Mă-ta vroiește să aibe cratimă

Tocmai avem un imn al naziștilor gramaticali (pe care nu îl pot prezenta ca o noutate) și oamenii deja se plîng. Că nu-i bine, că lor le-a sărit vena cavă în momentul în care au auzit în piesă ‘vroiam’. Bine, nu cred că lui Efu’ în particular, dar în general ar fi existat loc de așa ceva.

 

Acum toate bune, dar ce ne facem cu acel vroiam. Discuția e complexă, în sensul că există verbul a vrea, cu ‘vream’ și oarecum prăfuitul a voi, cu ‘voiam’. Și de-aici salturi de venă cavă, jugulară și alte asemenea.

Dar limba română e frumoasă. De ce? Pentru că a introdus (Dex ’98) verbul ‘a vroi‘ care ne dă, surprinzător ‘vroiam’. Așa că e bună lecția, putem să o dăm pe repeat la Shobby4UDinFeteshti pînă învață.

Deci cine are cratimă? Dar hai să reluăm un sketch mai vechi de la Sector7, cu Micuțu în rolul principal:

Comments

Mă-ta vroiește să aibe cratimă — 9 Comments

    • Am văzut. În ’98 era valid, fie și pentru a susține forma asta un pic deviată. Nu mai apare în DOOM2 (ce repede îți lucră sursele 😉 ) Oricum, eu am postat asta numai ca să am pretext să mai pun încă o dată pe blog teorema lui Lagrange. Și ca să fiu Ghiță contra, doar mă știi.

    • Mai e încă un aspect foarte complicat al limbii române. A voi sună anacronic, de aceea o să auzi în vorbirea curentă chestii ca ‘vroiam’, ‘ce vroiai mă?’ nu ‘voiam/vream’ sau ‘ce voiai/vreai mă?’ A vrea e complicat de conjugat.

  1. Pingback: De ce moare limba română | dorinlazar.ro