La vînat de trufe #PrinBrașovulMeu

#PrinBrașovulMeu, ediția #2. Și a ieșit fain, după cum poate se vede și din poze.

Ideea de la #PrinBrașovulMeu a fost foarte generoasă. Invită bloggeri de prin toată țara (și au venit oameni din Craiova, din Ploiești sau București) și plimbă-i prin cele mai interesante colțuri ale Brașovului. Și pentru că anul trecut bloggerii s-au plimbat prin oraș, de data asta s-au făcut ieșiri prin împrejurimile Brașovului, să petrecem ca la 1892.

Prima parte a #PrinBrasovulMeu a fost o vînătoare de trufe: niște delicatese care se vînd cu între 150€ și 2000€/kg. Trufele sunt de fapt niște ciuperci ce parazitează rădăcinile de foioase, ceea ce înseamnă că sunt de obicei găsite sub pămînt (foarte rar apar la suprafață). De fapt, sunt un fel de ‘boală’ a copacilor, pe care nu o poți găsi decît cu un simț al mirosului foarte bine dezvoltat. Și aici intră în joc Alma (corectat cu ajutorul lui Kriogen)

Unul din puținii cîini educați special pentru a găsi trufele

Pentru vînătoarea de trufe am mers pînă la Plaiul Foii (un pic mai departe de Zărnești, pentru cei care nu cunosc foarte bine Brașovul) și acolo s-au găsit trei trufe – undeva pe la 20-25 de grame, cred, dar vorbim totuși de o ieșire de 10-15 minute.

Bloggeri la șezătoare. După o urcare de 2 minute eram toți cu limba de-un cot.

După ieșirea de la Plaiul Foii am revenit grăbiți în Brașov pentru a prinde ultima tură cu autocarul turistic – a fost prima oară cînd am mers cu double-decker-ul prin Brașov. Și, spre uimirea mea, chiar a fost fain. După ce am ignorat înregistrarea care era un pic pe lîngă problemă, am aflat (de la Ovidiu) că pe la 1800 pe lîngă primăria de acum își făcuseră case toți funcționarii de la primărie și strada respectivă își primise numele de ‘Șirul Hoților’, și că Șchei înseamnă ‘Bulgari’, și că prima oară în Șchei se stabiliseră bulgari de la sud de Dunăre, după care au venit și românii.

Bloggeri mai în elementul lor (oraș, clădiri, mașini), la o înălțime considerabilă, totuși

După o pauză scurtă, am mers la o masă românească dată de Sergiana, la care am avut ocazia să și gustăm trufele. Meniu de aristocrați, carevasăzică; dacă în primul amestec nu s-a simțit gustul de trufă, în următoarele prezentări, unt amestecat cu trufele rase, am reușit să identific aroma; are un gust interesant, apropiat de gustul ciupercilor cît se poate de normale. Sunt sigur că arta e și în modul de preparare.

Finalul s-a consumat pentru o parte considerabilă din trupă în Times, la concertul Partizan. A doua zi, la 9:30 dimineața, era programată partea a doua a #PrinBrașovulMeu. Dar despre asta în episodul următor.

#PrinBrașovulMeu #2 a fost organizat de Ovidiu Eftimie (PrinBrașov.com) împreună cu Ciucaș, care zilele astea împlinește 120 de ani de la înființare. Pensiunea Luiza și Aro Palace au asigurat cazarea bloggerilor din exterior, Sergiana Poiana Mărului a dat masa de seară iar Cabana Plaiul Foii a dat-o pe cea de prînz. Mulțumiri și lui Christian Macedonschi și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din județul Brașov, care fac eforturi majore să promoveze turismul în Brașov și care ne-au promis prin iarnă sprijinul pentru un #PrinPoianaBrașovului(Meu), unde să vedem cumpărăturile făcute de oficialități pentru FOTE. Sună excelent 🙂

Comments

La vînat de trufe #PrinBrașovulMeu — 5 Comments

  1. Pingback: PrinBrasovulmeu ediția a doua – parteneri și sponsori | Brasov Buzz

  2. Defapt numele cainelui din imagine este Alma si era fetita. Celalalt care era corcitura intre brac si viszla il cheama Dick 🙂