, or stuff you’re working on? It’s like, what’s next, Kamikaze 2? The album where you reply to everyone who didn’t like the album you made replying to everybody that didn’t like the previous album? It’s a…slippery slope. I don’t know if it’s a really good idea.
Cam asta face Eminem aici: se apucă și răspunde tuturor cărora nu le-a plăcut Revival sau cam ce a făcut în ultima vreme, după care vorbește despre trendurile noi din hip-hop. Este albumul în care hip-hop-ul se auto-analizează la negativ. Nu iese bine deloc. Mai ales dacă e să ne uităm pe recenzii, Kamikaze nu vine bine deloc; Vai, Vice a zis că e B+, cum îndrăznim să spunem că Kamikaze este esențial?
Despre album
Spre deosebire de Revival, o producție pop par-excellence, Kamikaze e exclusiv despre Eminem aruncând vers după vers, spunând lucruri. Kamikaze trebuie ascultat cu versurile în față, pus pauză din cinci în cinci secunde și analizat referințe. O livrare rapidă dar inteligibilă pe un sound curat electronic. Ar fi imposibil să livrezi genul acesta de conținut pe un sound ne-electronic, muzica e mai puțin importantă aici, e prezentă doar pentru a puncta un ritm. Din punct de vedere muzical e un upgrade de la sound-ul pop, arătând, de exemplu, ce se poate face pe genul acela de instrumental pe care mumble rappers pun doar niște mormăieli repetitive.
Dar, mai mult, Kamikaze e un anti-pop. E un album pe care l-a anunțat încă din Rap God – sigur, nu a fost un anunț real, dar cei care au ascultat Rap God nu au înțeles despre ce e vorba. Reascultând Rap God îmi dau seama că e un diss către ce se va întâmpla în 2018. Hai să vedem ce zice în Rap God:
It’s me, my honesty’s brutal
But it’s honestly futile if I don’t utilize what I do though
For good at least once in a while
So I wanna make sure somewhere in this chicken scratch I scribble and doodle
Enough rhymes to maybe to try and help get some people through tough times
But I gotta keep a few punchlines just in case cause even you unsigned
Rappers are hungry looking at me like it’s lunchtime[…]
I make elevating music, you make elevator music
Oh, he’s too mainstream
Well, that’s what they do when they get jealous, they confuse it
It’s not hip hop, it’s pop, cause I found a hella way to fuse it
With rock, shock rap with Doc
Throw on Lose Yourself and make ’em lose it
Kamikaze e albumul zeului rap. Și e alimentat de oamenii care chiar nu credeau că Eminem mai e capabil să facă rap. Nu o să încerc să fac o analiză profundă a fiecărei piese de pe album – singura piesă mai pop e Venom, dar chiar și în Venom Eminem atacă. 11 piese + două skit-uri din care unul (primul skit, cel pe care l-am citat la început, e considerat de mulți cel mai bun diss-track la adresa celor care vor comenta pe tema lui Kamikaze). Acest album e o experiență intensă, dură, și pentru a-l înțelege trebuie să înțelegi cam care e stadiul culturii hip hop în 2018.
It’s all about the bars and layers
Despre asta e vorba în acest album. Despre versuri, despre rime pe diferite niveluri, despre livrare, despre conținut. Despre exprimări cu dublu, triplu sens. Despre flow. Despre tehnică, în același timp, despre felul în care poți face hip-hop tehnic reușind să faci și un produs de calitate, digerabil, ascultabil.
Comunitatea a reacționat. Poate că criticii i-au dat note mici lui Eminem, dar oamenii au reacționat. Killshot, piesa care nu e inclusă pe Kamikaze, a bătut recordurile care păreau de neîntrecut pentru o piesă hip-hop fără videoclip, fără marketing. Și Killshot acum trebuie să ajungă parte pe album, și dacă nu va fi inclusă (aș înțelege dacă nu ar face-o) pe o reeditare a lui Kamikaze, mi se pare că e piesa care închide subiectul și arată ce se întâmplă dacă comentezi prostii. Cei care ascultă albumul lui Eminem cred cu totul altceva decât ce cred criticii. Și asta e bine, că nimeni nu va mai lua în serios pe cineva care îi dă mai multe stele lui Lil Pump sau Lil Yachty sau Lil STD decât lui Kamikaze.
Un addendum necesar pentru mai multe explicații este interviul cu Sway. Chiar dacă e un interviu dat de șef la radioul pe care îl deține, pune un pic de context acolo unde versurile nu sunt suficiente, sau pot fi interpretate într-o manieră defavorabilă.
It’s all about the current state of the music/rap industry
Poate cea mai percutantă critică pe care o aduce Eminem aici e cea la adresa premiilor Grammy, văzute universal ca punct de referință pentru cei mai buni din cei mai buni în materie de muzică. Despre felul în care premiile se folosesc de nume mari, despre felul în care artiștii sunt manipulați ca să își crească ei în reputație. E un mers universal al lucrurilor; nu sunt singurii care fac asta, și putem să vedem asta la orice decernare de premii din România, pe orice subiect.
Eminem răspunde criticilor care i-au demolat în recenzii Revival-ul. Chiar dacă el însuși recunoaște că a făcut mai mult pop, a supra-produs albumul, reclamă felul în care oamenii au ales să-i distrugă albumul înainte de a-i da o șansă. Și da, pentru mulți Revival a fost momentul în care și-au zis că Eminem a dispărut ca artist hip-hop, și au încercat să scape de el.
Și sunt foarte multe de înțeles despre felul în care e văzut Mathers în lumea hip-hop. Foarte mulți îl pun sus pe lista GOAT((Greatest of all Times)), alții îl văd ca pe un intrus. Și cei care îl văd ca pe un intrus duc o campanie deșănțată contra lui, speculând fiecare greșeală. De exemplu beef-ul cu Lord Jamar, unul din cei care afirmă că „Eminem e oaspete în casa hip-hop-ului, nu are de fapt ce căuta acolo, doar face o vizită”. Jamar fiind unul din cei care împing retorica cu rasismul lui Elvis Presley((un subiect foarte spinos pentru o comunitate care-și reclamă exclusivitate asupra curentelor culturale pe care le-au început)) și care nu au o problemă să-i nege apartenența lui Mathers în „casa hiphop-ului” pentru că e alb. Genul care împinge în față ideea de apropriere a culturii de către albi, deși nu are nicio problemă să vorbească în engleză și nu vede o ironie în treaba asta. Genul acesta de atitudine e ceea ce îl face pe Eminem să spună în Fall:
And far as Lord Jamar, you better leave me the hell alone
Or I’ll show you an Elvis clone
Walk up in this house you own, thrust my pelvic bone
Use your telephone and go fetch me the remote
Put my feet up and just make myself at home
I belong here, clown, don’t tell me ‘bout the culture
I inspired the Hopsins, the Logics, the Coles, the
Seans, the K-Dots, the 5'9s, and oh
Brought the world 50 Cent, you did squat, piss and moan
But I’m not gonna fall… bitch!
Un alt curent teribil din hip-hop e mumble-rap-ul. În Lucky You, Eminem și Joyner Lucas pun pe un instrumental tipic mumble rap versuri, peste versuri, peste versuri, cu flow, cu înțelesuri. Pe The Ringer, Eminem explică că nu are o problemă cu oameni ca Lil Yachty, înțelege de ce unora le place, doar că nu-i place. Și după aceea explică în detaliu de ce. Apoi vorbește și despre ghost writing – în condițiile în care rap-ul e un gen „auteur” în care versurile sunt de obicei ale celui care le rostește, și în plină discuție în care Drake e acuzat că folosește ghost-writers, Eminem vine să spună că „I don’t believe in ghosts”. În interviul cu Sway explică de ce nu dă în Drake în acea piesă, dar foarte multora le vine greu să creadă că nu asta a fost intenția.
Sunt sigur că există deja liste făcute cu toate diss-urile pe care le-a aruncat Eminem, și toate interpretările posibile. Știu că youtube e acum plin de reaction videos la lupta lui cu MGK (vorbim mai jos); netul e plin de articole: Kamikaze a fost mană cerească pentru comentatori.
Mi se pare foarte important de subliniat cât de curajos e Kamikaze. Foarte puțini își dau seama, de fapt, cât de greu e să îți pui în cap toți oamenii pe care și i-a pus în cap acum Eminem. E un semn de verticalitate – poate un loc de unde putem învăța ceva.
Machine Gun Kelly sau cum să pierzi luptele pe care le-ai pornit
Unul din cei atacați de Eminem a fost Machine Gun Kelly care, după ce cu vreo 6 ani în urmă vorbise despre Hailie, fiica lui Mathers, atunci minoră. Nu comentariile de prost gust au fost totuși cele care au atras atenția lui Em, ci, mai degrabă, o colaborare recentă cu Tech N9, în care MGK bătea un apropos la adresa lui „Rap God”.
După ce s-a auzit pomenit pe albumul lui Eminem, MGK a reacționat instantaneu filmându-se cu o șampanie ascultând piesa pe care e numit. Două zile mai târziu scotea Rap Devil, un efort care era evident pregătit din timp, și pentru care abia aștepta un motiv să-i dea drumul, dar în fine, oamenii au fost atrași de două lucruri. În primul rând, de atitudine, și de faptul că MGK poate avea un flow bun, promițător, pe un instrumental de calitate. Rap Devil e un diss-track decent, chiar dacă confuz și pe alocuri lipsit de substanță, semn că deși părți din el erau pregătite din timp, pusul cap la cap a fost făcut de mântuială.
Răspunsul lui Eminem a venit zece zile mai târziu, și i-a terminat cariera lui MGK. Un răspuns bine construit, fără fillers, cu versuri care bat pe mai multe straturi, care arată un nivel de sofisticare mult superior. „You dress better, I rap better” și „I had to give you a career to destroy it” sunt lucrurile care explică cel mai bine despre ce e vorba. Killshot e un fenomen – o piesă atât de așteptată, apariția ei a bătut record după record în materie de hip-hop & Youtube.
Oricine crede că MGK a câștigat lupta sau are o șansă să facă față lui Killshot e invitat să-i asculte Binge, EP-ul pe care cică MGK l-a pregătit înainte de a face Rap Devil, un EP de 9 piese de câte 2 minute fiecare de pe care singura cât de cât decentă e doar Rap Devil (de care zicea că e făcută în două zile, cu tot cu videoclip). Și atunci poate să înțeleagă de ce totuși, Eminem e un Rap God.
Kamikaze e un moment esențial în hip-hop; în momentul în care hip-hop-ul înseamnă Lil Pump, Kamikaze arată că hip-hop-ul e despre conținut, versuri, rime, înțelesuri, subînțelesuri. Kamikaze ne reînvață ce anume e hip-hop-ul, sau ce ar putea să fie. Ăsta e motivul pentru care acest album ia 6 stele din cinci pe lista mea.
