Mădălina Pavăl și dorul

În ultima lună am petrecut mai mult timp ascultând mai multă muzică de inspirație folclorică decât credeam că pot. Și principalul vinovat este Mădălina Pavăl, care m-a fascinat cu cele trei piese pe care le are cu cei de la Subcarpați, după care am căutat să văd ce altceva mai face. Și am dat peste acest concert pe care l-a ținut la o terasă din București, „J’ai bistrot”, concert pe care l-am ascultat de mai multe ori decât îmi e comod să recunosc.

Și de-acolo i-am vânat contul de youtube tot așteptând să apară albumul mult-promis, de care vorbește prin toate interviurile; și a apărut cumva. E greu să-ți dai seama în zilele astea pentru că lucrurile nu mai sunt date așa foarte în clar, dar oricum ar fi, iată și albumul, lansat, cândva zilele trecute.

Albumul Mădălinei e despre dor, pe care ea îl consideră leit-motivul folclorului românesc. Din câte am înțeles, muzica e inspirată și din niște partituri vechi de pe vremea lui Pann, dar nu prea am unde să verific informația asta, așa că o dau așa, ca idee și inspirație, poate e, poate nu e.