Legea e o treabă mișto, să o respecte toți în afară de mine!

Mă bucur când mai descoperă cineva aceeași problemă cu ipocrizia maselor pe care am descoperit-o și eu în ultimii ani, și anume că e mult mai ușor să cerem, să pretindem niște lucruri, decât să le facem noi. Cazul de azi e prezentat de Monica Felea

Răspunsurile mi se par super-meseriașe, și vă asigur că aceiași Tineri Frumoși și Liberi care piratează filmele de Oscar ies în stradă să urle că nu vor să fie o nație de hoți. Cunosc foarte bine discuția din postura posesor de blog care din 2013 s-a plasat ferm contra pirateriei; am auzit toate argumentele astea și să le discutăm încă o dată ar fi inutil. „Fur doar filme străine, pe alea românești nu le fur”, sau „dacă nu aș fi furat nu aș fi avut o cultură cinematografică vastă” nu sunt argumente, sunt copilării.

De-asta m-am și retras din protestele contra legilor justiției. Pentru români legile sunt oricum niște lucruri orientative, în primul rând pentru că statul e incapabil să le comunice altfel decât prin amenzi, iar funcționarii care aplică acele legi sunt și ei români, susceptibili la șpagă. În al doilea rând, e imposibil ca român să consideri că legile sunt făcute să te apere pe tine, să te protejeze de infractori, motiv pentru care nu există niște plângeri reale contra indivizilor care fac abuzuri, care încalcă legea sau care pur și simplu inventează un nou tip de abuz posibil din cauza legilor prost concepute.

Emil Călinescu: Chiar m-am gândit sa reclam câțiva colegi bloggeri care scriau într-o veselie despre filme pe care nu aveau cum sa le fi văzut în mod legal. Sincer, asta ar merita.

Erick Caulfield: Asta înseamnă să fii securist

Treaba asta cu „asta înseamnă să fii securist” se numește „public shaming” – omul care se gândește să facă lucrul corect este oprit din fașă. Nu cumva să faci reclamații, nu cumva să încerci să schimbi ceva. Același sentiment îl am și eu de vreo 5 ani de când observ fenomenul ăsta. Oamenii sunt revoltați că tu îndrăznești să vorbești încercând propriile moduri de șantaj. În cazul meu, chiar am avut pe cineva care a căutat prin niște arhive de comentarii să-mi arate ce ipocrit sunt eu pentru că acum 15 ani susțineam că nu e ok pentru deținătorii de conținut să nu lase căi de a accesa conținutul legal în țări considerate second-hand precum România. A fost plăcut să-mi văd comentariile de când eram tânăr, dar nu asta a fost intenția individului.

Treaba asta cu legile e o treabă complicată. Și scriind articolul despre cum toți vor să fie super-eroi m-am oprit înainte de a pune o idee foarte importantă legată de exodul românilor. E mult mai ușor să abandonezi nava și să te muți la altul care are deja ordine în casă decât să stai să faci ordine la tine. E mult mai ușor să pleci dincolo și să te integrezi într-un sistem care funcționează, să respecți regulile ălora (deși nu tot timpul au sens) în loc să le respecți la tine acasă. România e locul unde suntem boși, nu respectăm legile, când mergem dincolo suntem prea puțini ca să ne permitem să ignorăm legile în masă. De-asta avem căpșunari care se întorc în România să facă ce le vrea aia lor, și să abuzeze cât se poate – pentru că cât timp sunt acolo se simt forțați să respecte regulile (și pentru că amenzile sunt prohibitive, dar mai ales că amenda nu ți-e dată de un român care ar prefera să ia șpagă).

Un polițist care nu ia șpagă a devenit vedetă în România, dar cumva Godină e perceput ca un caz singular, ăla care nu ia șpagă. Probabil că sunt mai mulți care nu iau șpagă, dar în mentalitatea colectivă, ideea că un polițist nu ia șpagă e imposibil de luat în calcul.

Concluzia e destul de tristă. Noi ne plângem de ăia care fură milioane de euro, dar noi, la rândul nostru, încurajăm niște găinării, suntem prieteni cu niște oameni care fac diverse găinării. Cum îi identificați? Destul de simplu: oamenii care vorbesc despre filmele de Oscar pe care nu aveau cum să le vadă în mod legal (și nu, nu e, cel mai probabil, un mod legal de a vedea filmele alea). Care e diferența dintre cele două categorii de hoți? Ăia de sus fură cifre mai mari? Păi nu e normal să vă reprezinte cei mai buni dintre voi?