Lectura în secolul XXI

Recunosc că de ceva vreme nu mai reușesc să citesc. Nu mai reușesc să-mi iau două ore dedicate numai și numai lecturii – mi-e aproape imposibil să nu mă gîndesc la altceva de făcut, la o schimbare de context, la ce articole noi au mai apărut pe net, la ce muzică să mai ascult, la ce film să văd și tot așa.

Am realizat că îmi e foarte greu să citesc o carte pe hîrtie. Deși iubeam cărțile, nu mi-e deloc comod să le citesc. Pînă acum o lună nu reușisem să citesc o carte cap coadă de cîțiva ani buni. Asta nu înseamnă că nu citeam foarte mult. Citesc foarte mult, însă articole de jurnale online, precum acesta – uneori mai scurte, alteori mai lungi. Citesc manuale tehnice (știu, nu se pune ca lectură), citesc zeci de mailuri zilnic, deci e clar că nu am o problemă în a urmări un text mai lung de două paragrafe. Problema stă altundeva – cînd stau, simt nevoia să stau în fața calculatorului sau cu calculatorul pornit lîngă mine. Verific aproape constant google reader-ul, să văd ce mai apare nou. Citesc mailul. Mă uit după ceva știri noi. Dau drumul la un film, și tot așa.

Inițial am crezut că o să fie ok dacă o să încep să citesc pe laptop. Mi-am luat cîteva cărți și le-am pus într-un folder, după care am încercat să citesc una. Dar aveam mai multe, și nu știam pe care să o încep. Așa că am deschis una, am mai deschis una, pînă le-am deschis pe trei sferturi dintre ele și le-am început, după care am dat drumul la un joc și am jucat ceva. Pur și simplu nu funcționa. Lipsea ingredientul principal al lecturii: liniștea din fața cărții. Nu am reușit să regăsesc deloc acest element în fața calculatorului. Tentația de a apăsa ALT-TAB e mult prea mare, e mult prea simplu să găsesc altceva de făcut. Și Internetul, slavă Domnului, are suficiente de oferit.

Am revenit pe hîrtie, și am reușit să citesc „Operațiunea Autonomous„, o carte despre încercarea unui spion britanic de a face legătura între Marea Britanie și românii care ar mai fi putut schimba soarta României. V-o recomand, e o lectură chiar plăcută, este o imagine a României mai puțin cunoscută. Însă citind această carte mi-am dat seama că iubesc să am în mînă un gadget electronic. Dacă e ceva bun ce s-a adus în anii ‘90 și 2000 e tocmai ușurința de a găsi referințe, de a căuta anumite lucruri foarte repede – de exemplu, mi-ar fi plăcut să am pe lîngă această carte și Wikipedia. Nu era însă o opțiune – cum deschideam laptop-ul era o abandonare sigură a lecturii în favoarea internetului.

M-am gîndit apoi că o tabletă ar fi soluția perfectă. Am mai avut tentative de a citi pe telefonul mobil – prea mic ecranul, însă, și mă gîndeam că o tabletă ar rezolva toate problemele. Dar nu am fost mulțumit de niciuna din tabletele existente – iPad poate să fie și din aur că nu iau, și restul nu m-au încîntat – dealtfel, nici iPad-ul nu m-a încîntat, e prea greu și prea luminos ecranul – nu poate să te ajute prea mult cînd citești. Plus că la tablete există oricînd tentația de a face ALT-TAB, de a schimba definitiv contextul. Drept urmare singura soluție rămasă a fost un e-book reader dedicat; numai bine, am primit un Kindle Touch.

În sfîrșit lucrurile s-au schimbat – și în fața Kindle-ului am devenit un alt om – nu am mai simțit nevoia de a schimba contextul sau cartea, drept urmare am adăugat primele trei cărți citite complet în format electronic – într-un timp foarte foarte lung. Ceea ce îmi place la el e că are integrat dicționarul – și vă zic sincer că e singurul lucru de care, realizez, aveam nevoie. Nu am Wikipedia, dar nici nu simt că am nevoie; de fapt, citind cartea și visînd după wikipedia nu făceam decît să-mi întrerup lectura voluntar, să abandonez ce făceam și să mă mut în raiul cross-reference-urilor, Internetul.

De ce nu-mi mai place cartea de hîrtie? Păi sunt mai multe motive. În primul rînd, e prea grea – iar cărțile care nu sunt hard-cover se citesc mai greu, trebuie un pic violentate pentru a rămîne deschise, și paginile întotdeauna fac rebeliune contra mea. În al doilea rînd, nu tot timpul am voința de a citi o carte cap coadă. Acum de exemplu citesc memoriile lui George W. Bush – Decision Points îi spune la carte, o carte pe care sper să o termin și să o comentez. Dar nu aș putea citi non-stop acea carte – dacă aș lua-o în format fizic, cartea ar fi mare cît o zi de post, și grea de cam 700/800 de grame. Chiar și-așa, motivul al treilea e că e foarte greu să reții citate. Kindle-ul are această posibilitate să-ți marchezi niște citate, niște lucruri pe care vrei să ți le notezi. Selectezi, dai share și gata. La o carte fie trebuie să copiezi de mînă, fie trebuie mîzgălești cartea, fie să-ți faci semn de carte cu citatul – chestie care e ok, atîta timp cît îți place să o faci. Și ar mai fi motive, dar mă opresc aici.

Mai vreau să vă recomand, dincolo de achiziționarea unui ebook reader dedicat, un site pe care l-am descoperit de curînd, și pe care îmi face plăcere să-l vizitez. Un fel de facebook pentru cărți, căruia îi spune ‘Goodreads’. Normal, o să spuneți, se fac facebook-uri pentru orice; și e corect, deja toată lumea face facebook-uri de de toate ultima năzbîtie în sensul ăsta fiind Pinterest, care e un tumblr mai mișto, care e un facebook de poze. Goodreads este un site dedicat cărților, unde îți faci liste de cărți pe care le-ai citit, cărora poți să le faci review-uri și să-ți marchezi un reading-list; eu unul deja mi-am construit lista, fără priorități, dar mi-am adăugat o listă nouă: „to re-read”.

Mai e un aspect – Goodreads ajută foarte mult și cu aspectul social al lecturii – e locul perfect pentru hipsterii care se fac că citesc o carte la lecturi urbane, unde pot să etaleze lecturile lor care mai de care mai ieșite din mainstream. Toată lumea va afla, și toți prietenii tăi se vor grăbi să-și marcheze în lista ‘to-read’ cărțile pe care le citești tu ca hipster responsabil.

Ok, what else. Schimb de cărți – încep să realizez de ce nu îmi place foarte mult ‘schimb de cărți’. Presupune exact asta, schimbul de cărți. Ca om care nu și-a mai primit cartea înapoi de la ultimul schimb de cărți, pot să recomand mai degrabă mersul la bibliotecă. Știți voi, chestia aia mare, din Livada Poștei…

Cam atît despre gîndurile mele dezorganizate pe tema lecturii în secolul XXI – poate data viitoare o să explic un pic mai mult despre More is Less, Less is More și Minimalismul e absolut idiot – și cum se aplică asta la cărți la fel ca la tot ceea ce facem zilnic.