Mac Lethal – Mozart Rap

M-am depărtat ca preferințe de la muzica hip-hop/rap de multă vreme, în mare parte pentru că nu mai simt că mesajul artiștilor rap mă reprezintă sau are sens. E cam greu să ascult rap cînd singurul lucru pe care îl fac, mental, e să le răspund oamenilor care se plîng (vai de capul meu ce probleme am cînd ascult Subcarpați).

Însă rap-ul ca și formă de expresie nu a murit. De fiecare dată cînd dau peste ceva bun, ascult cu mare plăcere. Așa cum e cazul acestei piese prinsă dintr-un share de la Ovidiu, cîntată de Mac Lethal, și care, adresîndu-se adolescenților, nu îi prostește, nu îi manipulează și chiar dă niște sfaturi bune. În plus? Mozart. Secvența asta e cîntată toată pe Mozart.

Comments are closed.