#kpopgirls Septembrie 2023
Nu mai e mult! În septembrie apare una din piesele mele favorite pentru top 5; o să vedeți care din ele e chiar curând.
Jihyo - Talkin’ about it
Albumul nou al lui Jihyo este numai bun să demonstreze calitățile ei individuale, vocea matură cu un timbru deosebit. Talkin’ about it e locul perfect unde să auzim ce poate Jihyo.
Kim Sejeong - Top or Cliff
Dramatic, melancolic, iubesc vibe-ul piesei ăsteia, dar și vocea lui Kim Sejeong, echilibrată, fără excese.
Hwasa - I love my body
Când am auzit mai devreme în an că Hwasa a terminat contractul cu producătorii ei nu m-am prea bucurat - deja plecase WheeIn din Mamamoo, acum… ce-o să se întâmple? O să rămână doar Soarele și Luna? După care am aflat că a semnat cu casa de producție a lui Psy, și mă așteptam la ceva interesant de-acolo. Nu mi-a părut rău, chiar dacă a trebuit să aștept ceva vreme. I love my body
este despre body-positivity; cum ziceam, una din temele cele mai serioase adoptate în KPop, mai ales de fetele care decid să meargă solo, fără grup, e despre felul în care sunt văzute, felul în care sunt percepute, felul în care sunt tratate. I love my body e fix infuzia aia de optimism și de fuck-you attitude pe care ar trebui să o adopte mai multe femei - și Hwasa leads by example. După ce a fost criticată în nenumărate rânduri că e prea grasă (serios?? :-o ), Hwasa are răspunsul perfect. În caz că nu v-ați prins, asta e piesa de top 5 de care vă vorbeam.
Bibi - Hongdae R&B
Bibi avusese niște piese trăznet anul trecut; anul ăsta parcă a lăsat-o un pic mai moale, dar asta e o piesă exact cum îi spune în titlu - un R&B modernizat care te face să-ți dorești să fi înțeles versurile. Și, din păcate, nu și-a pus versurile în closed captions :(
X:IN - Close my eyes
V-am spus, R&B pare să fie sursa cea mai importantă de inspirație pentru cele mai bune piese din zona KPop din 2023; poate și pentru că R&B-ul îmbină și un pic de hip-hop, și trei sferturi din artistele KPop sunt rapperițe destul de abile.
EL7Z UP - Cheeky
O piesă interesantă cu schimbări de ritm rapide, de parcă au încercat să le pună în valoare pe toate membrele trupei. Care sunt 7 la număr - e un exces de trupe formate din 7 fete, mi-e neclar ce e cu numărul ăsta magic.
mimiirose - Flirting
Clipul începe cu una din componentele grupei alergând de o armată de tipi la costum care probabil vor să se dea la ea, și lucrurile merg în sus de-acolo!
Rolling Quartz - Fearless
Niște fete care știu cu chitările, și care apropos o să fie în turneu prin Europa pe la final de Ianuarie cu ultima oprire în Varșovia. Still thinking about it.
Yuju - Dalala
O piesă veselă, mult mai puțin dramatică decât pare să fie din primele secunde de videoclip.
Ive - Either way
O piesă lentă, dramatică, melancolică, cu un refren care rămâne cu tine să te bântuie.
Kep1er - Galileo
Habar n-am care e legătura titlului piesei cu piesa, și sincer nu știu care e faza cu Kep1er în general - de unde atâtea referințe la ora de fizică și care e logica din spate??? Dacă are cineva idee, poate-mi explică și mie.
XG - Puppet show
Deja știți că dacă e vorba de XG e de ascultat; un ritm mărit, rupt doar pentru a intra într-un refren R&B-ish.
Rei Ami - Body Bag
Rei Ami este într-un cu totul alt film. Nu, nu e pop. E tăioasă, dură, periculoasă, și piesa te mușcă de la distorsiunile și reverberațiile lugubre. Rei Ami e fata pe care nu o duci acasă s-o prezinți părinților.