La mulți ani!

La mulți ani, români!

Nu ne prea iubim țara. Nu avem de ce. România e o țară rea cu noi toți, nu prea ne iubește. Sau nu prea o iubim noi.

România e un vis al unor oameni ce au trăit într-o altă epocă. E un vis al unor oameni care își vedeau rădăcinile ridicate la rangul occidentului. Dar nu s-au gîndit foarte mult la oamenii din viitor, la noi, iar noi nu prea mai iubim ceea ce ei au visat.

Nu ne mai identificăm cu proiectul acela național. Românii au eșuat în a face din România un loc frumos în care să trăiești – au eșuat în a face din România un motiv de mîndrie. Oamenii care ne conduc nu au în minte nimic pentru că nu există o viziune – ce se vrea din România, în ce direcție ne dorim să mergem. Cei pe care îi punem să ne conducă nu au nici o idee pentru că nici noi nu avem nici o idee. Nu știm de la cine să ne inspirăm, și nu putem, ca alții, să ne inspirăm din trecut. Suntem o țară tînără. Nu am împlinit încă 100 de ani în forma în care suntem acum, iar trecutul nostru e plin de profitori, de șmecheri care s-au strecurat, sau de dictaturi. Suntem dezorientați și, ca și țara noastră, fără direcție.

Dar acum suntem în zi de sărbătoare. Împlinim 92 de ani de la Marea Unire. 92 – o viață lungă de om. Și singura urare care îmi vine să o fac este: să ne dea Dumnezeu mai multă inspirație, și să ne-ajute să ne regăsim ființa națională, așa cum au gîndit-o creatorii ei.

Comments are closed.