Peste tot în jurul nostru o vedem. Oamenii care nu au suficient, care nu-şi mai ajung de lucrurile pe care le-au strîns şi vor mai mult, mai mult, ca înlocuitor de suflet.

Nu există nici un remediu pentru lăcomie aşa cum nu există nici un remediu pentru răutate. Amîndouă vin din nevoia de putere, şi răutatea, care e puterea de a face rău, de a umili, şi lăcomia, care vine din puterea de a umili pe toţi ceilalţi, de a te impune asupra lor prin propria opulenţă.

Mă uitam zilele trecute la cîteva articole despre criza mondială. 700 miliarde de dolari. Voi puteţi să vă imaginaţi suma asta? În lei vechi ar veni cam 18 quatralioane de lei. Aşa ceva nu există. Nu ştiu dacă voi vă puteţi imagina suma asta, eu sigur nu pot. Mă întreb însă ce fel de oameni pot rosti această cifră fără să roşească.

Şi de la ce se trage totul? Păi de la un singur lucru: de la lăcomie. De la dorinţa de a avea mai mult. Altfel de ce ar asigura ‘asiguratorii’ tot ce mişcă, la concurenţă cu ceilalţi, în loc să îşi asigure şi ei, la rîndul lor, spatele? De ce nu şi-au asumat răspunderea pentru lucrurile pe care le-au făcut? Păi simplu: pentru că dacă pînă acum a funcţionat, de ce nu ar funcţiona şi de-acum încolo? Dacă i-am prostit pînă acum, de ce nu i-am prosti şi de-acum încolo?

Pe acelaşi principiu vezi pseudo-capitaliştii români afişînd Q7, salutînd intrarea Bentley în România, asaltînd cu foame magazinul nou deschis Luis Vuitton sau cumpărînd Afon 3G chiar dacă el vorbeşte doar de pe fix. În acelaşi timp ei sunt cei pentru care oamenii lucrează pe sume mai mult decît jignitoare, şi care se aşteaptă de la angajaţii lor să le pupe picioarele pentru cinci milioane şi jumătate (550 RON, adică). Şi care se tîrguiesc pentru că ei consideră că nu pot mări salariul cu mai mult de 50 RON, că îşi fac gaură prea mare în buget.

Dar există şi un revers. Omul simplu se trezeşte. În America au abandonat casele care au fost vîndute la suprapreţ, pentru că era mai ieftin să-şi ia din nou chirie. Nu mai cumpără discuri de plastic de la Sony şi alţii asemenea. Şi atunci se văd ultimele zvîcniri de lăcomie. Vezi organizaţii mafiote gen RIAA acţionînd la scară largă. În curînd, cine ştie, poate ‘rachet’ o să fie o meserie legitimă şi în state. 700 de miliarde nu se fac uşor.

Admir o poveste pe care am auzit-o într-un context ce îmi scapă. E vorba de un om simplu (şi evident considerat prost) care a făcut o mică avere vînzînd susan. Ar fi putut să facă multe alte milioane de dolari investind în nenumărate alte antreprize. Dar nu a făcut asta pentru că el era mulţumit cu o afacere care îi aducea tot ce avea nevoie, şi care nu avea să fie afectată de cine ştie ce ‘developments’ la nivel înalt.

Dicţionarul român de antonime nu e suficient de inteligent – relevă în mod exclusiv modul de gîndire alb-negru al omului inferior. Opusul lui ‘lacom’ este ‘darnic’, ori asta e cea mai mare greşeală pe care o poţi face. Nu dărnicia este opusul lăcomiei, ci echilibrul. Lăcomia însăşi este un dezechilibru, dărnicia însăşi este un dezechilibru, şi ca exemplu îl putem avea pe alde Becali – faptul că individul ăla aruncă cu bani în stînga şi în dreapta nu rectifică dezechilibrul.

Dealtfel, ăsta e motivul pentru care criza actuală este atît de lipsită de speranţă. chiar dacă lucrurile se rezolvă, în fond, acum se repetă criza din ’29 la ei.

The great depression, now in colors

Acum însă bancherii nu mai au demnitatea de a-şi asuma eşecul, şi nu se mai aruncă de la ferestre. Ei ştiu că nu au pierdut, pentru că acum sunt mai puternici ca niciodată. Şi mai ştiu că lăcomia lor îi ajută. Nimeni nu-i va responsabiliza, banii nu au fost niciodată ai lor, ei nu au pierdut nimic… ei doar au manipulat nişte cifre.

Nimeni nu va vrea să rectifice dezechilibrul, pentru că oamenii nu înţeleg.

Nu avem nevoie de eroi ca să exterminăm pe cei răi.

Nu avem nevoie de dărnicie ca să eliminăm lăcomia.

Nu avem nevoie de bine ca să eliminăm răul. Cele două nu sunt antonime. Sunt doar două idei antagoniste, în care binele şi răul sunt, de fapt, la acelaşi nivel, împart cîte o jumătate a bazei piramidei.

Iar în vîrful piramidei e soluţia.

Echilibrul.

Pentru că un bancher care cere 700 de miliarde va crea sute de mii de săraci în jurul lui.Pentru că în fond, nu e nimic lăudabil nici moral în a salva pielea unui bancher.Pentru că, în fond, echilibrul se va reface, în cele din urmă, chiar dacă o va face într-un mod violent. E doar rezultatul dezechilibrului, urmarea lui naturală… nimic altceva.

Şi să nu uităm. Echilibrul nu este starea naturală a oamenilor, deci nu înseamnă că echilibrul este expresia dorinţei oamenilor. Poate că oamenii ar trebui să-şi muleze dorinţele pe centrul de greutate al societăţii. Orice libertate vine ataşată cu responsabilitate.

Gata. Enough ranting. Un mic repaus.

3 Replies to “Lăcomie”

  1. Echilibru nu are nici o treaba aici.

    De altfel cum legile dupa care banul si economia construita pe el imi raman inca la nivel de mister desi imi guverneaza viata, si as indrazni sa zic ca sunt mai instruit si educat decat media…

    Pot face ce vor. Absolut ce vor. E criza? Daca zic ei ca e criza, o fi criza. Dar nu uita, de pe urma oricarei crize s-au imbogatit cei ce trebuiau sa se imbogateasca. Si ma indoiesc ca e vreo criza actualmente oriunde altudeva decat in baia acelor bancheri care au dat in constipatie.

    Totul e un joc… si nu e prima oara cand se joaca asa. Nu ne mai aducem aminte ce s-a intamplat la revolutia de acum 20 de ani, de ce ne-am putea aminti ce s-a intamplat in 1929?

  2. De data asta nu noi trebuie să ne amintim. Din păcate, noi doar copiem ceea ce fac ei, şi reproducem la scară mai mică exact acelaşi şablon.
    Să sperăm că după asta mai supravieţuim. În fond, viaţă lungă şi sănătoasă să avem. Restul… mai că nici nu contează.

  3. “Pe acelaşi principiu vezi pseudo-capitaliştii români afişînd Q7, salutînd intrarea Bentley în România, asaltînd cu foame magazinul nou deschis Luis Vuitton sau cumpărînd Afon 3G chiar dacă el vorbeşte doar de pe fix. În acelaşi timp ei sunt cei pentru care oamenii lucrează pe sume mai mult decît jignitoare, şi care se aşteaptă de la angajaţii lor să le pupe picioarele pentru cinci milioane şi jumătate (550 RON, adică). Şi care se tîrguiesc pentru că ei consideră că nu pot mări salariul cu mai mult de 50 RON, că îşi fac gaură prea mare în buget.”

    Eu n-am inteles asta niciodata cu toate ca sunt relativ instarit prin atasament ca sa zic asa.
    Imi cer scuze ca probabil nu voi fi in tema cu subiectul acestui articol, nu inteleg si nu ma prefac ca inteleg itele economice in care stam incalciti sau in ce fel e dat peste cap sistemul in momentul de fata. Probabil nici nu voi observa ceva pana nu-mi va fi schimbat chiar si imperceptibil stilul de viata…pe moment sunt sanatos si bine.
    Dar sa revin la acea secventa ce mi-a atras privirea. De ce Dumnezeu au nevoie romanii (si da, arat cu degetul inspre romani doar) de toate luxurile care nu le folosesc la nimic?
    Am fost in strainatate, am vazut masini luxoase si noi tehnologii…dar erau in mainile unor afaceristi, a unor oameni pe care ii vezi in permanenta in miscare, pentru care a scoate telefonul acela din buzunar nu e un gest de a-si arata suprematia economica ci doar de a-si face treaba. Intr-adevar, exista si reversul medaliei…dar nu e important in acest context. Si am vazut aceeasi clasa de mijloc ca-n Romania, multumindu-se cu strictul necesar, cu cheltuieli care sa nu le puna sanatatea in pericol pentru cateva tranzistoare mai “jmechere” decat a vecinului.
    Iar la noi…la noi fiecare taran plecat in capsuniada se intoarce in tara cu cine stie ce masina mare sau cele mai noi ustensile fara sa aiba nevoie de ele. Si fara sa plece, datornici stiu destui care-si distrug viata pentru niste porcarii DE CARE NU AU NEVOIE. Nu au familii mari de plimbat cu tancul, nu au afaceri de sustinut cu cine stie ce mobil high-end, nu au salarii astronomice ca sa aiba exces de capital. A disparut cu totul simtul utilitatii? Romanii traiesc doar pentru a-si arata capra mai decorata decat a vecinului?
    Poate sa-mi explice si mie cineva de ce a trebuit sa duc o conversatie de jumate de ora cu o asa persoana in legatura cu de ce nu am nevoie de o masina mai “bengoasa”, de ce sunt multumit de un Ford Fiesta cu casetofon inautru si motor diesel micut? Eu am incercat, cat se poate de sincer am incercat sa pricep aceasta mentalitate de “abia imi permit, nu am nevoie, dar imi iau oricum”…daca cineva are o explicatie asupra fenomenului, as fi mai mult decat dispus sa o citesc.

Comments are closed.