Legea lui Moore încă mai funcționează

S-au împlinit acum două zile 50 de ani de la publicarea articolului lui Gordon Moore în Electronics Magazine. Mi se pare foarte interesant articolul, mai ales că puterea de previziune a lui Moore se întinsese la 10 ani. Ce este și mai interesant e că legea lui Moore e încă valabilă, iar Intel a declarat că ar putea să o mențină încă 10 ani de-acum încolo, cipurile ajungând să integreze tranzistori de 5nm, cu tehnologie la 3nm și 1nm încă în studiu.

Mai mult, Intel, lider incontestabil la producția de microprocesoare în ultimii zece ani, se gândește să construiască cipuri noi în straturi. În mod curent, microprocesoarele sunt bidimensionale, o pastilă de siliciu cu un strat de circuite. Intel se gândesc acum să proiecteze cipuri tridimensionale, sporind și complexitatea manufacturării procesoarelor.

Pentru că de fapt problema esențială acum nu este lipsa de idei, ci costul producerii acestor cipuri. O fabrică de semiconductoare costă acum undeva la 6 miliarde de dolari, și pentru trecerea în masă la 5nm (cipuri care în 2020 vor fi în toate dispozitivele pe care le vom cumpăra) costurile vor fi clar mai mari.

Așadar, legea lui Moore se menține, dar politica de prețuri nu. E foarte posibil ca cipurile să înceapă să coste mai mult pe măsură ce avansăm tehnologic. Deși, la fel de posibil e ca piața să refuze un avans tehnologic pe care nu îl poate digera și mai degrabă considerentele economice vor fi cele care vor opri legea lui Moore din funcționare. Acesta e motivul pentru care Intel spune că „ar putea menține ritmul”, dar e posibil să nu o facă.