Lista lui Dionis, probleme

A apărut pe Facebook un proiect care a început atât de bine încât o să-l ocolesc încă de la început. Este proiectul Dionis, care vrea să recomande cărți. Un nou exemplu de intenții bune și rezultate dezastruoase. Motivul e același, impostura, greutatea de a te ridica dintr-un mediu plin de impostură, și bunele intenții care hrănesc, din păcate impostura.

Nu îi suspectez pe oamenii care contribuie la astfel de proiecte falimentare de răutate, nici de impostură, ci doar de bune intenții. Bunele intenții nu sunt, însă, suficiente. Ai nevoie și de ceva solid în spate care să dea o greutate cuvintelor tale. Și în România nu există la ora actuală un autor solid, există accidente care se vând și accidente care nu se vând. În România nu se produce literatură bună pentru că nu avem un simț în direcția asta. Mai exact, ne lipsește capacitatea de a comunica în scris, e o deprindere care abia acum ne-o formăm, dacă.

Revenind, pe pagina de Facebook, proiectul acesta a postat o listă pe care o voi corecta punct cu punct, pentru a înțelege mentalitatea oamenilor din spate și motivul pentru care eșuează. Atașez și screenshot-ul ca să nu credeți că inventez eu ce scriu în lista de mai jos – iar poza cu Dănuț Ungureanu (e poza de pe cartea în care îi învață pe alții cum să scrie, el nefiind un succes de casă, nedovedind practic că e capabil să scrie competent).

Înainte de a parcurge lista asta, recomand un articol competent pe temă, scris de Roxana Chirilă. Și acum să trecem la fapte.

  1. Verifică website-uri precum dionis.info și goodreads.com. — Observăm că dionis.info e prima lor recomandare. Normal, pentru că ei sunt miezul. Acum să înțelegem, au strâns acolo vreo zece-douăzeci de recomandări, și o postare pe Facebook are o durată de viață de câteva ore, maximum câteva zile, mă îndoiesc că e cazul. Dacă aș urma recomandările lor, acum aș citi două cărți de Teodora Matei (Stăpânul castelului și Cel-ce-simte) și cartea despre scriere creativă a lui Ungureanu, votată de trei prieteni din cercul lor de prieteni. Doar pe locul patru apare, timid, un China Mieville. Să ne înțelegem, nu le contest calitățile Teodorei Matei sau ale lui Dănuț Ungureanu, dar niciunul din ei nu a rupt gura târgului cu nimic. Nu poți pretinde un minim succes când numărul de cărți vândute are 3 cifre.
    Recomandarea cu goodreads.com ar putea să fie și el o falsă pistă. Goodreads este un site care nu judecă fiecare carte egal. O carte cu adevărat populară va avea zeci sau poate sute de mii de review-uri, dar note mai mici – poate undeva între 3 și 4.5. O carte expusă unui public divers va atrage review-uri cu rating-uri variate, și practic, cu multă atenție se pot găsi titlurile bune. Cel mai bine, pe Goodreads ar fi bine să vă găsiți câțiva revieweri care să aibă un „arsenal” consistent, o medie acceptabilă pentru notele la cărți (undeva între 3-4), și să dea note similare cu ce ați da voi la diversele cărți pe care le-ați citi. Eu urmăresc (în afară de prietenii mei apropiați, pe care i-aș recomanda dar poate nu sunt pe aceleași gusturi cu voi) pe oameni ca Ghanda, Ms. Smartarse sau Alex Deranged KittyCat. Un exemplu de „așa nu” este profilul lui Oliviu Crâznic, care în recenziile lui e delirant pe niște cărți fără valoare, și el nu are decât două note, 1 și 5. Dar, cum ziceam, pe Goodreads există mai multă varietate.
  2. Caută printre laureații premiului nobel pentru literatură. — Notorietatea lui Alfred Nobel încă nu s-a transformat în substantiv comun, să fie scris cu literă mică (așa cum scriem volt, de exemplu), pentru un motiv simplu pe care nu-l voi explica aici. Dar dincolo de greșeală, un laureat al premiului Nobel nu e o garanție. Am explicat că nu există nicio logică reală pentru alegerile Nobel. Ei nu aleg pe cei mai buni dintre cei mai buni. Criteriile lor îmi sunt străine. În schimb, există niște premii care pot fi luate în seamă. Man Booker Prize, Hugo, Nebula sunt niște premii care trebuie luate în seamă, deși Hugo în ultima vreme a fost poluat de Sad Puppies și au ajuns la un moment dat să premieze pornografie fără nicio legătură pe subiect.
    În materie de sinceritate a premiilor, prefer cele acordate în zona vorbitoare de engleză. Plaja de selecție e mai mare, și nu au obiceiul foarte prost de a acorda premii unor cărți pe care nu le-au citit. De exemplu o mare parte din cărțile premiate în Europa sunt cărți care nici măcar nu au fost citite de un juriu – un premiu la Festivalul European de SF este acordat pentru că cineva a propus o carte. Practic, premiile sunt o infuzie de ștampile pe diplome. Dacă vreți niște premii d-astea cum iau scriitorii români, veniți la mine, printez pe coală de-aia cu crețuri să pară credibilă treaba, valoarea e la fel de mare.
  3. Caută liste cu cele mai bune cărți din toate timpurile. —  Un sfat semi-decent. Contează foarte mult cine face lista. Cred că până acum v-ați dat seama că e imposibil să urmați o listă făcută de oamenii care s-au asociat în jurul acestui proiect, pentru că nu au greutate în argumente. E foarte greu să găsești niște liste de genul acesta care să fie bune și să aibă un conținut obiectiv. De asemenea, orice listă de cele mai bune cărți din toate timpurile care conține un român în ea este o listă greșită, sau incredibil de lungă. (Sunt tras de mânecă din tribune. Mihail Sebastian a ajuns pe liste de genul ăsta fiind real apreciat pentru ce a creat, nu pentru că „tre’ să băgăm în lista asta și pe cineva din România, că altfel nu o să cumpere nimeni «1001 de cărți de citit într-o viață» în România!”. Deci rămânem cu atât, cu Mihail Sebastian)
  4. Evită cele mai vândute cărți (best sellers). — Pentru că, mă-nțelegeți, dacă cineva a considerat că o carte a fost vândută bine nu are cum să fie bună. Aici e baza întregului sistem eronat de gândire ce face scriitura românească să fie atât de proastă. Ferește-te de succes. Succesul e ceva rău. Evident, pentru că în loc să mergi la ăla care gătește bine și vinde mult, mai bine te duci la ăla care îți vinde cu trei lei pâinea mucegăită, că acolo e succesul adevărat.
    E o modalitate de a justifica obscurantismul scriitorilor români. 40 de ani de literatură română au îndepărtat oamenii de lectură, și cei care au făcut asta nu își asumă responsabilitatea eșecului. Dar ajungem și la ultimul punct, vorbim atunci.
    Justificarea celor de la Dionis apare, culmea, în postare. „Best Sellers-urile pot ascunde o campanie foarte bună de marketing și nu neapărat o carte bună.”. Practic, e o dovadă că sunt niște oameni care nu își dau seama că marketing-ul pentru o carte funcționează maximum un an, după aceea funcționează adevăratul mecanism care face bestseller-urile alea adevărate – „word of mouth”, recomandări reale de la om la om, referințe care ajung în alte forme de media sau chiar alte cărți, citări, parafrazări, toate elementele care fac o carte să fie vie. Alea sunt lucrurile care vând cărți. De-asta Jane Austen, o tipă care a ieșit de sub copyright și pe care o poți publica și tu fără să ceri voie nimănui, se vinde de rupe. Fără nevoile școlare, scriitorii români vechi nu ar vinde chiar deloc (poate cu excepția lui Caragiale, care e amuzant, dar are un umor mult prea local, greu de tradus, și nu prea are succes în afara granițelor țării). Practic scriitorimea română vrea să ajungă materie obligatorie pentru elevi, pentru că de-acolo le ies banii.
  5. Vorbește cu personalul unei librării sau al unui anticariat. — Îmi pare rău că nu pot avea încredere în personalul unei librării sau al unui anticariat. Librăriile acum sunt locuri destul de diverse, în orașele mari destul de ocupate, nu prea au timp oamenii să stea să citească cărțile alea. Și nu, nu avem genul de librării unde să angajeze experți – librăriile schimbă personalul destul de des, pentru că nu-și permit să întrețină oameni de înaltă cultură în poziții plătite mediocru. Da, nu o să întâlnești un Cărtărescu lucrând la librărie sau anticariat. O să întâlnești cel mult savanți în mizerie, oameni care au o cultură construită în timp pe elemente inaplicabile, ei înșiși nereușind să treacă de condiția de vânzători glorificați ca „anticari” sau „librari”. Noțiunile astea de anticar și librar au într-adevăr altă sonoritate, dar nu suntem într-o societate atât de îmbelșugată încât să putem avea anticari și librari reali.
  6. Întreabă prietenii sau familia. — Serios. Ăsta e un sfat pe care oamenii îl dau în mod deschis. Mai sunt încă 7 sfaturi, și oricare ar fi ordinea, oricare ar fi prioritatea, toate cele dinainte sau de după sunt invalidate de acest sfat. Mi-e teamă să aflu intenția autorului.
  7. Mergi la bibliotecă. — Iată niște oameni care nu au mai mers la bibliotecă de mult. Recomandarea de cărți la bibliotecă este minimă, trebuie să-i știi autorul ȘI titlul, și criteriile pe care e organizată secția pe care o vizitezi. Nimic nu te poate ajuta să alegi o carte BUNĂ. Sigur, poți zăbovi un pic să citești din ele, dar e neclar dacă poți identifica citind o carte bună dacă insiști să le urmezi sfaturile oamenilor ăștia
  8. Studiază literatura. — Iată un om care crede că facultatea e bună la ceva. Studiul literaturii ar putea să ajute, nu zic nu – ai parte de ceva diversitate, te poți deschide la mai multe opțiuni. Ar putea fi un sfat bun. Dar dacă studiezi literatura cred că sfaturile lui dionis.info nu te prea mai interesează, nu?
  9. Caută printre clasici. — Da, de-abia acum. Practic, înainte să cauți în clasici mai bine te apuci să studiezi literatura. Logica e demontabilă, dar e reprezentativă pentru curentul de gândire care îmi confirmă că dionis.info e un eșec din secunda 1. Recursul la valoare, la cineva mai bun, adus ca argument, genul ăla de argument care pică în mijlocul conversației: „Ar fi bine să facem să fie bine ca să nu cumva să fie rău, că ar fi păcat”.
  10. Mergi la târguri de carte. — Târgurile de carte sunt zone de marketing închiriate de un număr de edituri de la un organizator care e mai mult decât fericit să facă mulți bani în timp scurt de pe urma lor. Sunt evenimente de marketing. Cum spunea mai sus dionis, e nasol cu marketingul, practic ei își invalidează sfatul #4. Dacă nu cumva ceea ce doreau să zică e „mergi la târguri, notează-ți cărțile prezente și ia orice altă carte”.
  11. Vizionează ecranizarea unor cărți. — Flash-news, filmul și cartea sunt două mijloace de comunicare diferite. Ecranizări foarte bune pentru cărți slabe există. Ecranizări foarte slabe pentru cărți bune, la fel de multe. Nu, nu are nicio logică.
  12. Mergi la un club de lectură. — În teorie ar fi un sfat bun. După ani buni de participat la astfel de întruniri, m-am lămurit, cluburile de genul acesta sunt doar niște grupuri mici în care pirateria de carte și critica de slabă factură fac legea. Încă o dată, nu avem o cultură suficient de bogată cât să producem niște cititori foarte buni – cei care au început să fie capabili o fac de obicei în spațiul literaturii în limbă engleză – românii competenți în materie de carte scriu mai des în engleză decât în română, foarte mulți dintre ei nemaicrezând în capacitatea de reabilitare a literaturii române.
  13. Scrie propria carte. — Practic, s-au prezentat aici. Dionis.info sunt, probabil, niște oameni care scriu cărți în România, ceea ce îmi scade drastic încrederea în calitățile lor. La selecția de până acum pare destul de clar că e vorba de scriitori de SF&F, ceea ce e și mai grav, e un capitol la care avem un handicap vizibil față de restul universului, fiind o națiune cu imaginația extirpată, care chiar se teme de imaginație, de fantastic, de posibilitatea de a face sau a gândi lucruri altfel.

Să ne-nțelegem, poate există excepții. Mi-e din ce în ce mai greu să le identific. Încă ne zbatem în mediocritate – vârfuri prea rare, iar recomandările unor oameni care stau exclusiv în mediocritate nu au cum să crească peste acel nivel. Există o creștere, dar creșterea reală o vom vedea când editurile vor fi conduse de oameni la 30-40 de ani care nu insistă să vândă manuale școlare sau să vândă carte prin profesori prin școli. Oameni care să aibă curajul asumării cifrelor de vânzare – un criteriu nu unic dar necesar pentru a înțelege calitatea unei cărți. Să înțelegem, într-o țară de 20 de milioane, orice carte care nu s-a vândut în 20.000 de exemplare nu a ajuns nici măcar la 1/1000 din populație. O astfel de carte poate fi considerată slabă, mediocră, dar nu poate fi promovată ca pe un succes, ca pe o carte „de recomandat”. Noi trebuie să trecem de acest prag ca să vorbim de succes. Ce facem până la acest prag este subzistență, învățăm să scriem. După ce o carte ajunge la 20.000 de exemplare vândute (și pe bune, nu ca Igor Bergler, sau ca masonul ăla cu Book of Mirrors), de-abia după aia discutăm dacă e o carte proastă sau e bună, dacă publicul are gusturi viciate sau nu. De-abia după aia facem „recomandări”. Până atunci e doar miuță în spatele blocului, nu putem vorbi de campionate mondiale.

Și nu, cei care au vândut zeci și poate sute de mii de exemplare în anii ’90 nu se pun. Ei au fost cei care au scârbit românii de lectură, practic rezultatele lor au fost că an după an au vândut din ce în ce mai prost, au scăzut tirajele din ce în ce mai mult. Fiecare carte vândută în anii ’90 și anii ’00 a fost un argument pentru populația generală să se lase de lectură. De vină sunt, desigur, teribila generație ’80, cea pe care comunismul a lăsat-o la conducere pe singura formă de entertainment disponibilă în anii dictaturii, și care s-a instalat ca o boală terminală. Să se ducă asta, cu tot cu Cărtărescu, și să-i vedem pe ăștia noi că învață să scrie. Văd niște oameni care au creștere, dar mai durează. Încă suntem departe de o carte de cinci stele publicată de un autor român în România.

Impostura e o treabă foarte complicată. Cei care o practică nu sunt mereu conștienți că ei sunt niște impostori. Să nu mă-nțelegeți greșit, știu niște oameni foarte competenți, care încearcă să schimbe lucrurile. Dar punctul de pornire pentru ei este înțelegerea lucrurilor pe care le-am scris eu aici – că avem o literatură minoră, că avem un popor în care comunicarea scrisă nu are o tradiție, și nu avem niște buni comunicatori în scris. Cărtărescu nu este un scriitor bun, e cel mult un om cu o cultură vastă care imită niște tipi din afară. Și cam atât. Până ajungem la o literatură bună trebuie să producem foarte multă literatură de succes, „proastă” în viziunea oamenilor de la Dionis.info. Trebuie să avem sportul ăsta în sânge. Trebuie să ne ridicăm de la miuță, să urcăm de la divizia IV la liga 1, și acolo să batem tot și să mergem în Europa. Și când mergem în Europa să ne batem de la egal la egal cu Manchester United, pe Real Madrid, pe FC Barcelona și pe Bayern München. Până atunci rămânem, etern, minori, neinspirați, sufocant de mici, cu idei înguste și orgolii inflamate, disproporționate față de rezultate.

O altă lucrare de-a lui Ryohei Hase.

PS: înainte să întrebați „pe cine aș recomanda ca pe un scriitor bun”, ar trebui să fie clar că nu recomand pe nimeni. Știu, mulți vă așteptați să îl recomand pe Ovidiu Eftimie, din cauza ICR Podcast. Nu se întâmplă asta pentru că amândoi am căzut de acord că nu putem vorbi mai mult decât discuții până nu se trece de pragul de 20.000. După aia ne dăm cu părerea real dacă o carte e bună sau proastă, până atunci e la categoria speranțe. Nu știu cum arată noua lui carte și nu v-o pot recomanda. O să-mi spun părerea după ce o citesc. Dar din ce aud despre interesul din jurul cărții, se pare că oamenii au citit prima carte și le-a plăcut suficient cât să aibă interesul crescut pentru a doua carte. Numărul de precomenzi se scrie deja cu trei cifre, și nu sunt precomenzi de-alea umflate cu pompa.

Mai cunosc niște oameni competenți în zona scriiturii, unii chiar și în SF. Speranțe, cel mult. Așteptăm să vedem dacă confirmă dincolo de speranțe. Și cu asta am închis, sper, subiectul.


Comments

Lista lui Dionis, probleme — 10 Comments

    • Nu s-au vândut atât, nu da crezare cifrelor umflate cu pompa. S-au vândut destul de modest, poate fluturii au sărit de 20.000, dar Suge-o Ramona e încă sub semnul întrebării. Pentru că nimeni nu zice cifrele reale, și dau vina pe librăriile din Teleorman care încă mai fac vânzarea pe registre scrise, nu cu sisteme electronice. Trăim într-o epocă în care e incredibil de simplu să aflăm ce s-a vândut și când, dar ne facem că plouă.

      Pentru că nimeni nu vrea să zică că cărțile astea se vând în câte exemplare o fac real. Pentru că atunci și-ar da seama lumea că valoarea lor reală e mult mai jos decât le umflă marketingul.

      După ce trec de alea 20.000 de exemplare putem să întrebăm lumea dacă e o carte bună sau nu. Că deja nu mai e o masă formată din prietenii autorului și cercul lui de cunoștințe, e deja un fenomen ieșit din afara bulelor uzuale. Și atunci putem să zicem că e o carte bună sau proastă – că și cărțile proaste pot fi populare, vezi 50 shades sau Twilight. Dar până atunci păstrăm impresiile despre miuțele jucate de scriitorii români între noi, nu le ridicăm la rang de artă că oricât de meseriașe sunt schemele făcute pe maidan, tot nu ajung pe Old Trafford sau Bernabeu.

  1. Din nefericire, adesea se insistă prea mult pe “valoarea” cărți și prea puțin pe plăcerea de a citi. Lectura e importantă și prin faptul că nu e o activitate la fel de pasivă precum vizionarea unui film, ci necesită o putere mai mare de concentrare, precum și o mai mare implicare a cititorului. Altfel te pierzi într-o carte.

    Ori atunci când inițiativele de genul pornesc cu laureați ai premiului Nobel, mari clasici și alte recomandări similare, tind să alieneze anumite categorii de cititori. Eu unul prefer oamenii care citesc romane siropoase sau polițiste decât cei care trudesc la o carte care îi depășește sau plictisește doar de dragul de a bifa un titlu popular. Așa consider că îți dezvolți pasiunea pentru citit și gusturile.

    • Eu cred că României îi lipsește o literatură de consum din care să se nască, real, cărți bune. În principiu sunt de acord cu ce zici tu acolo 🙂

    • Interesant e ca “pe vremuri” eram plini de literatura de consum – Haralamb Zinca, Rodica Ojog-Brasoveanu etc. Imi aduc aminte ca atunci cand eram mic devoram carti de genul asta. Practic ne trebuie niste oameni ca astia, dar mai din vremurile noastre. Romane politiste cu actiune in 2010, dar fara fatalismul specific romanesc.
      …dar e la fel si cu filmele romanesti – cand ati vazut ultima oara un film romanesc “de consum”? Toate sunt grele, serioase, deprimante. Prind la festivaluri dar la public nu.

    • @jollyca Subscriu. Au existat cativa romani care n-au scris numai rahaturi. Chirita, ala cu ciresarii, iara scria interesant, are chiar niste carti politiste care mie mi s-au parut cam grele in copilarie. “Toate panzele sus” iara e buna. Si altii care m-au delectat la maxim si i-am uitat, sau n-am stiut cum se numesc niciodata (unii dintre ei am aflat ca erau francezi si americani, deh.. amintiri gresite din copilarie).
      Eu ma chinui de vreo 3 luni cu niste carti sovietice care sunt mult mai proaste decat ce scriau romanii nostrii ai mai buni. Practic in afara de Beleaev si ala cu “Fetita de pe Tera”, slab rau de tot pana acum.

  2. Trecând cu vederea peste faptul că nu ai înțeles nimic din ceea ce face dionis.info și te legi de o banală postare pe Facebook, făcând aluzii la impostori și alte lucruri, se pare, cunoscute numai de tine, ar trebui să știi că nu te oprește nimeni să recomanzi pe dionis.info cărțile pe care tu le consideri ca fiind bune. De asemenea, nu te oprește nimeni să votezi toate cărțile autorilor români cu un vot negativ, dacă consideri că nu sunt de nivelul tău. Altfel spus, Dionis e pentru toată lumea… inclusiv pentru hateri, detractori, atotștiutori, burice ai pământului etc.

  3. Și iată și ad hominem-ul scremuțel, care nu a-ntârziat să apară..
    Ce contează, Dorine, ce-ai scris – important e să fii ori pentru, ori («noi ne-asumăm împotrivitatea», și-alte fonfleuri, etc.) împotriva celor scrise într-o altă periferie de internet.
    În principiu, cred că asta e problema ubicuă pe-aici, pe-aceste meleaguri – avem inițiative planetare, salvatoare, dar locuim în blocuri racordate la fose septică, iar aici ne plouă vârtos.
    Bravos pentru articol, ideea e că e exact așa cum le zici.
    Din fericire pentru speranță și pentru o posibilă ulterioară educație.

Comentariul tău